Nu putem vorbi de libertate, dacă omului muncii îi sunt îngrădite oportunitățile de angajare.
La un pahar de vorbă cu o croitoreasă, într-un oraș din estul României, am aflat că în zona acesteia de reședință patronii fabricilor s-au înțeles între ei și nu angajau unii de la ceilalți. Dacă și-ar fi dat demisia, nu se mai putea angaja într-o croitorie din zonă, deoarece știa că patronii vorbesc între ei și vor afla de unde a plecat. Ar fi trebuit să plece din oraș, pentru a continua să lucreze în croitorie. Sau să se angajeze la unele dintre magazinele locale.
Povestea de mai sus am găsit-o iarăși într-o investigație pe piața forței de muncă din industria auto, inițiată de Consiliul Concurenței.
Investigația atrage atenția asupra unei posibile coordonări a comportamentului mai multor companii, care și-ar fi împărțit între ele forța de muncă existentă şi calificată, iar mai apoi s-ar fi stabilit și asupra unui nivel minim al drepturilor salariale.
Conform investigației, companiile auto, la fel ca patronii din industria textilă, vorbeau, se tocmeau și preveneau ca angajații să migreze între companii.
Precum doamna croitoreasă, dacă plecau de la una dintre fabrici, aceștia ori trebuiau să se mute din zonă, pentru a continua să lucreze în domeniul auto, ori să se reprofileze.
Consiliul Concurenței acuză că, în cazul de mai sus, companiile s-au angajat în practici de no-poach, în care se elimină concurența reală între companii pentru atragerea angajaților.
Conform Consiliului Concurenței, astfel de practici creează bariere artificiale, deoarece chiar dacă unul dintre angajatori are o ofertă de muncă mai bună, angajații companiilor nu vor putea acționa conform propriului interes. În aceste situații, idealul pieței libere, care ne spune că individul acționează pentru a-și maximiza interesul, nu mai este atins. În aceste situații nu mai vorbim de piață liberă.
Pentru omul muncii, astfel de situații sunt dăunătoare, deoarece lipsa mobilității și existența unor prejudicii la angajare pot pune un nivel intens de presiune pe umerii acestuia.
Dacă patronii au vorbit între ei și s-au asigurat că nu vor angaja unii de la ceilalți, atunci presiunea de a-și pierde locul de muncă crește. Dacă angajatul pierde locul de muncă la compania X, atunci singura alternativă este să se mute din zonă sau să schimbe profesia.
Totuși, nu este necesar doar ca patronii să vorbească între ei. Diverse tactici neconcurențiale se întâmplă și legal, atunci când la semnarea unui contract, se adaugă și o clauză de neconcurență. Conform Art. 21 din Codul Muncii:
La încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părţile pot negocia şi cuprinde în contract o clauză de neconcurenţă prin care salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes propriu sau al unui terţ, o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizaţii de neconcurenţă lunare pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurenţă.
Angajatorii justifica existența clauzei neconcurențiale ca fiind necesară pentru a-și apăra afacerea, dar și investiția pe care au făcut-o în angajatul companiei.
Spre exemplu, dacă angajatul este format în prelucrarea sticlei într-un mod foarte specific - o investiție scumpă de asemenea - angajatorul nu dorește să-și piardă investiția atunci când angajatul este momit de o ofertă de angajare mai bună.
De asemenea, poate în cadrul fabricii de sticlă acesta a învățat o tehnică specifică acelui loc de muncă, pe care mai apoi ar putea să o ducă în următoarea întreprindere.
Clauzele neconcurențiale nu sunt specifice cadrului românesc, ci se regăsesc în legislația muncii mai multor state.
În România, precum și în Germania, termenul limită al clauzei neconcurențiale este de maxim doi ani, iar angajatorul trebuie să îi ofere angajatului cel puțin 50% din venitul pe care l-ar fi făcut în cadrul companiei, atunci când decide să rupă contractul de muncă.
Totuși, indiferent de existența unei contribuții sau nu, clauza neconcurențială, precum și practicile de no-poaching, limitează libertatea lucrătorului de a-și schimba locul de muncă după bunul plac.
În Statele Unite, în ultimii ani, s-au iscat discuții aprinse referitor la aceste clauze care în sectorul privat, conform unei estimării a Economic Policy Institute, ar exista în proporție de 35-50%.
Clauzele neconcurențiale nu ajung să mai fie aplicate doar în domenii foarte puternic specializate, precum ar fi prelucrarea sticlei, ci se regăsesc și în contractele de muncă ale lucrătorilor din industria fast-food.
Un angajat care învârte hamburgeri într-un restaurant tip fast-food nu poate să se angajeze într-altul, unde ar face același lucru, din cauza acestei clauze. Dacă în cazul prelucrătorului sticlei puteam vorbi de o specializare aparte, în cazul lucrătorului din bucătăria unui fast-food nu mai este aceeași situație.
Am prezentat exemplul cu persoana care învârte hamburgerii pentru a arăta cât de mult poate să fie întins argumentul. Dacă astăzi se aplică doar în fabricile de prelucrare a sticlei, mâine putem vedea clauze de neconcurență în magazinele de la colțul blocului, în casele de pariuri, în patiserii, cât și în croitoriile existente din estul României.
În 2019, în Statele Unite ale Americii, în Maryland, Maine și New Hampshire, clauzele neconcurențiale pentru lucrătorii cu venituri reduse au fost interzise. Statele respective au identificat modul în care clauzele neconcurențiale sunt folosite pentru a preveni mobilitatea angajatului și pentru a se asigura că există oameni să lucreze în companie. În loc să plătească mai bine, să ofere condiții mai bune de lucru, clauzele neconcurențiale sunt folosite pentru a a-i menține pe lucrători în acele poziții.
Totuși, dacă în Statele Unite există discuții referitor la interzicerea clauzelor neconcurențiale, în România discursul încă nu a fost solidificat bine la nivel național.
Din nefericire, oamenii din societatea civilă, din partea sindicală, încă ne luptăm să convingem Guvernul că salariul minim trebuie mărit. Până la clauze neconcurențiale este un drum lung, dar lupta pentru libertatea de angajare nu trebuie abandonată pentru un viitor mai bun, care de fapt nu o să vină niciodată.
Sandeep Vaheesan, liderul organizației Open Markets Institute, un ONG care luptă împotriva monopolizării din economie, a declarat, alături de lideri ai mișcării sindicale americane: „Prin clauze neconcurențiale, angajatorii privează lucrătorii de libertatea de a pleca pentru locuri de muncă mai bune și de a urmări oportunitățile antreprenoriale.
Prin restrângerea mobilității pieței muncii pentru milioane de lucrători, lipsa concurenței duce la reducerea salariilor, reducerea creării de noi întreprinderi și împiedică lucrătorii să renunțe la locurile de muncă nedrepte și toxice".