Fitness în era blockchain: La 32 de ani și-a propus să schimbe modul în care facem sport și a atras peste 2 milioane de dolari

Fitness în era blockchain: La 32 de ani și-a propus să schimbe modul în care facem sport și a atras peste 2 milioane de dolari
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sedentarismul a devenit una din cele mai mari probleme cu care ne confruntăm, mai ales după anii de pandemie în care mersul la sală nu a mai fost o prioritate, iar canapeaua a devenit din ce în ce mai comodă. În același timp, însă, tehnologia a avansat rapid, iar un tânăr antreprenor român a venit cu o idee menită să schimbe fitnessul, așa cum îl știam: cum ar fi dacă ai câștiga bani pentru fiecare antrenament pe care l-ai dus la bun sfârșit?

Ai nevoie doar de un smartwatch și o aplicație care transformă realizările tale în tokens cu care poți să-ți plătești antrenamentele sau poți să avansezi în ecosistem, explică Antonio Enache, care la 32 de ani se poate mândri cu o vastă experiență în business.

Investitori din toate colțurile lumii au rezonat din start cu ideea sa, contribuind la dezvoltarea ei cu investiții de peste 2 milioane de dolari și propulsând conceptul direct în Metavers.

”Cifrele date de New York Times și Bloomberg arată că până în 2026 mai mult de jumătate din populația globului va sta o oră pe zi în Metavers. Vrem să credem, nu vrem să credem… Așa a fost și cu social media, nu prea credeam noi la început”, spune Antonio Enache, fondator și CEO Sense4Fit, într-un interviu acordat spotmedia.ro

MIT09269
Aplicația Sense4Fit este în acest moment în App Store și în Google Play

Ce te-a atras pe tine în zona de wellness și de ce ai ales să faci un business din asta?

Totul a pornit cu pasiunea mamei mele pentru nutriție, pentru că ea cu asta se ocupa. Ca și consultant în domeniul acesta o vedeam lucrând cu clienții, o vedeam că ajută oamenii să slăbească, să arate bine, să-și schimbe stilul de viață, modul de alimentație și asta se întâmpla încă de când aveam vârsta de opt ani. Eram foarte tânăr.

Văzând acest parcurs, în același timp, tata fiind antreprenor și mama având propriul ei business în acest domeniu, mi s-a insuflat încă de când mă știu că a fi antreprenor este bine. Și văzându-i că se duc la propriul business, nu la serviciu, în momentul în care am început să conștientizez ce se întâmplă, am zis câtva lucruri clare: Primul lucru este că voi lucra pentru mine și o să fiu propriul meu șef. Al doilea lucru, foarte important: voi face ceva care mă inspiră și voi face ceva care îmi place și, în al treilea rând, voi face ceva care mă implică pe mine în a fi în serviciul altora.

La vârsta de 17 ani am început să mă instruiesc în acest domeniu (nutriție, wellness, fitness). La 18 ani am făcut și propria firmă, apoi centrul de nutriție, după aceea primul centru de fitness. După care am început să merg din oraș în oraș să-mi extind afacerile.

Care a fost momentul în care ai realizat care este potențialul de a îmbina activitatea de wellness cu cea de blockchain/ NFT?

Ideea s-a născut acum mai bine de un an pentru că am devenit advisor și am fost contactat ca expert în marketing și business de diverse companii. Aveam și experiență, la momentul acela aveam și o agenție de marketing.

Eu am devenit pasionat și i-am ajutat și pe alții în domeniul acesta de blockchain, mi-am dat seama că acesta este viitorul, Web3 este the next big thing.

La fel cum a fost Web2 – social media, interacțiunea cu userii. La fel cum s-a întâmplat cu Web 1 când au apărut primele site-uri de prezentare și ideea de streaming, de YouTube, când Bill Gates vorbea despre site-uri și despre a avea un calculator care te face să nu mai ai nevoie de radio sau chiar de televizor uneori – și oamenii râdeau de el.

Și acum a apărut Web3, care include și zona de Metavers și interacțiunea cu blockchain-ul, modul în care va fi structurată economia poate pentru mulți dintre noi sunt lucruri noi. Și eu am fost sceptic la început. Dar deja sunt opt ani de când am început să studiez despre blockchainul de la BTC (bitcoin). Îmi plăcea ideea, eram fascinat, dar în același timp sceptic pentru că masele nu erau încă înrolate.

În ultimii trei ani, însă, adopția (blockchain – n.red.) a fost mai mare decât a internetului în ’96-’99. Și am zis că nu te poți pune împotriva curentului. În momentul în care vorbim de mase de oameni, de sute de milioane de oameni care încep să folosească o anumită tehnologie, efectiv nu te poți pune cu nevoia lor.

Și m-am gândit cum poate blockchain-ul să folosească în businessul meu? Și în momentul în care am început să săpăm, cu o echipă foarte puternică, mi-am dat seama că e absolut genial ce se întâmplă și în acest moment produsul Sense4Fit este un ecosistem care ajută oamenii să fie o versiune mai bună a lor, să găsească oameni care au aceleași valori.

Faptul că folosim tehnologii cum este blockchain-ul, AI (inteligența artificială), AR (augumented reality), zona de NFT-uri e doar o modalitate de a ne adapta la trend și la nou, să facem viața userului mai ușoară.

Se pare că 90% din populația globului nu înțelege cum funcționează internetul cu adevărat, inclusiv cablul TV. Dar asta nu înseamnă că nu le folosim. Userii nu trebuie să înțeleagă cum funcționează NFT-urile sau blockchain-ul sau inteligența artificială. Ei trebuie doar să le folosească și să se bucure de ele și să se bucure de faptul că vor obține niște rezultate mai rapid și mai eficient.

Cum functionează, mai exact, aplicația Sense4Fit?

Vorbind de ecosistemul mare, noi avem zona de aplicație conectată la blockchain care are ca obiectiv să livreze un content de super calitate. Aici mă refer la content cu bibliotecă de workout-uri care pot fi făcute acasă, în aer liber sau la sală. Încercăm să acoperim toată zona de coaching.

Ca și direcții avem de la yoga, pilates, zona de functional training, antrenamente cu greutăți, antrenamente fără greutăți, antrenamente ușoare, medii, mai grele, circuite, antrenamente cu aparate la sală. Încercăm să mulțumim pe toată lumea. Realitatea e că toți suntem diferiți și avem nevoi diferite.

Poate vorbim de o doamnă care tocmai a născut și nu are timp să meargă la sală pentru că trebuie să stea în jurul pătuțului și în jurul bebelușului, dar totuși vrea să facă mișcare. Cum pot eu să mulțumesc acea doamnă prin serviciile pe care le ofer? Poate vorbim de un adolescent care vrea să meargă la sală și să facă exercițiile corect sau poate vorbim de o persoană care vrea să facă sport în aer liber. Chiar dacă aleargă, în general, ca să-și mențină motiviația, trebuie să fie parte dintr-o comunitate. Vrea să fie parte din ceva mai mare, nu vrea să fie singur.

Și noi am creat content de super calitate (avem peste 20 de antrenori în echipa Sense4Fit, campioni europeni, campioni mondiali, master traineri, am ales o echipă performantă), avem propriile studio-uri unde filmăm și propria noastră echipă de videografi.

Următorul punct foarte important și în interacțiunea pe care o avem cu blockchain-ul: am creat un token care poate fi transformat în bani reali instant și cu acel token motivăm oamenii să facă și mai multă mișcare decât de obicei. De ce? Pentru că noi spunem în felul următor: Ce-ar fi dacă ai fi plătit pentru faptul că-ți atingi scopul? Și asta se întâmplă. Practic, din membership-ul pe care noi îl încasăm, în momentul în care oamenii-și plătesc cu lei, cu dolari un NFT de acces lifetime în aplicație, o parte se duc în pool-ul de rewards și eu prefer să te plătesc pe tine pentru că faci sport.

Și oamenii or să se bucure că au câștigat poate 10 dolari într-o săptămână sau 20 de dolari sau poate chiar mai mult, dacă se vor ține de treabă și ating niște nivele superioare. Mai mult decât atât, am creat un games playo interacțiune ca într-un joc pe calculator. Este demonstrat științific că oamenii adoră jocurile și industria de gaming este uriașă și nu este doar despre adolescenți sau despre copii, o grămadă de oameni maturi sunt fascinați de jocuri.

Sistemul nostru vede faptul că ai făcut sport astăzi și evoluezi în ecosistem. Avatarul tău evoluează. Avem zece nivele de interacțiune cu userul, începi de la Level 1 și până la Level 10 îți dăm mai multe lucruri, îți deblocăm mai multe lucruri. Să ai șansa să te întâlnești cu coach-ii și în viața reală, să participi la bootcamp-uri, seminarii de nutriție online live, antrenamente online live, reward-uri mai mari, discount-uri la produsele noastre cu partenerii pe care-i avem.

Acest games play te ajută să aspiri la mai mult.

Spune-ne și despre investiție, despre cât ai investit tu, despre investitorii pe care i-ai atras.

Inițial investiția a fost de peste 150.000 de dolari cu obiectivul suprem de a scala echipa, de a crea o formă legală a businessului și a fi în mai multe jurisdicții. Inclusiv interacțiunea cu blockchain-ul și NFT-urile necesită jurisicții diferite în Europa. Până când ajungi să entuziasmezi investitorii, trebuie să te duci cu ceva concret.

În momentul în care noi ne-am dus cu ceva concret în fața investitorilor, a fost un șoc pentru noi în primul rând că produsul este foarte bine văzut și nu doar noi aveam încredere în produs. Se pare că pasiunea cu care am vorbit despre ce vrem noi să facem și modul în care vrem să schimbăm industria fitness-ului și a wellness-ului și modul în care vom face interacțiunea cu userii pentru ca ei să-și atingă obiectivele, investitorii au văzut acest lucru foarte bine atât prin prisma ideii cât și prin prisma clarității pe care o avem din experiența pe care am avut-o de 15 ani și a echipei pe care am creat-o.

Noi am strâns în primele două runde de finanțare peste 2 milioane de dolari din mai mult de zece țări de unde avem investitori, avem fonduri de investiții, avem și antreprenori, business angels care au venit alături de noi.

Ne bucurăm că, după această rundă de investiție ne putem duce să construim produsul și mai puternic, chiar mai puternic decât ideea inițială, să creăm și mai mult content, și mai mulți antrenori, și mai multe evenimente și suficienți bani de marketing prin care vom face customer aquisition.

De exemplu, unul din obiectivele noastre este ca până în luna ianuarie să avem peste 100.000 de utilizatori în aplicație, ceea ce este curajos. Nu am fi putut avea acest scop dacă nu am fi avut și rundele de finanțare, pentru că am fi jucat la un nivel mult mai mic.

Aplicația este din start internațională. Avem o comunitate mare în Franța, în Marea Britanie, în Italia, evident și în România. Bootcamp-urile pe care noi le-am făcut au fost în Bali, în Italia, au fost în România pe Cluj Arena, în Franța.

V-ați propus să atrageți și mai multe investiții?

Mai urmează o rundă publică pentru investitorii din cripto, blockchain și nu numai, va fi o rundă de 600.000 de dolari. E o cerere foarte mare, sunt peste 1.000 de investitori care au intrat doar în ultimele trei zile pe platformă și și-au făcut cont nou special ca să poată să vină în runda de finanțare pentru că vom fi publici în zona de exchange-uri și în zona investment la nivel mondial pe două platforme mari.

Este una pe care românii o știu datorită blockchain-ului Elrond de la Sibiu, și un alt exchange care este în top 5 la nivel mondial și au peste 10 milioane de useri pe zi, ca și investitori.

Această expunere, inclusiv în lumea investment-ului, îți dă posibilitatea să te extinzi mai repede, să crești, să evoluezi și să-ți duci misiunea și viziunea mai departe pe cote mult mai mari.

Și, totuși, planurile voastre nu sunt doar în Metavers. Spune-ne și de planurile de francizare pentru sălile de sport.

Oamenii cred că noi suntem doar în online, însă experiența noastră este mult și în zona de săli clasice.

Noi am creat un concept foarte interesant de functional training gym, de gym boutique, care poate acumula undeva între 20 și 35 de persoane la un antrenament de tip circuit care are ca și componentă o altă aplicație care este aproape gata, care rulează în săli. Este vorba de circuitele noastre unde, pe trei plasme imense, exemplificăm cu niște gif-uri cu antrenorii noștri fiecare exercițiu pe care trebuie să-l faci la fiecare stație și ai un antrenor personal care trece pe la fiecare persoană să o corecteze.

Există, așadar, și zona de coach reali pentru interacțiunea cu oamenii, există și interacțiunea cu partea de tech, cu aplicația care îți exemplifică ce trebuie să faci la exerciții și există niște timere și o logică în spate.

În același timp, oamenii ca să aibă posibilitate să primească reward-uri în aplicația noastră vor trebui să aibă trackere, smartwach-uri. Apple Watch, Huawei sau Samsung… Trebuie să ai un tracker activat, te-ai logat la aplicație și-ți luăm datele și aflăm ce BPM ai, câte calorii și dacă ți-ai atins obiectivul raportat la ce spunem noi acolo și vei primi și reward-urile.

Ei, această aplicație a noastră va fi activată și în sălile fizice. Vii la sală, te apuci de circuit, activezi aplicația, dai drumul la tracker, ți-ai finalizat antrenamentul și vezi și care a fost mai performant legat de cei din sală, nu doar cu cei din ecosistemul mare.

La final, locul 1 poate să plece acasă cu cinci doari în plus. Poate să pară banal dar cu cei 5 dolari poți să îți iei un shake proteic sau un baton proteic sau ți-ai plătit ședința de la sală sau efectiv ai crescut în ecosistem.

Iar franciza de săli va fi accesibilă pentru investitorii pasionați care vor să aibă un business în fitness.

Vor avea tot suportul nostru, toată infrastructura, de la accesorii, cu un P&L foarte clar, cu acțiuni masive și punctuale, cu un go to market foarte clar, cu zonă de suport tehnic, marketing și operațional. Franciza va începe anul viitor. Vom anunța în luna decembrie când vom deschide prima franciză. Avem o estimare că până la finalul anului 2023 franciza Sense4Fit va fi în 5 țări din Europa în primă fază și vom avea peste 20 de francize deschise doar în România.

Ce ți-ai propus să ajungă Sense4Fit ?

Ca și viziune, în calitate de CEO și fondator îmi doresc cu putere ca Sense4Fit să fie un diferențiator în lumea wellness, să fie un game-changer, să avem milioane de useri care sunt ajutați efectiv de serviciile noastre, de tot flow-ul nostru, tot contentul pe care îl vom livra.

Și cred cu putere că oamenii în momentul în care primesc ceea ce își doresc și își ating obiectivele sunt vocali și vor să împărtășească cu alții, nu prin prisma că obțin ei ceva, ci prin prisma că pot contribui mai departe.

Cred că în orice domeniu, dacă ai ca obiectiv clar să-ți ajuți consumatorul să-și atingă obiectivele el nu doar că apreciază, ci devine un avocat al acelui produs. Și asta începe să se întâmplă cu primii oameni care au participat la bootcamp-urile noastre în aer liber. Iar noi vom face asta printr-un program de referral foarte puternic în rândul consumatorilor, care se numeste Sense4Fit Club care va începe până la finalul lunii. Fiecare utilizator, dacă aduce prin codul lui de referral în ecosistem un prieten, un vecin, acea persoană are posibilitatea mai departe să își facă clubul lui.

Dar avem și o divizie separată de a deveni coach Sense4Fit și vom avea o platformă unde coachii pot să vadă ce customeri au adus și acești coachi vor fi plătiți foarte bine că fac customer acquisition și oferă susținere clienților noștri.

Deja ei pot să aplice, în fiecare zi avem înrolați foarte mulți antrenori la nivel mondial și foarte mulți influenceri care vor să lucreze cu noi.

Ce alte planuri mai aveți?

Am semnat primul parteneriat cu o platformă care dezvoltă un oraș imens în Metavers, mai exact orașul Paris este desenat de la un capăt la altul. Și acolo vom deschide primele săli de fitness virtuale și primele joculețe în zona de VR, antrenamente cu ochelarii puși.

Primele antrenamente în Metavers vor fi făcute cu această companie, MetaBlocks. E un prim parteneriat foarte important, au o echipă mare de developperi și următorul big vision este să ducem fitnessul și în Metavers și să fim pionieri și acolo și să avem o comunitate mare și în Metavers.

Cifrele date de New York Times și Bloomberg arată că până în 2026 mai mult de jumătate din populația globului va sta o oră pe zi în Metavers. Vrem să credem, nu vrem să credem… Așa a fost și cu social media, nu prea credeam noi la început.

Iar eu îmi doresc ca atunci când o să fiu plecat din țară, poate într-o delegație, să-mi pun ochelarii la ochi și să-mi văd copiii, să ne distrăm și poate chiar să facem mișcare împreună. Sau poate să-mi văd părinții care sunt în alt oraș, să facem un antrenament, o dată pe săptămână să ne distrăm împreună.

Dacă ar fi să dai un sfat celor care vor să aibă succes în business, care ar fi acesta?

Primul element, foarte important, să muncească în absența rezultatelor.

Am avut noroc să citesc o carte numită ”Tată bogat, tată sărac” scrisă de Robert Kyiosaki. Apoi am citit ”Școala de afaceri”. M-au fascinat și am înțeles că nu este despre a avea un rezultat imediat, ci este despre a avea o contrucție organică, iar construcția aceea pleacă cu tine. Construcția are legătură cu tine, nu cu businessul tău.

Primul meu obiectiv, în primii trei ani, a fost ”cum pot eu să-l dezvolt pe Antonio Enache în toate direcțiile importante în care el vrea să aibă succes?” Și în momentul în care mă uitam la domeniul în care vreau să fiu, am știut că trebuie să merg la școala de business coach, să merg la seminarii, trebuie să citesc cărți, să fiu o versiune mai bună a mea.

Apoi, dacă-ți alegi o direcție, indiferent care e ea, trebuie să te șlefuiești în toate ariile posibile ca tu să poți să ai succes. La mine a durat mai mult de zece ani să mă șlefuiesc și în fiecare an am devenit o versiune mai bună a mea până în punctul în care am ajuns astăzi la 32 de ani cu o maturitate în businessurile pe care le întreprind și nu ai altă variantă decât să înțelegi din toate.

Încurajez tinerii și oamenii, indiferent de vârstă, pentru că niciodată nu e târziu să intri în business.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇