2 săptămâni de la liberalizarea pieței de energie: Furnizorii au mai redus prețurile pentru a atrage sau a păstra clienții

2 săptămâni de la liberalizarea pieței de energie: Furnizorii au mai redus prețurile pentru a atrage sau a păstra clienții
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Piața de furnizare a energiei electrice a fost liberalizată de la 1 iulie, iar actualele oferte concurențiale ale furnizorilor mari de energie arată o scădere a prețului mediu ofertat de piață consumatorilor casnici.

Ipoteza unor creșteri semnificative ale facturilor și ale prețurilor energiei active din facturi rămâne valabilă, dar furnizorii au redus prețul de la un maxim de 1,6 lei/kWh înainte de liberalizare, în condițiile în care Hidroelectrica rămâne în piață cu cea mai bună ofertă.

Piața energiei a fost plafonată mai bine de 3 ani. Până la 30 iunie, prețurile populației au fost plafonate, în funcție de cât se consumă la punctul de consum, la 0,68 lei/kWh, respectiv 0,80 și 1,3 lei/kWh.

După 1 iulie prețurile sunt plătite integral de populație (există o schemă de sprijin pentru consumatorii vulnerabili), companii și instituții publice, facturile crescând semnificativ în funcție de furnizori și regiunile de consum.

Mai jos câteva exemple pentru noile prețuri la energie electrică, la două săptămâni de la liberalizare, în cazul ofertelor pentru consumatorii casnici:

  • în acest moment, Electrica vine cu un preț al energiei active pentru consumatorii din București de 0,771 lei/kWh, față de 0,842 lei/kWh înainte de liberalizare, iar adăugând tarifele din reglementări și taxele se ajunge la un preț final plătit de consumatorii din Capitală de 1,42 lei/kWh. Anterior liberalizării, ofertele Electrica Furnizare veneau cu un preț final cuprins între 1,5 și 1,6 lei/kWh la nivel național. Acum, cel mai mare preț este 1,5 lei/kWh;
  • în cazul PPC (fostul Enel) vorbim înainte de liberalizare despre un preț final de 1,62 lei/kWh în București, la un preț al energiei active de 0,885 lei/kWh. Acum, la două săptămâni după liberalizare, ofertele pentru bucureșteni vin la un preț final de 1,43 lei/kWh, cu un preț al energiei active de 0,779 lei/kWh;
  • Hidroelectrica, cel mai mare producător de electricitate din România și devenit în ultima perioadă furnizor însemnat cu 600.000 de clienți casnici, are cel mai mic preț al energiei. Acesta a fost majorat deja de la 1 aprilie, iar prețul final din facturi va fi cuprins, în funcție de regiunea de consum, între 1,04 lei și 1,13 lei per kWh;
  • Engie și-a păstrat prețurile de dinainte de liberalizare, care oricum erau mai mici ca ale altor furnizori: preț al energiei active de 0,793 lei/kWh și preț final cuprins între 1,41 și 1,45 lei/kWh.
  • Nova Power & Gas se menține pe locul doi în topul ofertelor ieftine, cu un preț în București de 1,27 lei/kWh, în scădere de la 1,3 lei/kWh înainte de liberalizare.

Citește integral articolul 2 săptămâni de la liberalizarea pieței de energie: Furnizorii au mai redus prețurile pentru a atrage sau a păstra clienții. ”Inflația tranzitorie” pe Curs de Guvernare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇