Cu cât este identificat mai repede un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice cu atât drumurile devin mai sigure. În acest scop a fost dezvoltat un nou sistem de urmărire facială, care poate fi utilizat cu camerele video instalate în mod obișnuit în mașini.
Există deja mai multe configurații experimentale integrate în mașini pentru detectarea consumului de alcool. Unele dintre ele utilizează echipamente specializate cum ar fi miniaparatele de alcoolemie sau scaunele cu senzori de presiune. Altele funcționează prin evaluarea modelelor de conducere ale șoferilor, ceea ce înseamnă ca nu va permite șoferului să conducă în stare de ebrietate pe măsură ce sunt colectate datele.
În schimb, oamenii de știință de la Edith Cowan University din Australia lucrează la un sistem care poate furniza o intervenție mult mai rapidă, fără să fie nevoie de echipamente costisitoare.
În primă fază, 60 de voluntari au folosit un simulator de conducere în interior în timp ce o cameră video RGB (roșu, verde, albastru) convențională înregistra imagini ale fețelor lor. Fiecare persoană a condus în trei stări: trează, în stare de ebrietate redusă și în stare de ebrietate severă.
Ulterior, a fost folosit un algoritm bazat pe învățare automată pentru a examina în detaliu înregistrările video, căutând caracteristici vizuale distinctive prezentat de toți sau cel puțin de majoritatea voluntarilor în fiecare dintre cele trei stări. S-a constatat că anumite mișcări faciale, împreună cu direcția privirii și poziția capului, au fost indicatori relativ consecvenți.
Când algoritmul a fost testat apoi pe mai multe înregistrări video ale fețelor șoferilor băuți, s-a dovedit că are o precizie de 75% în a stabili în care dintre cele trei niveluri se încadrează fiecare persoană. Acest procentaj ar trebui să crească pe măsură ce tehnologia este dezvoltată.
Sistemul ar putea fi integrat chiar și într-o aplicație de smartphone, pentru ca utilizatorii să se testeze singuri sau să testeze persoanele cu care călătoresc.
C.S.