Măsurile fiscale adoptate de Guvern pentru 2024 vor lovi și piața auto din România. Cel mai afectate vor fi mașinile electrice, iar efectul va fi resimțit în lanț, cu scumpiri inclusiv pe piața mașinilor second-hand.
Problema este modul în care Guvernul a decis să amputeze programele Rabla și Rabla Plus, unde valoarea ecotichetului a fost redusă la jumătate pentru mașinile electrice și hibrid, la 25.500 de lei, în timp ce a menținut valoarea de 7.000 de lei pentru tichetele Rabla Clasic, folosite pentru achiziția de mașini cu motoare cu combustie.
O analiză făcută de Profit.ro arată că Dacia Spring, cea mai ieftină mașină electrică din Europa, se va scumpi cu câteva mii de euro.
Conform prețurilor afișate pe site-ul Dacia, versiunea cea mai ieftină de Spring costă 20.800 de euro, dar mașinile aflate pe stoc au prețuri cu discount, mai mici cu până la 2.700 de euro. O mașină cu motor de 45 CP, cu livrare din stoc, este vândută cu 18.100 de euro, iar cu achiziție prin Rabla actual putea fi cumpărată cu 9.050 de euro.
Cum la acest moment Programul Rabla nu mai beneficiază de fonduri și următoarea sesiune a programului din primăvara anului viitor va fi sub influența noilor măsuri fiscale, atunci reducerea de care vor beneficia clienții români va fi de doar 5.100 de euro.
Pentru versiunea cea mai scumpă a Daciei Spring, numită Extreme, calculele celor de la Profit.ro arată că se va ajunge ca în 2024 prețul să ajungă la nivelul unui Sandero sau Logan.
Acest lucru se va reflecta și pe piața mașinilor rulate, care este direct dependentă de prețurile de listă. Aici, dacă în prezent o Dacia Spring aproape nouă se vinde cu 10.000 - 13.000 de euro, din 2024 e așteptat ca prețul să crească cu până la 2.000 de euro, în funcție de vechime, motor și număr de kilometri.