Companiile chineze dețin o treime din piața europeană de autobuze electrice, iar producătorii locali vor ca Uniunea Europeană să ia măsuri pentru a proteja acest sector tot mai competitiv.
Producătorii de mașini, guvernele și Comisia Europeană sunt din ce în ce mai îngrijorați de mașinile chinezești alimentate cu baterii, dar există o altă amenințare pentru transportul de pe continent – autobuzele electrice urbane, scrie Politico.
Mai mulți lideri europeni s-au întâlnit în această săptămână cu președintele chinez Xi Jinping în timpul turneului său în Franța, Serbia și Ungaria. Un punct tensionat al discuțiilor din timpul vizitei a fost ancheta UE care trebuie să stabilească dacă vehiculele electrice din China sunt subvenționate în mod incorect pentru a livrarea pe piața europeană.
O cincime din vehiculele electrice vândute anul trecut în Europa provin din China, iar ONG-ul de mediu Transport & Environment estimează că acestea vor ajunge la un sfert în 2024.
Există îngrijorări similare și în sectorul autobuzelor electrice. China și-ar putea folosi dimensiunea pieței interne, unde aproape toate autobuzele sunt electrice, și producția la costuri reduse pentru a zdrobi concurența rivalilor europeni.
Însă deocamdată Bruxelles-ul respinge solicitările industriei europene de a examina subvenționarea injustă a producătorilor chinezi de autobuze.
O piață dificilă și sensibilă la preț, terenul perfect pentru chinezi
Sectorul se află într-o schimbare rapidă ca urmare a deciziei UE de a interzice vânzarea până în 2035 a autobuzelor care emit CO2, cu un obiectiv intermediar de reducere cu 90% a emisiilor în 2030.
Autobuzele urbane sunt în fruntea electrificării. Spre deosebire de autocarele de lungă distanță, acestea circulă pe rute fixe, au distanțe mai mici de călătorie și pot fi reîncărcate cu ușurință, informează Agenția Internațională pentru Energie.
Iar aici companiile din China se dovedesc jucători puternici.
Anul trecut, primii 12 producători din Europa au vândut 5.107 de autobuze electronice. Aproape o treime au fost fabricate de companiile chineze Yutong și BYD, precum și de joint venture-ul BYD cu britanicul Alexander Dennis și Zhongtong, potrivit unui raport al Chatrou CME Solutions.
Avansul chinezilor este în scădere față de anul 2022, când companiile chineze controlau 41% din piață. Cota lor s-a redus datorită creșterii producției de autobuze electronice de către MAN din Germania și Solaris din Polonia, o subsidiară a companiei CAF din Spania.
Producătorul de vehicule grele Daimler Truck a descris piața autobuzelor drept "o industrie foarte competitivă și sensibilă la preț".
Chinezii, acuzați că joacă incorect. Ce face "arbitrul" UE?
Marca chinezească de vehicule electrice BYD este o prezență în creștere în Europa. Compania care rivalizează puternic cu Tesla pe piața automobilelor electrice are planuri ambițioase pentru sectorul vehiculelor electrice și este un jucător dominant în cel al autobuzelor electronice, având fabrici în Marea Britanie, Olanda și Ungaria.
În ianuarie, BYD a reușit să obțină un contract pentru livrarea a 92 de autobuze, în valoare de 43 de milioane de euro, către compania de transport De Lijn deținută de guvernul flamand. Acordul conține o prevedere suplimentară pentru a furniza în total 500 de autobuze în viitor, cu o valoare netă de 234 milioane de euro.
Este o pierdere importantă pentru producătorii locali precum Van Hool sau producătorul olandez de autobuze VDL Bus & Coach. Van Hool și-a declarat falimentul luna trecută, iar VDL acuză că BYD e subvenționat puternic de guvernul chinez.
"Susținem de ani de zile acțiuni din partea UE pentru a permite o concurență loială și a restabili condițiile de concurență corecte”, a declarat purtătorul de cuvânt al VDL, Miel Timmers.
Thomas Fabian, reprezentant al Asociației europene a producătorilor de automobile (ACEA), a declarat că factorii de decizie politică din Europa au responsabilitatea de a se asigura că producătorii de autobuze vor putea continua să concureze în condiții corecte.
Până acum, Comisia Europeană "nu și-a asmuțit" inspectorii de concurență asupra sectorului autobuzelor, așa cum a făcut în domeniul mașinilor electrice care reprezintă o piață mai importantă.
Deocamdată, producătorilor europeni nu le rămâne decât să spere că Bruxelles-ul va urmări îndeaproape situația din sectorul autobuzelor electrice.
"Piețele UE sunt disponibile oricărei companii care respectă reglementările europene. Suntem convinși că autoritățile europene de concurență se vor asigura în viitor că și concurența este corectă", a spus un purtător de cuvânt al Volvo.
T.D.