PMP și PRO România sunt la limita pragului electoral - emoții pentru partidele lui Băsescu și Ponta

PMP și PRO România sunt la limita pragului electoral - emoții pentru partidele lui Băsescu și Ponta
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Partidul Mișcarea Populară și PRO România – partidele lui Traian Băsescu și Victor Ponta – sunt la limita pragului electoral după alegerile parlamentare de duminică, însă cei doi foști lideri politici consideră că formațiunile lor se vor regăsi în viitoarea Legislatură.

Fostul președinte Traian Băsescu a transmis, duminică seara, după ce exit-poll-urile arată că partidul său, PMP, a obținut 5% din voturile exprimate la parlamentare, că scorul final va fi de 7%, fără să spună pe ce se bazează. Totodată, fostul președinte i-a transmis un mesaj lui Klaus Iohannis.

ADVERTISING

”Nu am candidat, nu am fost pe la televiziuni, și partidul a trecut pragul, dar nu l-a trecut oricum. Vă rog să urmăriți cu atenție evoluția numărătorii voturilor – PMP va avea 7 procente fara redistribuire.

(...) Eu sper ca dl președinte Iohannis să facă ce trebuie să facă și să trimită, indiferent de rezultatul ultimului vot adunat, PSD-ul în Opoziție.

PSD și – dacă nu se duce singur în afara Parlamentului – PRO România să plece în Opoziție”, a spus Băsescu.

Președintele PRO România, Victor Ponta, spune că vigilența colegilor săi de partid în secțiile de votare reprezintă singurul lucru ce poate acum sa ducă partidul în Parlament, după ce exit-poll-ul arată că a obținut 5%.

ADVERTISING

”PRO România va fi în viitorul Parlament, cu o singură condiție – colegii mei din secțiile de vot sa păzească voturile. Partidele mici pierd voturi.

Mi-aș dori ca numărătoarea să fie corectă, transparentă”, a transmis și Victor Ponta.

Surprizele alegerilor parlamentare

S-au închis urnele în ţară şi rezultatele exit-poll anunţă o ierarhie care răstoarnă sondajele, împreună cu nişte surprize majore în ceea ce priveşte partidele mici.

PSD este pe primul loc, umăr la umăr cu PNL, care era cotat ca favorit în ultimele cercetări sociologice din campania electorală. Pro România şi PMP stau cu sufletul la gură pentru că e posibil să nu treacă pragul electoral, având rezultate în marja de eroare.

ADVERTISING

În schimb, se pare că va intra un nou partid: AUR.

Iată ce arată exit-poll-ul realizat de CURS-AVANGARDE pentru:

Camera Deputaţilor:

  • PSD – 30,2%
  • PNL – 29,3%
  • USR-PLUS – 16,1%
  • UDMR – 5,6%
  • AUR – 5,3%
  • PMP – 5%
  • Pro România – 5%
  • PER – 1,2%
  • PPU-SL – 1,1%
  • Altul – 1,2%

Senat:

  • PSD – 30,3%
  • PNL – 29,4%
  • USR-PLUS – 16,6%
  • UDMR – 5,7%
  • AUR – 5,4%
  • PMP – 5%
  • Pro România – 5%
  • PER – 1,1%
  • PPU-SL – 1%
  • Altul – 0,5%

De menţionat, că în rezultatele exit-poll sunt de la ora 21:00, dar nu este luată în calcul şi diaspora.

În graficul de mai jos vă prezentăm cum arată situația de la exit-poll-uri, comparativ cu rezultatele finale ale alegerilor parlamentare din 2016:

Alegerile parlamentare de duminică au fost marcate de un absenteism major la urne. Practic, avem cea mai scăzută prezenţă la vot din toate timpurile la un scrutin parlamentar. Până la ora 21:00, când s-au închis secţiile de vot din România, au votat doar 31,83% dintre alegători.

Asta înseamnă că viitorul Parlament va avea o legitimitate foarte scăzută, mai mică chiar decât în 2020, când la vot au fost 39,43% dintre alegătorii înscrişi pe liste, iar PSD a obţinut o victorie covârşitoare.

Iată cum a decurs ziua alegerilor minut cu minut: cele mai importante declaraţii şi întâmplări neaşteptate din ţară

Alegerile continuă însă în diaspora până luni dimineaţa, când ultimele se vor închide secţiile de vot de pe coasta de vest a Statelor Unite. Urmăreşte LIVE desfăşurarea votului din străinătate, care la acest scrutin a fost marcat de un scandal legat de trimiterea plicurilor cu voturi prin poştă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇