Belgradul a anunțat că România și Serbia discută într-un grup de lucru comun construirea unei noi hidrocentrale cu acumulare prin pompaj, Porţile de Fier III.
Ministerul Energiei a reacționat şi a explicat că nu există un grup de lucru, iar subiectul a fost discutat o singură dată, de către ministrul Sebastian Burduja și omologul său sârb la o reuniune ce a avut loc la Atena.
De asemenea, Ministerul român al Energiei a adăugat într-un comunicat că este nevoie de o analiză serioasă, pentru că o nouă hidrocentrală ar putea avea un impact semnificativ asupra mediului şi navigabilităţii pe Dunăre, inclusiv pe partea românească.
Elektroprivreda Srbije (EPS), Porțile de Fier 3, va fi o centrală hidroelectrică reversibilă, situată la kilometrul 1007 al Dunării.
Cele două hidrocentrale construite deja de cele două state până acum sunt: Porțile de Fier I (pusă în funcțiune în mai 1972) și Porțile de Fier II, care a fost inaugurată în 1985.
Autoritățile sârbe au anunțat că au fost înființate echipe în Serbia și România pentru construcția noii hidrocentrale, iar Belgradul a finalizat și studiul de fezabilitate, proiectul fiind considerat unul strategic pentru țara vecină.
Autoritățile sârbe au mai anunțat că modernizarea Porților de Fier 2 ar trebui să înceapă în 2025, după ce renovarea hidrocentralei Porțile de Fier 1 a fost finalizată și durata de viață a acesteia a fost prelungită cu cel puțin 30 de ani.
România, reticentă, din mai multe motive
Ministerul Energiei a transmis un comunicat în care spune că subiectul trebuie dezbătut pe larg și atenționează că proiectul nu poate demara fără acordul României.
„Cooperarea cu prietenii şi vecinii noştri sârbi este foarte importantă pe toate palierele, în special în domeniul energiei. De peste 50 de ani operăm cu succes în mod comun amenajări hidroenergetice şi de navigaţie deosebit de complexe, în speţă Porţile de Fier I şi II.
Lucrăm accelerat şi pentru îmbunătăţirea interconexiunilor de energie electrică şi gaze naturale. Referitor la intenţiile sârbe de a construi o nouă hidrocentrală cu acumulare prin pompaj, acesta trebuie dezbătut pe larg în grupurile comune de lucru.
Un astfel de proiect ar putea avea un impact semnificativ asupra mediului şi navigabilităţii, inclusiv pe partea românească.
Aşadar, la ultima întâlnire cu doamna Dubravka Djedovic Handanovic, ministrul Mineritului şi Energiei din Republica Serbia, i-am cerut acesteia să intensificăm dialogul urgent. Niciun astfel de demers nu va putea începe fără acordul României”, a declarat ministrul Sebastian Burduja, citat în comunicat.
Citeşte integral analiza Controverse România – Serbia pe o prezumtivă hidrocentrală Porțile de Fier III. Ministerul român al Energiei spune că ar afecta navigabilitatea pe Curs de Guvernare