Iohannis: Lunile care vor urma nu vor fi deloc ușoare. Alegerile trebuie să se desfășoare, actul de vot nu e mai periculos decât mersul după pâine

Iohannis: Lunile care vor urma nu vor fi deloc ușoare. Alegerile trebuie să se desfășoare, actul de vot nu e mai periculos decât mersul după pâine
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Klaus Iohannis a susţiniut, miercuri, o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, în ziua cu cel mai grav bilanț COVID de la începutul pandemiei: 2.958 de cazuri noi și 82 de morți.

Șeful statului a spus că cifrele din ultima perioadă sunt îngrijorătoare și a atras atenția că lunile ce vor urma nu vor fi deloc ușoare.

”România a cunoscut în ultima săptămâna cea mai mare creştere a numărului de cazuri de la debutul pandemiei COVID-19. Cifre extrem de îngrijorătoare. Tendinţa actuală este una de creştere accelerată a ratei infectărilor care duce la o ocupare a spitalelor. Avem încredere în medicii noștri. Lunile care vor urma nu vor fi deloc ușoare, dar sunt convins că vor acționa cu același devotament”, a spus Iohannis.

În ceea ce privește noile restricții impuse de autorități, președintele a afirmat că cu cât sunt introduse mai repede, își vor produce efectele.

"Măsurile sunt inevitabile. Cu cât sunt introduse mai repede şi sunt respectate, cu atât mai rapid îşi vor produce efectele şi vor putea fi ridicate din nou", a precizat șeful statului.

Începând de azi au intrat în vigoare mai multe restricții în județele care înregistrează un număr mare de cazuri de COVID. Astfel s-au închis restaurantele în interior, cafenelele, teatrele și cinematografele. De asemenea, masca a devenit obligatorie în jurul școlilor.

ADVERTISING

Parlamentarele nu trebuie amânate

Klaus Iohannis a spus, din nou, că alegerile parlamentare nu trebuie amânate, chiar dacă numărul cazurilor de Covid e în continuă creștere.

”O democrație nu funcționează fără alegeri. Este clar că dacă numărul de cazuri crește, campania se va desfășura în condiții și mai speciale decât cele de la locale. Nu putem continua fără un Parlament cu puteri depline. Alegerile trebuie să se desfășoare.

Cu cât am putea amâna alegerile? Constituţia spune 3 luni. Nu cred că cineva îşi imaginează că situaţia epidemiologică va fi mai bună în ianuarie. Trebuie să găsim o formă prin care să facem o campanie mai mult online, decât fizic, mai mult prin televiziune, radio. Actul de votare nu este mai periculos decât mersul la pâine, de exemplu”, a subliniat președintele.

SpotMedia.ro v-a prezentat, în format LIVE TEXT, declarația de presă susținută de președintele Klaus Iohannis

  • Am cunoscut în ultima săptămână cea mai mare creștere a numărului de cazuri. Cifre extrem de îngrijorătoare.
  • Tendința actuală este una de creștere accelerată care duce la aglomerarea spitalelor și la un număr tot mai mare al deceselor.
  • Măsurile de restricții sunt necesare. Cu cât mai repede sunt introduse, cu atât mai rapid își vor produce efectele.
  • Avem încredere în medicii noștri. Lunile care vor urma nu vor fi deloc ușoare, dar sunt convins că vor acționa cu același devotament.
  • Vreau sa îi asigur pe medici că sunt alături de ei și împreună vom face față acestei situații.
  • Ne aflăm din nou într-un punct critic și avem de fpcut o alegere. Vrem să mergem pe un drum care duce la o explozie a numărului de cazuri? Sau alegem să avem și viață socială li locuri de muncă? Le putem avea dacă respectăm măsurile de protecție.
  • Sunt lucruri care stau în puterea noastră.
  • Depinde de conștiința fiecăruia dacă vom câștiga această bătălie pe care o purtăm de câteva luni.
ADVERTISING

Întrebări:

De ce de aproape 3 luni numărul de teste e aproape constant și nu reușim să creștem numărul?

  • Planul este de a crește numărul de testări și numărul crește de la o săptămână la alta. Este o însă o dublă problemă. Nu doar aparatele cu care se testează sunt insuficiente, dar personalul de specialitate nu poate fi cumpărat.

Au fost luate primele măsuri restrictive, dar vin la pachet cu probleme economice. Ce se va întâmpla dacă în două săptămâni nu apar rezultate?

  • Vom reacționa local și regional. Nu e nevoie să închidem toată țara. S-a introdus acea scală care ne spune dacă e cazul să se ia anumite măsuri sau nu. Sunt orașe și comune unde aproape că nu există bolnavi și atunci e foarte bine să se acționeze local, țintit.

Unul dintre domeniile afectate a fost cel cultural. Cei din domeniu reclamă că nu a existat un argument pentru închiderea teatrelor

  • Este clar că vorbim despre măsuri luate la sfatul experților. Acestia recomandă ce măsuri trebuie luate pentru a îngrădi răspândirea virusului. La spectacole se întâlnesc oamenii, iar experții au considerat că există un risc.

Considerați oportună desfășurarea alegerilor parlamentare?

ADVERTISING
  • O democrație nu funcționează fără alegeri. Este clar că dacă numărul de cazuri crește, campania se va desfășura în condiții și mai speciale decât cele de la locale. Dar alegerile trebuie să se desfășoare. Actul de votare nu este mai periculos decât mersul la pâine, de exemplu.

În ultimul raport al CE se vorbește despre eficiența CNA-ului. Campania a fost catalogată drept cea mai murdară din ultimii ani. Cum apreciați CNA-ul?

  • În CNA sunt persoane calificte, independente. Pe de altă parte, știm că e constituit printr-un vot politic. Deci reflectă situația din Parlament, deci mai mulți pesediști. Trebuie găsită o altă formulă de numire. CNA-ul în ansamblu putea să facă o treabă mai bună.

În mai aveam 160 de infectări pe zi, acum aproape 3.000. Se poate vorbi despre o nouă stare de urgență?

  • S-au luat decizii bune, dar o pandemie nu e o alegere politică. E o catastrofă care a venit peste noi. Am învățat câte ceva despre acest virus, cum se răspândește, putem să avem o viață cât de cât apropiată de normalitate. Să respectăm restricțiile, dacă le respectăm, boala se va răspândi mult mai încet, cand vom găsi un vaccin vom putea să scăpăm de această boală.

A apărul un proiect care prevede amânarea alegerilor. Dacă legea ajunge la dumneavoastră o promulgați?

  • Alegerile vor avea loc pe 6 decembrie. Mandatul parlamentului nu poate fi prelungit prin lege. Constituția prevede că alegerile pot avea loc mai târziu dar în anumite condiții.

Numărul ridicat de cazuri are vreo legătură cu alegerile locale?

  • Nu, dar poate avea legătură cu petrecerile de după aflarea rezultatelor. Nu alegerile și nu procesul electoral au dus la aceste creșteri.

Economia se va contracta, arată BM, iar deficitul se va adânci. Ce măsuri se impun?

  • S-au luat măsuri, se vor lua în continuare. Economia își va reveni mai repede caă vor exista mai multe stimulente din partea Guvernului. Am discutat cu premierul, cu miniștrii de Finanțe și Economie.

Care este de fapt populația Bucureștiului. Nu s-a ajuns la un acord în acest sens?

  • O să aflu cu exactitate și vă voi transmite.

Lipsa de personal pentru ATI este o problemă din sistemul sanitar. Medicii se plâng de epuizare.

  • Situația încă nu e critică, dar e îngrijorătoare. În spitale există și locuri la ATI pentru non Covid. În total sunt peste 2 mii de locuri. Distribuția nu e uniformă. Unde sunt multe cazuri locurile sunt ocupate. Nu trebuie să ne complacem în această situație. Am discutat cu premierul să adauge mai multe paturi la ATI. Medici avem, atâția câți avem. Știu că mulți sunt supărați, că sunt epuizați. Ce se poate face, se face.

De câte ori ați fost în situația să vă testați?

  • Nu am fost în această situația. Am respectat toate măsurile, de asta și recomand măsurile, eu cred în aceste măsuri.

Italia, la 2.600 de cazuri, dar și Belgia, au luat decizia să impună obligativitatea măștii peste tot, nu doar în zone aglomerate. Considerați ca ar trebui și la noi?

  • Dacă experții decid că se impune, eu sunt de acord.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇