Atunci când Banca Mondială s-a decis să măsoare Indexul Capitalului Uman s-a decis, de fapt, să măsoare viitorul unei națiuni.
Indexul respectiv este definit astfel: capitalul uman pe care un copil născut astăzi îl poate avea peste 18 ani, atunci când va deveni adult. Practic, indexul determină corelația dintre rezultatul pe care îl avem astăzi în educație și sănătate și productivitatea generației următoare.
„The Human Capital Index (HCI) is an international metric that benchmarks key components of human capital across countries. Measuring the human capital that a child born today can expect to attain by her 18th birthday, the HCI highlights how current health and education outcomes shape the productivity of the next generation of workers.
In this way, it underscores the importance for governments and societies of investing in the human capital of their citizens. The HCI was launched in 2018 as part of the Human Capital Project (HCP), a global effort to accelerate progress towards a world where all children can achieve their full potential”. (Sursa: “World Bank. 2020. The Human Capital Index 2020 Update : Human Capital in the Time of COVID-19. World Bank, Washington, DC. © World Bank. License: CC BY 3.0 IGO.” )
Oare unde ne vom afla noi, românii, peste 18 ani, cu resursa cea mai importantă pe care o țară o poate avea?
O să vă spun, dar n-o să vă placă. România are un index de doar 0,58, cel mai mic de pe continent, egal cu cel al unor state mult mai puțin dezvoltate economic și social: Republica Moldova, Armenia, Azerbaijean, Bosnia- Herțegovina și Gaza și Cisiordania (Iudeea și Samaria)!
Deasupra noastră se află toți europenii - de la Bulgaria (scor 0,61), Ucraina și Albania (scor 0,63) până la Ungaria (scor 0,68), Polonia (scor 0,75) și până în vârf de tot, la Singapore, Hong Kong și Japonia (scor 0,88, 0,81 și 0,8).
Așadar, din cauza sistemului de educație și de sănătate de astăzi, un român născut în 2020 va ajunge să aibă în 2038 o productivitate de 0,58 pe o scară de la 0 la 1, pe când un ungur va avea o productivitate de 0,68 și un polonez una de 0,75.
Din 174 de state cercetate de Banca Mondială, ne situăm pe locul 78. Avem a 41-a cea mai mare economie a lumii, a 53-a cea mai performantă și vom deține abia al 78-lea cel mai productiv capital uman.
Credem oare că peste o generație vom compensa calitatea capitalului uman cu rezervele de gaze, de sare sau cu pelicanii și sturionii din Delta Dunării?
Clasamentul viitorului națiunilor este dominat de Singapore (scor 0,89), Hong Kong (scor 0,82), Coreea de Sud, Japonia și Canada (0,81). Finlanda este prima țară europeană (locul 7 mondial), urmată de Suedia, Irlanda și Olanda. Pe locul 13 și pe locul 15 se găsesc Estonia și Slovenia, Polonia este pe 24, Cehia pe 25, chiar înaintea Israelului (locul 28), iar Ungaria pe poziția a 40-a, lângă Rusia (poziția a 41-a).
Acum, trebuie spus că indexul are trei componente: supraviețuirea (probabilitatea de supraviețuire la 5 ani), școala (anii de școală pe care îi vor urma copiii născuți în 2020 și media scorurilor la testele armonizate) și sănătatea (în primul rând, rata de supraviețuire a unul copil de 15 ani până la 60 ani). Să reținem că a doua componentă, școala, determină peste 60% din rezultat.
Spre rușinea noastră, Europa și Asia Centrală se află (ca regiune) la o medie mult superioară scorului nostru: 0,69, a doua cea mai înaltă din lume, după America de Nord (0,75).
Ați înțeles, oameni buni? Educația și sănătatea vor determina cât anume din maximul de productivitate va atinge un copil născut astăzi peste 18 ani.
Hai să vedem de unde plecăm:
În 2019 avem o productivitate medie de 72,5% din media UE (în prețuri comparabile, PPP), depășind Ungaria (70%), Letonia (68,7%), Croația (72,4%) și Bulgaria (50%).
Dar oare ce anume face ca un copil născut astăzi în România să nu ajungă să-și atingă decât 0,58% din productivitatea maximă peste 18 ani, la vârsta adultă?
Păi dacă vorbim despre educație, să nu uităm că statul român cheltuie cea mai mică pondere a PIB-ului său pentru educație din întreaga Uniune: 3,2% din PIB, față de 5,1% în Ungaria, 5% în Polonia și 4,65% în Cehia.
Iar dacă vorbim despre sănătate, să nu uităm că România este antepenultima țară din UE după ponderea în PIB a alocărilor guvernamentale pentru sănătate:
Hai să vedem și calitatea educației de la noi, să vedem cam ce produs final iese din școala noastră. Am ales cele trei categorii de cunoștințe (matematică, științe și citire/înțelegere), verificate armonizat în UE prin testele PISA și redau mai jos trei grafice privind procentajul de elevi cu nivel insuficient de cunoaștere a domeniului:
Dacă suprapunem acum indicele calității resursei umane (HCI), calculat de Banca Mondială, cu aceste trei clasamente din urmă vom vedea că locul nostru la coada viitorului european este pe deplin justificat de calitatea proastă a educației: cei mai slabi la matematică, penultimii la științe și antepenultimii la citire/înțelegere. Cine sunt în frunte: Estonia, Slovenia, țările nordice, Irlanda. Quod erat demonstrandum.
Cât privește procentajul de elevi care părăsesc școala prematur, și aici suntem „în frunte”, adică pe locul III din UE:
Așa arată, practic, în statistici, copiii din satele noastre, unde suplinitorii (nu profesorii sau învățătorii) se fac că predau unor clase mixte, clasa I plus clasa a II-a, de exemplu.
Și ca să înțelegeți că nimic nu e întâmplător pe lumea asta, mai mult de un sfert din populaţia României, respectiv 5,6 milioane de persoane, nu era conectată la sistemul public de alimentare cu apă în 2019.
Pe regiuni, ponderea cea mai mare a populaţiei conectate la sistemul public era în Bucureşti-Ilfov (87,7% din totalul populaţiei), urmată de regiunea Sud-Est (82,3%). La polul opus se află regiunea Nord-Est, în zona Moldovei doar jumătate din populaţie având acces la apă (50,1%), urmată de regiunea Sud-Vest Oltenia (59,3%). Păi cum să meargă copilul la școală când nu are sărmanul nici apă curentă? (Sursa: AICI)
Pe principiul „la omul sărac nici boii nu trag”, acolo unde nu e apă, nu se face nici școală și nu ajung nici investițiile străine.
Din cele 88,3 miliarde de euro stoc de investiții străine directe, cele mai multe s-au înregistrat în regiunea de dezvoltare BUCUREȘTI – ILFOV (55,349 miliarde euro sold la 31 decembrie 2019, reprezentând 62,7 la sută din total), urmată de regiunea CENTRU (7,648 miliarde euro), regiunea VEST (6,198 miliarde euro) și regiunea SUD – MUNTENIA (5, 671 miliarde euro).
În contrast, cele mai mici valori ale investițiilor se regăsesc în regiunea SUD‑VEST – OLTENIA (2,536 miliarde euro) și regiunea NORD-EST (1,765 miliarde euro). Tot Oltenia și Moldova sunt defavorizate...
Cei mai mulți dintre români cred că suntem o națiune binecuvântată de Dumnezeu cu multe resurse.
Aproape în toate clasamentele resurselor Uniunii Europene suntem pe locuri fruntașe: pe locul II la gaze, pe locul I la țiței, pe locul V la cărbune, pe locul VI la populație, avem cea mai mare deltă din Uniune, avem o treime din cel mai lung fluviu din Uniune, avem al doilea cel mai valoros și productiv teren agricol din Uniune, avem cel de-al treilea potențial hidroenergetic din Uniune, avem munți plini de aur și de alte minerale, avem sare, avem ieșire la mare, avem cam de toate.
Această bogăție de resurse ne-a făcut să credem în diverse scenarii de prosperitate, de la gazul care ne va face pe toți niște opulenți șeici arabi până la aurul de la Roșia Montană care va face din România un adevărat El Dorado.
Când privim, însă, în clasamentele economice, ale bunăstării și ale dezvoltării, ne situăm pe ultimele locuri din Uniunea Europeană, ba chiar suntem întrecuți în regiunea noastră de națiuni mult mai sărace în resurse (Ungaria, Polonia, Slovenia, Cehia sau Slovacia).
Poate mulți ne întrebăm de ce suntem în această situație și dacă vom putea, în viitor, să ne schimbăm această soartă.
Ei bine, tot gazul și tot aurul din lume nu fac nici doi bani fără cineva care să le exploateze inteligent.
Brațele puternice și harnice nu mai valorează mare lucru în ziua de astăzi; ceea ce contează din ce în ce mai mult este inteligența minților, educația trupurilor și a creierelor. Mintea educată produce mai multă bogăție decât pot produce milioane de brațe puternice.
Educația produce mai multă bogăție decât mii de miliarde de metri cubi de gaze sau decât mii de milioane de tone de țiței. Un corp sănătos și o minte antrenată sunt resurse mai productive decât orice zăcământ mineral.
Da, plenitudinea de resurse poate aduce după sine prosperitate (precum în Qatar, Brunei, Emiratele Unite sau Arabia Saudită), dar să nu uităm că toate clasamentele prosperității și puterii economice sunt dominate de națiuni sărace în minerale: Macao, Luxemburg, Singapore, Irlanda, Elveția, Hong Kong, Taiwan, Olanda, țările nordice, Germania, Austria, Belgia.
Pentru că, de fapt, factorul esențial care contează în dezvoltarea unei națiuni este calitatea cetățenilor săi. Până la urmă, de calitatea oamenilor depinde orice industrie.
Aceasta este prima lecție pe care ar trebui s-o primească oricine: cu cât vom avea mai mulți români mai bine educați și mai sănătoși, cu atât vom fi o economie mai mare, mai productivă și mai performantă!
Prosperitatea și bogăția națiunilor s-a schimbat de multe ori în decursul istoriei: în perioada medievală, cea mai avansată națiune de pe continent era cea italiană (chiar dacă divizată în multe state), iar în perioada antică grecii, egiptenii sau perșii erau în centrul istoriei.
Privind acolo unde au ajuns aceste popoare, devine clar că nu există lucru mai înțelept pe care un popor îl poate face decât să își planifice un viitor cât mai prosper.
Așa că, oameni buni, hai să fim realiști: nu gazul din Marea Neagră sau lignitul din Oltenia ne vor face bogați, ci copiii noștri, dacă vor fi sănătoși și bine educați, căci ei vor aduce salarii mari, din care ni se vor plăti și nouă pensiile. Dacă vreți să dăm o șansă acestei națiuni, hai s-a ajutăm să se spele, să se ducă la școală, să nu se îmbolnăvească și să învețe ceea ce are nevoie pentru a trece examenele.