În ultimii doi ani, noi cei din Vest ne luptăm cu popcorn-ul și paharul de coca cola în fața televizorului, urmărind știrile din Ucraina (dacă) sau (mai probabil) filmele de pe Netflix și oftând de cât suntem de obosiți și chiar plictisiți de subiectul Ucraina. Sigur că propaganda rusească dorește să ne inoculeze ideea că Ucraina a pierdut.
Chiar dacă nu va mai primi ajutor din SUA, Ucraina se va apăra, va rezista, cel puțin în anul 2024, afirmă istoricul Armand Goșu, într-un interviu cu Spotmedia.ro.
Principalele idei:
- În SUA, cel mai bun scenariu la care putea visa Putin s-a întâmplat, Ucraina a fost transformată într-o măciucă în războiul politic intern dintre democrați și republicani.
- Ucraina schimbă tactica, se pregătește să se apere, armata a trecut, cel puțin în est, la construirea unor linii fortificate, care să-i permită să reziste în fața unei masive ofensive rusești. Ca să depășească cu succes această fază care se va întinde pe multe luni în anul 2024, are nevoie de o nouă mobilizare. Cifrele discutate de presa de la Kyiv sunt mari, 400-500.000 de oameni.
- Armata ucraineană are nevoie de arme de nouă generație, pe care doar partenerii occidentali, în primul rând americanii, le pot oferi
- presa occidentală este tot mai mult intoxicată cu narațiuni de tipul, Vestul trebuie să fie înțelegător, să-i ofere lui Putin confortul unui exit decent, o soluție de a pune capăt războiului cu păstrarea teritoriilor ocupate, pentru a putea pretinde în fața publicului intern că a obținut o mare victorie.
- O negociere directă cu SUA, chiar dacă nu va duce la atingerea obiectivului de anexare a sudului și estului Ucrainei, adică Novorossia, va revigora statutul internațional al Rusiei pe scena mondială. Din partenerul junior al Chinei, negocierea Putin-Trump va transforma Rusia într-un egal al Americii. Ceea ce va face Moscova să viseze nu doar la lumea bipolară și la ordinea mondială din Războiul Rece, ci la cel de game changer jucat de Stalin după conferința de la Munchen, între germani și anglo-francezi, în 1939.
- Pe termen lung, decizia de a începe negocierile cu Ucraina și Republica Moldova va schimba fața Europei de Est și va apropia civilizația occidentală de Rusia, obiectivul strategic fiind acela de a primi și Rusia, o Rusie reformată și democratică, în marele club occidental. Acesta este un proiect pentru câteva generații, cred eu realizabil. Cu condiția ca Occidentul să supraviețuiască în ring acestei reprize de pumni din partea lui Putin și să se mobilizeze pentru următoarele ca să câștige meciul.
Domnule profesor Armand Goșu, în ce etapă a războiului ne aflăm? După un început în forță al ofensivei ucrainene, cum evaluați acum frontul și mai ales obiectivele pe care Ucraina și le-a asumat pentru contraofensivă? Împărtășiți pesimismul multor comentatori?
După socoteala mea, ne aflăm în etapa a cincea a războiului. Prima etapă a început la 24 februarie 2022 și a vizat schimbarea puterii la Kiev. Ea s-a încheiat cu o retragere militară care a dezvăluit crimele odioase de la Bucia și Irpin.
Cea de-a doua etapă marchează ruperea oricăror negocieri diplomatice și fixarea unui nou obiectiv pentru ofensiva rusească, anume cucerirea Novorossiei, adică a sudului și estului Ucrainei, cu ieșire la brațul Chilia pe Dunăre și Transnistria. Această etapă s-a sfârșit odată cu ocuparea de către ruși, la 25 iunie, a orașului Severodonețk, în estul Ucrainei, în regiunea Lugansk. A fost ultima mare victorie rusească, când un oraș de 100.000 de locuitori a fost ocupat.
În august 2022, a devenit evident faptul că armata rusă a pierdut inițiativa și a început să se concentreze pe apărarea capului de pod din dreapta Niprului, în jurul orașului Herson, care-i deschiderea drumul către Mikolaiv, Odesa, Transnitria și Delta Dunării. Principala lovitură însă vine în est, în regiunea Harkov, unde la începutul lunii septembrie, în urma unei ofensive de câteva zile, armata ucraineană eliberează o mare porțiune de teritoriu. Această a treia etapă a războiului s-a încheiat cu eliberarea Hersonului și retragerea trupelor rusești pe malul din stânga Niprului, la 11 noiembrie.
Următoarea, cea de a patra etapă, a durat până la 4 iunie 2023, când ucrainenii au declanșat mult așteptata contra-ofensivă.
Acum, deci, suntem în etapa a cincea a războiului. Interviul acordat The Economist și publicat la 1 noiembrie, de comandantul armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, ar putea sluji drept bornă cronologică. Oricum, atenția cancelariilor și a opiniei publice internaționale după atacul terorist din 7 octombrie, s-a concentrat asupra Israelului. În SUA, cel mai bun scenariu la care putea visa Putin s-a întâmplat, Ucraina a fost transformată într-o măciucă în războiul politic intern dintre democrați și republicani.
Pe front, mai ales în est, în regiunile Lugansk și Donețk, armata rusă a preluat inițiativa trecând la ofensivă în zona Avdiivka, pe care încearcă s-o cucerească din 2014 și forțând cucerirea Kupiansk, nod rutier și feroviar important, în regiunea Harkiv. În ciuda efectivelor aruncate în luptă, a superiorității în militari și mai ales muniție, armata rusă a avansat doar câțiva km, deci - deocamdată - nesemnificativ. Luptele din ultimele săptămâni se poartă în maniera în care s-a desfășurat ofensiva din ianuarie de la Ugledar, când sute de tancuri și vehicule blindate ale armatei ruse au fost aruncate haotic în luptă, rezultatul fiind unul singur: au crescut dramatic pierderile de tehnică militară și personal militar.
Mai trebuie notat fenomen important: Ucraina schimbă tactica, se pregătește să se apere, armata a trecut, cel puțin în est, la construirea unor linii fortificate, care să-i permită să reziste în fața unei masive ofensive rusești. Ca să depășească cu succes această fază care se va întinde pe multe luni în anul 2024, are nevoie de o nouă mobilizare. Cifrele discutate de presa de la Kyiv sunt mari, 400-500.000 de oameni. La jumătate de milion de noi recruți s-a referit și președintele Zelenski în ultima conferință de presă. Trebuie rotiți cei care se află pe linia frontului de multe luni, dar nu sunt rezerve pregătite pentru asta.
A doua problemă este lipsa muniției, mai ales a celei de artilerie, precum și a muniției sofisticate pentru lansatoarele HIMARS, ATACAMS, a rachetelor Patriot și Storm Shadow.
A treia problemă se referă la performanțele armamentului, în condițiile în care armata rusă a surmontat treptat slăbiciunile tehnologice iar acum reușește să reducă eficiența sau chiar să anihileze tehnică de luptă occidentală transferată Ucrainei, bruind dronele și muniția livrată de occidentali. E tot mai clar - iar Zalujnîi a subliniat asta - că armata ucraineană are nevoie de arme de nouă generație, pe care doar partenerii occidentali, în primul rând americanii, le pot oferi. Se văd și semne foarte bune, avioanele de vânătoare F16, oferite de Olanda, se pare că operează (deocamdată neconfirmat, doar ceva zvonuri!) pe cerul Ucrainei. E important, pentru că avioanele F16, chiar dacă sunt doar generația a patra, au un arsenal (mă gândesc la rachete HARM) care ar putea să scoată din funcțiune sistemele antiaeriene sofisticate rusești S400.
Cât despre pesimism…. Câtă vreme ucrainenii sunt determinați să lupte și să-i învingă pe invadatorii ruși, ca să-și elibereze țara, nu pot fi decât optimist. Ei, ucrainenii sunt cei care luptă, nu românii, nu polonezii, nu germanii și nici americanii. În ultimii doi ani, noi cei din Vest ne luptăm cu popcorn-ul și paharul de coca cola în fața televizorului, urmărind știrile din Ucraina (dacă) sau (mai probabil) filmele de pe Netflix și oftând de cât suntem de obosiți și chiar plictisiți de subiectul Ucraina. Sigur că propaganda rusească dorește să ne inoculeze ideea că Ucraina a pierdut, că nu mai e nimic de făcut, că ofensiva din vara 2023 a eșuat, că Zelenski n-a eliberat decât câteva petice de pământ, iar mai nou că Zelenski este la cuțite cu generalul Zalujnîi și că, în general, occidentalii, în special americanii, s-au săturat de ucraineni, care i-au obosit peste măsură cu cererile lor de arme și muniții. Că oricum, nici SUA și nici UE n-o să le mai dea un cent ucrainenilor, deci sunt pierduți. Asta e discursul televiziunilor rusești din ultimele trei luni, preluat fără discernământ de tot felul de agenți de influență din România și în general din Occident, sau de simpli idioți utili ai Rusiei. Ideea de bază fiind aceea că nu mai e nimic de făcut, iar ucrainenii ar face bine să se predea lui Putin și să nu ne mai bruieze cu problemele lor…
Chiar dacă nu va mai primi ajutor din SUA, Ucraina se va apăra, va rezista, cel puțin în anul 2024.
Raportul dintre militarii care se apără și cei care atacă este de 1 la 3. Deci, rușii nu au atât de mulți soldați pe front, ca să realizeze victorii semnificative în următoarele luni, iar alegerile din martie din Rusia, o să-l țină pe Putin departe de tentația unei noi mobilizări. Chiar dacă are mult mai multă muniție, calitatea obuzelor din Coreea de Nord este destul de proastă. Cei - tot mai mulți - care se grăbesc să îngroape Ucraina, ar face bine să mai aștepte. Dacă situația armatei ucrainene este proastă, cea a armatei rusești este dezastruoasă. Rusia toată stă pe un butoi de pulbere. E nevoie de un fitil și de o scânteie.
L-am ascultat pe Vladimir Putin, într-o conferință de presă - cu scepticismul de rigoare, pentru că nu a fost vorba despre o conferință liberă – utilizând același limba ca la începutul agresiunii ruse asupra Ucrainei – denazificare etc. Care este atunci oferta de pace pe care o face Putin?
Capitularea Ucrainei. Dacă asta poate fi numită ofertă de pace. În același timp, presa occidentală este tot mai mult intoxicată cu narațiuni de tipul, Vestul trebuie să fie înțelegător, să-i ofere lui Putin confortul unui exit decent, o soluție de a pune capăt războiului cu păstrarea teritoriilor ocupate, pentru a putea pretinde în fața publicului intern că a obținut o mare victorie.
Sunt curios să văd cine va încerca acum să întoarcă mâna la spate ucrainenilor, după ce Merkel, Steinmeier, Hollande și Macron au eșuat (din toamna 2014 și până în februarie 2022) în a-i forța să accepte o interpretare rusească a acordurilor de la Minsk. Iar toată epopeea formatului Normandia, de care astăzi nu mai vorbește nimeni, s-a încheiat - cum era previzibil - cu o escaladare a agresiunii Rusiei.
Putin pare chiar mai încrezător decât anii trecuți, dincolo de faptul că în contextul războiului împotriva Ucrainei, anul trecut conferința a fost anulată. Putin spune că Rusia nu are nevoie de o nouă mobilizare a populației și că va continua războiul până își va atinge obiectivele. De unde această siguranță, în condițiile în care niciuna dintre părți nu pare a face progrese semnificative pe front?
Nu trebuie să credeți tot ce spune Putin. Mai mult, ar trebui să vă îndoiți de tot ce spune, pentru că spune numai minciuni. În privința mobilizării, s-ar putea să nu aibă nevoie s-o facă, pentru că de fapt în Rusia se desfășoară de un an o mobilizare tăcută, în care tinerii sunt ridicați din cămine și duși la comisariatele militare, sunt luați de nunți și urcați direct în dube, sunt ridicați din metro, din magazine. Cine merge astăzi în Moscova, o să fie suprins să vadă pe străzi fete și femei, mai ales, iar dacă mai întâlnesc bărbați aceștia sunt fie prea tineri pentru a fi înrolați, fie bătrâni. Mulți comentatori spun că Putin așteaptă alegerile americane, în speranța că le câștigă Donald Trump care va aduce haosul la Washington, ceea ce ar fi în favoarea Moscovei. Deci, Putin n-ar avea nevoie de mult mai mulți soldați în următorul an, deși armata rusă înregistrează pierderii semnificative. Însă, dacă vrea să forțeze o victorie în 2024, care este și an electoral în Rusia (15, 16, 17 martie vor avea loc alegeri), atunci va avea nevoie de mai mulți soldați, deci va avea loc încă o mobilizare parțială, poate în mai-iunie.
Siguranța lui Putin vine din faptul că are un aparat de propagandă impresionant (televiziunile centrale) care lucrează într-un regim de dictatură, și care beneficiază de serviciile unei rețele fabuloase de agenți de influență în întreaga lume, pe lângă o armată de idioți utili care preiau și răspândesc narativele Kremlinului.
Chiar dacă este bătut pe câmpul de luptă, Putin - grație impresionantei mașini propagandistice - va transforma înfrângerea în victorie. Cu alte cuvinte, în paradigma în care lucrează propaganda Kremlinului, Putin nu va putea fi înfrânt niciodată.
Ce condiții de pace puse de Rusia ar putea fi acceptabile pentru Ucraina? Dar pentru UE și NATO, sunt ele sincron cu obiectivele Ucrainei?
Deocamdată, Zelenski a repetat că poziția sa rămâne neschimbată, respectiv cere revenirea la granițele recunoscute internațional ale Ucrainei. Nici UE, nici NATO nu au formulat vreo poziție față de viitoarele condiții de pace, subliniind doar că vor susține Ucraina atât timp cât va fi nevoie. Cu o nuanță la ultima vizită a lui Zelenski la Washington. Atunci, Biden a spus că va susține Ucraina pentru a avea o poziție puternică la negocierile de pace.
Merită subliniat un lucru: oficialii de cel mai înalt rang din SUA, președintele Biden, n-au spus niciodată că vor susține Ucraina ca să învingă Rusia. Nici că obiectivul acestui război este refacerea integrității teritoriale a Ucrainei. În același timp, în ciuda insistențelor lui Putin, administrația Biden s-a ferit să negocieze în culise cu Rusia viitorul Ucrainei. Dar poziția Washington-ului s-ar putea schimba radical odată cu revenirea lui Trump la Casa Albă. Iar asta își dorește cu ardoare Putin. O negociere directă cu SUA, chiar dacă nu va duce la atingerea obiectivului de anexare a sudului și estului Ucrainei, adică Novorossia, va revigora statutul internațional al Rusiei pe scena mondială. Din partenerul junior al Chinei, negocierea Putin-Trump va transforma Rusia într-un egal al Americii. Ceea ce va face Moscova să viseze nu doar la lumea bipolară și la ordinea mondială din Războiul Rece, ci la cel de game changer jucat de Stalin după conferința de la Munchen, între germani și anglo-francezi, în 1939. În rolul acestora fiind acum americanii și chinezii.
O veste bună de la Bruxelles, Ucraina și Republica Moldova încep negocierile de aderare la UE, s-a vorbit chiar și despre Georgia. O decizie care a părut a fi periclitată până în ultimul moment, din cauza lui Viktor Orban, în principiu, care părea că-și găsise câțiva aliați. Ce înseamnă această decizie a Consiliului European, așadar a liderilor statelor UE, pentru Ucraina? Care e miza pe termen scurt, poate influența în vreun fel războiul și acțiunile Rusiei?
Miza este enormă, dar nu pe termen scurt, și doar în anumite condiții. Pe termen lung, decizia de a începe negocierile cu Ucraina și Republica Moldova va schimba fața Europei de Est și va apropia civilizația occidentală de Rusia, obiectivul strategic fiind acela de a primi și Rusia, o Rusie reformată și democratică, în marele club occidental. Asta înseamnă să instaureze norme, piață liberă și prosperitate în Euro-Asia. Sigur o să mai apară protagoniști de tipul Viktor Orban sau Erdogan care să mai perturbe acest curs, dar pe termen lung impactul lor e nesemnificativ.
Acesta este un proiect pentru câteva generații, cred eu realizabil. Cu condiția ca Occidentul să supraviețuiască în ring acestei reprize de pumni din partea lui Putin și să se mobilizeze pentru următoarele ca să câștige meciul. Pe termen scurt, însă, decizia este un uriaș balon de oxigen pentru Ucraina, singura țară în care s-a murit la propriu, pe Maidan, în centrul capitalei, pentru aderarea la UE.
Repet: o singură condiție trebuie îndeplinită. Rusia să nu învingă. Dacă Putin va repurta o victorie, Ucraina va rămâne în afara Occidentului instituționalizat, adică și a UE, nu doar a NATO. În acest caz, Moscova își va reface controlul asupra fostelor republici sovietice și va amenința cu destabilizarea sau cu invazia militară statele occidentale. Orice scenariu, în care măcar o jumătate de Ucraină va fi integrată în NATO și UE, va fi o victorie a Occidentului. Iar Putin știe asta.
Cu toate acestea, fondurile de sprijin sunt în continuare blocate, atât la nivelul Uniunii Europene, unde Ungaria își mentine opoziția, cât și în Congresul SUA, unde Zelenski nu a reușit să convingă republicanii de importanța și urgența acestor fonduri. Există promisiuni vagi, dar pare clar că problemele interne ale aliaților Ucrainei prevalează deja asupra amenințării ruse. Va rămâne Ucraina singură? Și dacă da, cât va putea rezista?
Dacă s-ar fi bazat doar pe ajutorul Occidentului, Ucraina n-ar fi trebuit să înceapă ofensiva din iunie. Fără aviație (F16 abia acum sosesc!), fără ATACAMS cu care ar fi putut lovi ținte din Crimeea (abia la 2 noiembrie au intrat în dispozitiv și au tras primele obuze), fără muniție suficientă, cu tancuri și mașini blindate de generații diferite și mai ales incomplete trimise de occidentali în Ucraina, cu trupe insuficient antrenate, fără instrumente pentru războiul electronic, fără mașini anti-mină, o altă țară ar fi decis probabil amânarea începerii ofensivei. Și ar fi așteptat să primească armele și muniția de care are nevoie. Poate că ar fi fost mai bine pentru Ucraina să amâne o ofensivă pentru care nu era pregătită suficient. Sau poate că Zelenski a înțeles că tot ajutorul pe care-l primea din Occident depindea de perspectiva succesului acestei ofensive. De vreme ce propagandiștii ruși și presa mainstream occidentală, mai ales americană, interpretează rezultatele ofensivei ucrainene drept un eșec, opinia publică occidentală a fost cuprinsă de depresie. La fel și liderii occidentali, care stau cu ochii în sondaje și care se asociază doar cu învingătorii ca să-ți țină sus cota de popularitate. Cine crede că unii sau alții au monopolul prostiei și aroganței au constatat acum că ele sunt în mod democratic răspândite în toată lumea.
Atât mai vreau să spun. Dacă vă uitați și la istoria celui de-al Doilea Război Mondial, o să înțelegeți că Occidentul - statele vestice, cu instituții puternice, cu legi și regulamente, unde raporturile între puterile statului sunt normate juridic - se mișcă mai greu. Și acum, ca și atunci, creșterea capacității militare a Vestului va fi un proces de durată. Alternativa la implicarea serioasă a Occidentului în susținerea Ucrainei o să fie un război hibrid și chiar convențional cu Rusia. Cu costuri infinit mai mari și cu distrugeri inimaginabile. Care pot semnifica sfârșitul civilizație occidentale așa cum o cunoaștem noi astăzi.