Primul tren electric Alstom Coradia Stream, din lotul de 37 contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) şi plătite parţial cu bani europeni, a sosit, luni, în Gara de Nord, urmând să intre în teste statice şi dinamice, deoarece acest model de tren nu a mai circulat în România.
„Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, în cursul acestei dimineţi, a sosit în Gara de Nord primul tren electric Alstom Coradia Stream, fabricat în Polonia, care face parte din lotul de 37 rame electrice inter-regionale de lung parcurs, din cadrul contractului de achiziţie încheiat de statul român, prin ARF, cu furnizorul Alstom Ferroviaria SpA, în luna martie 2022.
În următoarea perioadă, rama electrică RE-IR 102 va începe efectuarea testelor (statice şi dinamice) şi derularea formalităţilor legate de autorizarea extinsă, deoarece acest model de tren nu a mai circulat la noi în ţară", se arată într-o postare a ARF, pe pagina sa de Facebook.
După parcurgerea acestor etape, primele trenuri vor circula pe rutele Bucureşti - Braşov şi Bucureşti - Constanţa.
"De asemenea, în cursul anului 2024, pe măsură ce restul trenurilor Alstom vor fi livrate (după finalizarea producţiei şi a tuturor procedurilor legale europene şi naţionale), se vor introduce noi servicii de transport, pe rutele magistrale electrificate ale României", precizează autoritatea.
Cele 37 de rame electrice inter-regionale (RE-IR) vor conecta Bucureştiul cu principalele centre urbane ale ţării.
De asemenea, vor facilita şi conexiunile inter-regionale, contribuind la asigurarea mobilităţii, scăderea timpilor de călătorie şi îmbunătăţirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată.
Rutele ce vor fi deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt:
- Bucureşti Nord - Constanţa,
- Bucureşti Nord - Braşov - Arad - Timişoara,
- Bucureşti Nord - Braşov - Cluj,
- Bucureşti Nord - Braşov - Deda - Cluj,
- Bucureşti Nord - Braşov,
- Bucureşti Nord - Iaşi,
- Bucureşti Nord - Suceava,
- Bucureşti Nord - Galaţi,
- Bucureşti Nord - Craiova - Târgu Jiu - Petroşani - Simeria,
- Bucureşti Nord - Craiova - Timişoara - Arad,
- Cluj - Timişoara,
- Cluj - Suceava - Iaşi.
Valoarea totală a contractului pentru achiziţia celor 37 unităţi electrice multiple şi serviciile de mentenanţă aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un total de 2,42 miliarde de lei, fără TVA.
Finanţarea proiectului este asigurată din fonduri europene nerambursabile şi de la bugetul de stat.