În fiecare an pe 24 februarie Dragobetele este întâmpinat cu bucurie de români. În continuare vei descoperi cum a apărut această sărbătoare autohtonă și ce o face atât de specială.
Cuprins
1. Dragobete: o ocazie perfectă de a-ți declara iubirea
Conform unei teorii, cuvântul dragobete are o proveniență slavă, fiind format prin apropierea cuvântului "drag" cu "bete", care înseamnă "mulțime" sau "adunare". Această sărbătoare populară a fost atestată documentar în secolul al XIX-lea.
Ce spune legenda lui Dragobete
Legenda spune că Dragobete este fiul Babei Dochia - personaj mitic autohton sărbătorit pe data de 1 martie (după Sfânta Evdokia). Acest „patron al dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile românești” este asociat cu Cupidon sau cu Eros, zeul dragostei din mitologia greacă.
Potrivit legendei lui Dragobete, în această zi fetele și băieții care se împrietenesc rămân îndrăgostiți tot anul. Oamenii din anumite zone ale țării cred că, dacă doi tineri se îndrăgostesc în această perioadă, urmează și căsătoria în scurtă vreme.
Povestea lui Dragobete îl descrie pe acest personaj mitic ca un flăcău foarte frumos și nemuritor, jumătate om, jumătate înger pe care oamenii de rând nu-l pot vedea din cauza păcatelor lor și a fărădelegilor săvârșite.
Se spune că de Dragobete se obține protecție și iubire de lungă durată care conduce la căsătorie, pe de altă parte, se consideră că personajul Dragomir este un cioban care o însoțea pe baba Dochia în călătoria sa prin munți în așteptarea primăverii. Acest personaj pozitiv simbolizează reînnoirea naturii și prevestește venirea primăverii.
În alte zone ale țării, se spune că Dragobete a fost transformat de Maica Domnului într-o plantă numită Năvalnic, deoarece a fost nesăbuit și a încercat să-i încurce drumul. Astfel, când păsările vizitează această plantă se spune că Dragobete este și logodnicul păsărilor, datorită fertilității și renașterii naturii.
Când ziua începe să crească, iar noaptea să scadă, natura renaște, păsările zboară vesele și oamenii se bucură.
Pe 24 februarie, sărbătoarea Aflării Capului Sf. Ioan Botezătorul, se asociază obiceiuri creștine cu renașterea naturii, Capul de primăvară, logodnicul păsărilor sau tradiții de Dragobete care-i invită pe tineri la dragoste și căsătorie.
Pe 24 februarie se marchează Dragobetele într-o atmosferă de bună dispoziție și sărbătoare. În trecut, cu ocazia acestei sărbători se întâlneau tinerii frumos îmbrăcați în fața bisericii și mergeau în natură (pe câmpii sau în păduri) să caute flori și să și le dăruiască unii altora pentru a-și menține relațiile de dragoste.
În sate unele fete se întorceau alergând, semn că se îndrăgostiseră de băieți care fugeau după ele. Dacă aceștia le prindeau sau ajungeau înaintea fetelor în sat, le sărutau și apoi urma să se căsătorească. De aici provine expresia "Dragobetele sărută fetele", pentru păstrarea unui legământ în fața comunității sau validarea logodnei celor îndrăgostiți.
Fie că se îmbrățișează și își declară dragostea, fie că își crestau câte o cruce pe braț și le suprapuneau pentru a deveni frați sau surori de cruce, tinerii jurau că se ajută reciproc. Când fetele își puneau busuioc sub pernă să își viseze ursitul, acestea țineau cont de sfaturile primite în vis și se îndrăgosteau în acel an.
În unele zone ale țării se obișnuia ca femeile tinere sau fetele să atingă băieții pentru a fi drăgăstoase tot anul. Se spune că fetele care nu întâlneau băieți în această zi de sărbătoare rămâneau fără dragoste tot anul. Mai mult, dacă fetele lucrau în această zi cu acul, erau făcute de râs de Dragobete în văzul lumii. Băieții care se supără cu fetele în această zi pierd ocazia de a fi iubiți pe tot parcursul anului.
Chiar și tinerii care formează un cuplu e bine să se sărute de Dragobete, pentru a se iubi tot anul.
2. Dragobete: o zi de legendă
Se spune că Dragobete era fiul unei femei frumoase pe nume Dochia care își păștea oile în munți. La nașterea pruncului au fost chemate patru ursitoare: primăvara, vara, toamna și iarna. Dacă primăvara i-a dăruit lui Dragobete iubirea, vara i-a dăruit fructe dulci și căldura dragostei, toamna i-a dăruit un fluier pentru a le cânta oamenilor, iarna i-a oferit îmbrăcăminte albă și un brâu sclipitor.
Atunci când cânta din fluier Dragobete, fetele se îndrăgosteau de el și erau mai fericite. De asemenea, când Dragobete le apărea în vis băieților, aceștia erau inițiați în tainele iubirii. Se mai spune că Maica Domnului l-a transformat în Năvalnic pe Dragobete când acesta și-a îndeplinit sorocul.
În fiecare an, de 24 februarie, natura renaște și oamenii se bucură de trilurile minunate ale păsărilor din codru.
Deși s-a împrumutat din alte țări sărbătoarea Zilei Îndrăgostiților sau Sărbătoarea Sfântului Valentin pe 14 februarie, românii apreciază mult sărbătoarea noastră autohtonă care prețuiește prietenia, sinceritatea și dragostea, precum și comuniunea cu natura.
3. Despre Dragobete: tradiții și obiceiuri practicate în această zi
Sărbătoarea iubirii la români este foarte veche. În trecut se întâlneau în această zi fetele și băieții pentru a merge în mijlocul naturii să culeagă flori și să și le dăruiască, pentru a „fura” un sărut de la persoana iubită. Bătrânii din sat urmăreau ritualul păsărilor care își găseau în această zi perechea și asociau aceste observații cu renașterea naturii și fertilitatea.
De Dragobete în istorie se cunoaște că fetele și băieții mergeau să culeagă flori de câmp și să alerge prin codru. Acest joc se numea „zburătorit” și, când fetele alergau către sat, erau alergate de către băieți spre a fi sărutate. Dacă se plăceau și se sărutau în văzul oamenilor din sat, tinerii își declarau astfel dragostea înfiripată și acest gest echivala cu un legământ de credință și iubire veșnică.
Participarea la această străveche sărbătoare le oferea binecuvântare tinerilor antrenați în jocurile din natură. De asemenea, păsările își găseau perechea și începeau să-și facă unele cuiburi pentru a-și depune ouăle.
Dacă vremea era frumoasă, Dragobetele se sărbătorea afară. Dacă vremea era mohorâtă, tinerii se strângeau într-un spațiu comun și petreceau.
Un alt obicei din trecut le determina pe fete să strângă ultima zăpadă din februarie - i se spunea „zăpada zânelor” datorită proprietăților atribuite. Fetele se spălau pe față cu apa provenită din topirea acestei zăpezi pentru a se asemăna cu zânele, pentru a fi frumoase și atrăgătoare, bune de măritat.
Scoaterea unor rădăcini de spânz din pământ în ziua de Dragobete îi ajuta pe oameni să se vindece de anumite afecțiuni. Desigur, fiecare obicei este specific diferitelor zone ale țării.
De Dragobete în România se practică încă întâlnirea tinerilor și nu numai pentru a petrece și a-și dărui cadouri frumoase, de suflet.
Sărutul fetelor de către băieți este un simbol de Dragobete încă din cele mai vechi timpuri. Acesta reprezintă legământul dragostei și al fertilității.
Tradiții de Dragobete:
- să pui busuioc sub pernă pentru a-ți visa ursitul, în tinerețe;
- să nu plângi în această zi ca să-ți meargă bine tot anul;
- să culegi flori și să le oferi persoanelor dragi;
- să creezi o stare de bună dispoziție;
- să nu te cerți cu nimeni pentru a evita supărările întreg anul.
Încă se mențin unele obiceiuri de Dragobete la români. Printre acestea se numără întâlnirile tinerilor și oferirea unor daruri simbolice. Florile sunt nelipsite din darurile băieților pentru fete.