O tenismenă cunoscută și-a anunțat retragerea

O tenismenă cunoscută și-a anunțat retragerea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jucătoarea japoneză Misaki Doi a anunţat că luna viitoare se va retrage din tenisul profesionist, iar ultimele turnee din cariera sa vor fi cele de acasă, de la Osaka şi Tokyo, relatează site-ul WTA.

”În ultimul an m-am confruntat cu probleme persistente la spate”, a scris în reţelele de socializare Misaki Doi (32 ani), a cărei cea mai bună clasare în ierarhia mondială a fost locul 30.

"În ultima vreme a fost tot mai dificil să joc fără dureri. Având în vedere aceste circumstanţe, a devenit problematic să joc la nivelul înalt pe care îl doresc, aşa că a trebuie să iau această decizie'', a subliniat jucătoarea niponă.

ADVERTISING

Misaki Doi a jucat la junioare două finale de Mare Şlem la dublu, ambele pierdute, în 2007 la Wimbledon alături de conaţionala Kurumi Nara, iar în 2008 la Australian Open alături de românca Elena Bogdan.

Ea a obţinut singurul titlu WTA din carieră la simplu în 2015 la Luxemburg, după o finală cu germanca Mona Barthel. A mai disputat două finale, la Kaohsiung (China) în 2016, şi la Hiroshima în 2019.

Cel mai bun rezultat al său la un Mare Şlem a fost atingerea optimilor de finală în 2016 la Wimbledon.

ADVERTISING

Retragerea anunţată de Misaki Doi încheie o generaţie în tenisul japonez, după ce anul trecut Kurumi Nara şi-a încheiat cariera, iar luna trecută Ayumi Morita şi-a anunţat şi ea retragerea.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇