Blocul BRICS – Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud – va încerca la summit-ul care începe marți la Iohannesburg (Africa de Sud) să demareze acceptarea de noi membri pentru a-și consolida puterea globală, o reformă dorită în principal de președintele chinez Xi Jingping și susținută de Rusia și Africa de Sud.
Vor fi, de asemenea, discuții privind accelerarea procesului de dedolarizare, parțial prin creșterea utilizării monedelor naționale în schimburile comerciale dintre ele, potrivit unui draft al agendei discuțiilor consultat de Bloomberg.
Principalele puteri emergente la nivel mondial au reclamat de ani de zile că sunt date de o parte de către națiunile bogate. Acum văd ocazia de a-și lansa cea mai ambițioasă încercare de a schimba acest status quo și să pună bazele unei organizații care să concureze cu clubul statelor bogate.
Există două deziderate, cel puțin teoretice, ale blocului: o monedă comună și extinderea blocului. Sunt teoretice pentru că există fracturi în cadrul blocului, privind atingerea acestor ținte.
Transformarea BRICS într-o alianță politică
BRICS nu a reușit până în prezent să-și transforme puterea economică în creștere într-o putere politică semnificativă de când a început să organizeze summit-uri în urmă cu 15 ani.
Dar diviziunea actuală a ordinii mondiale pe fondul creșterii fricțiunilor dintre SUA și China și diviziunile legate de invazia Ucrainei de către Rusia oferă o nouă deschidere pentru ca aceasta să devină o voce mai puternică a Sudului Global și, potențial, să concureze SUA și aliații săi.
„Vrem să facem BRICS foarte puternic din punct de vedere politic, foarte puternic din punct de vedere financiar”, a declarat președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva (foto).
Summit-ul din acest an ar putea iniția prima extindere a blocului de când Africa de Sud s-a alăturat grupului în 2010. Pe lista potențialilor candidați se află Indonezia și Arabia Saudită, precum și Emiratele Arabe Unite, Algeria și Egiptul. Însă India inistă ca procesul să fie gradual.
Un grup extins ar reprezenta aproximativ jumătate din producția globală până în 2040, arată estimările Bloomberg Economics, dublul ponderii Grupului celor șapte, o inversare față de începutul acestui secol. Un BRICS mai mare ar reprezenta aproape jumătate din populația globală, în creștere față de 42% în prezent, potrivit Anil Sooklal, ambasadorul Africii de Sud la BRICS.
„Aceste țări au crescut din punct de vedere economic, și-au exprimat îngrijorările, acum sunt capabile să ofere alternative dacă vocile lor sunt auzite”, a declarat Karin Vazquez, profesor asociat la Universitatea Globală O.P. Jindal din India.
Dezidratele și fracturile în cadrul blocului
Până în prezent, diviziunile profunde dintre membrii săi au limitat capacitatea blocului în care deciziile se iau prin consens de a-și spori influența asupra instituțiilor internaționale precum Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială sau Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite.
O bancă de dezvoltare înființată de BRICS a aciordat credite în valoare de doar 32,8 miliarde de dolari în opt ani de funcționare, o mică fracție din sumele împrumutate de FMI și Banca Mondială în aceeași perioadă.
Sugestiile ca blocul să adopte o monedă comună nu au dus deocamdată la un rezultat concret.
Citește integral analiza Summitul BRICS – Putin, Xi și aliații lor speră la o șansă de a schimba ordinea mondială. Cele 2 deziderate pe Curs de Guvernare