Acţionarii Fondului Proprietatea au aprobat vineri distribuirea unui dividend brut de 1,7225 de lei pe acţiune, respectiv suma de 9,28 miliarde de lei, aferentă vânzării participaţiei de aproape 20% la producătorul de energie Hidroelectrica, conform hotărârilor convocatorului publicate la BVB.
Astfel, Fondul ar urma să distribuie în urma celui mai mare IPO de anul acesta din Europa dividende cu un randament record de peste 90%, data plăţii fiind 29 septembrie. Data de înregistrare este 8 septembrie şi ex date este 7 septembrie.
După ce compania de stat a intrat la tranzacţionare, FP a anunţat dividende record pentru piaţa locală (8,06 mld. lei), cu un randament de 79% la acel moment, adică 1,4942 lei pe acţiune. Ulterior, Ministerul Finanţelor, care are o participaţie de aproape 6% la FP, a propus acţionarilor spre aprobare plata sumei de 9,28 mld. lei.
Suma cerută de Finanţe este egală cu valoarea totală a banilor atraşi în IPO-ul Hidroelectrica, dar FP a plătit şi onorarii brokerilor care s-au ocupat de listare.
Listarea Hidroelectrica, într-o ofertă de peste 1,9 miliarde de euro prin vânzarea pe piaţa de capital a pachetului de 19,94% pe care îl avea Fondul Proprietatea, ar fi costat aproximativ 243 milioane de lei, potrivit unei notificări din partea BCR publicată la Bursa de Valori Bucureşti de Hidroelectrica. Suma poate însă să difere.
În total, de la finalul anului 2020 încoace, FP are cu 14.638 de acţionari mai mult, ajungând la un total de 21.866 de persoane. Creşterea din ultimii patru ani a fost constantă, cu 4.024 de investitori noi între 2020 şi 2021, 5.333 de investitori între 2021 şi 2022, respectiv 5.281 în primele şapte luni din 2023.
Dacă analizăm pe luni dinamica din 2023, se poate remarca o creştere accentuată în iulie, lună în care Hidroelectrica a intrat la tranzacţionare la BVB, iar Fondul a anunţat dividendul record. Luna trecută 2.555 de persoane au ales să devină acţionari ai Fondului, în restul lunilor fiind cel mult 700 de noi investitori.
Acţiunile FP se tranzacţionează în scădere cu 6% de la începutul acestui an, pe fondul unor tranzacţii de 1,3 mld. lei, respectiv în scădere cu 2% în ultimele 12 luni, pe tranzacţii de aproape 2 mld. lei, iar emitentul este evaluat de investitori la 11,9 mld. lei, arată datele BVB, citate de Ziarul Financiar.