În urmă cu două luni, autorităţile de la Bucureşti se lăudau că negociază cu China începerea exportului de animale vii.
ANSVSA – autoritatea care păstoreşte aceste transporturi – declara prin reprezentantul său că şi Libia şi Liban sunt pe lista pentru viitoare exporturi.
Conform datelor ANSVSA (Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor), România a exportat anul trecut peste 1,56 milioane de bovine şi ovine vii în ţări din afara spaţiului comunitar, Iordania, Arabia Saudită şi Israel fiind primele destinaţii pentru animalele româneşti.
Din totalul celor 1.567.934 de animale exportate în ţări terţe, aproape 94% sunt ovine, respectiv 1.468.408 capete, iar 99.526 bovine.
Aceeaşi ANSVSA a trecut prin nenumărate scandaluri în ultimii ani, din cauza condiţiilor extreme la care sunt supuse animalele în transportul către ţările de destinaţie.
În 2019, 14.000 de oi s-au înecat în largul litoralului românesc al Mării Negre.
Autorităţile nu s-au deranjat să amelioreze condiţiile de transport ale animalelor exportate, darămite să stopeze complet procesul, arată Animals International - organizația pentru drepturile animalelor.
Din contră, România şi-a consolidat poziţia devenind cel mai mare exportator din Uniunea Europeană de animale vii către ţările extra-comunitare.
Condamnările din partea Comisiei Europene
Numeroase rapoarte ale Comisiei Europene au atras atenţia asupra actelor de cruzime la care autorităţile române supun animale de fermă în transportul lor, în special către ţările din Golful Persic.
Unul dintre rapoarte vorbeşte despre animalele care trebuie să suporte temperaturi care depăşesc chiar şi 60 de grade Celsius, despre lipsa informaţiilor privind starea de sănătate a animalelor, despre absenţa apei şi mâncării, despre supraîncărcarea şi aglomerarea excesivă a navelor şi lipsa oricărui spaţiu pentru animalele care trebuie să îndure aceste condiţii chiar şi câte trei săptămâni până la destinaţie.
Un alt audit, tot al Comisiei Europene, spune că navele înregistrate în România și utilizate pentru exporturile de animale vii sunt complet neadecvate bunăstării şi supravieţuirii animalelor pe mare.
Apropierea verii şi a temperaturilor ridicate aduc din nou pe tapet problema nerezolvată a exportului de animale vii.
În vara lui 2019 fostul comisar european pe agricultură, Vytenis Andriukaitis, i-a cerut în zadar ministrului Agriculturii din România să oprească exportul a 70.000 de oi vii în Golful Persic. Oficialul UE a spus că temperaturile extreme vor face imposibilă garantarea faptului că animalele nu vor suferi sau pieri în tranzit.
„Ținând cont de prognoza meteo din zona Golfului Persic în cursul lunii iulie, unde temperaturile vor ajunge la 46℃... Vă îndemn, ca gest de responsabilitate, să opriți exportul iminent de oi”, spunea scrisoarea din 2019 a fostului comisar european către autorităţile române.
Evident, autorităţile române au refuzat categoric să stopeze exportul şi continuă să o facă.
Multe animale nu supravieţuiesc călătoriei pe mare şi mor în condiţii groaznice, remarcă ONG-ul pentru protecţia animalelor Animals International. O investigație efectuată de Animals International asupra exporturilor de ovine și bovine care merg din România către Iordania, Liban și Fâșia Gaza a arătat cum animalele mor din cauza temperaturilor ridicate, cum sunt descărcate violent de pe nave, sufocate aproape în portbagajul mașinilor și sacrificate de măcelari complet nepregătiţi în mijlocul străzii.
Într-o altă situație care implică exporturi din România, animalele moarte au fost aruncate peste bord și au ajuns pe plajele din stațiunea egipteană Sharm El Sheikh.
Unele țări, precum Israelul, au decis să oprească importurile din România, deoarece animalele, din cauza condițiilor proaste de transport, au ajuns moarte sau bolnave la destinație și prezentau un risc pentru sănătatea consumatorilor.
Dar condamnările din afară care cer stoparea acestor practici nu opresc România din a suplimenta exportul de animale vii. România și-a dublat exporturile de oi vii, deoarece Australia, cel mai mare exportator din lume, impune interzicerea comerțului cu oi vii către Orientul Mijlociu în lunile de vară.
Animale coapte de vii
Sute de mii de oi și vite transportate în condiții chinuitoare sunt literalmente coapte de vii în interiorul navelor unde temperaturile depășesc chiar şi 60 de grade Celsius.
Durează între una și trei săptămâni pentru ca animalele să ajungă la destinație. Condițiile îngrozitoare de transport, manipulare și sacrificare sfidează legile UE și internaționale - a descris situaţia de pe vapoarele cu oi vii din România care se îndreaptă spre tările din Golf un reprezentant al Animals International.
Exportul cu animale vii este şi extrem de păgubos financiar. Într-un studiu publicat de Animals International, România pierde anual aproape 50 de milioane de euro de pe urma exporturilor de animale.
În schimb, exportul cărnii procesate ar aduce peste 5.000 de noi locuri de muncă în economie, arată studiul. “România are oportunitatea de a da dovadă de bunătate și de a face o afacere bună în același timp, înlocuind complet exportul viu cu comerțul cu produse din carne cu valoare adăugată. Are deja toată infrastructura necesară. Toți partenerii săi de afaceri acceptă deja carne procesată și refrigerată. Acum este doar o chestiune de voință politică,“ se arată într-un comunicat de presă ce însoţeşte raportul.
Dar voinţă politică nu există, România fiind din nou prinsă în offiside în timpul crizei din Suez, din 2021, când țara noastră a fost sursa celor 130.000 din cele 200.000 de animale vii prinse fără hrană și apă în blocajul canalului Suez.
ONG-urile pentru drepturile animalelor au spus despre situaţia respectivă că transportatorii nu vor admite niciodată că animalele de la bordul navelor lor mureau cu miile și că navele nu au plecat cu suficientă hrană și apă la bord.
Industria cărnii din România este împărțită între cei în frunte cu ministrul Agriculturii care cred că comerțul de animale vii aduce beneficii economiei și cei care spun că animalele trebuie păstrate și prelucrate în țară.
Fermierii spun că pierd bani buni fiind nevoiți să-și trimită animalele peste mare, iar dacă România ar exporta carne procesată și refrigerată ar fi mult mai benefic, ar aduce avantaje economice și profituri mai mari.
Cristian Gherasim