Cea de-a doua săptămână a lunii aprilie aduce o nouă premieră pe scena Studioului Euphorion al Teatrul Național Cluj-Napoca: CÂNTECE ȘAMANICE/THE QUEST, spectacol inspirat de poemul persan Conferința păsărilor (Manteq al-Tayr) de Farid ud-Din Attar. Regia spectacolului este semnată de artistul de origine turcă Çağlar Yiğitoğulları, recunoscut pentru performance-urile sale curajoase, care explorează și sfidează limite – ale individului, ale societății, ale corpului uman.
Cu creația lui Çağlar Yiğitoğulları am mai avut ocazia de a ne întâlni la ediția din 2012 a Întâlnirilor Internaționale de la Cluj, festivalul anual organizat de Teatrul Național din Cluj-Napoca, unde artistul a susținut demonstrația Assuming Risks in Performing Arts.
Premiera spectacolului CÂNTECE ȘAMANICE/THE QUEST, cea mai recentă creație a sa, o producție a Teatrului Național Cluj-Napoca, va avea loc miercuri, 12 aprilie, de la ora 19:00, în Studioul Euphorion.
CÂNTECE ȘAMANICE/THE QUEST
inspirat de poemul persan Conferința păsărilor de Farid ud-Din Attar
traducere de Ramona Tripa
regia: Çağlar Yiğitoğulları
scenografia: Tudor Lucanu
muzica: Çağlar Yiğitoğulları, cu participarea întregii echipe
design lumini: Jenel Moldovan
Distribuţia:
Mihnea Blidariu
Radu Dogaru
Anca Hanu
Diana Ioana Licu
Romina Merei
Mihai-Florian Nițu
Cristian Rigman
Sânziana Tarța
Recomandare de vârstă: 18+
Pornind de la cel mai celebru text atribuit lui Farid ud-Din Attar, unul dintre cei mai importanți scriitori și gânditori mistici sufiți, Çağlar Yiğitoğulları creează un spectacol fascinant și intens, reluând povestea pentru spectatorii secolului XXI și iluminând sensurile profunde și relevanța actuală a poemului.
Conferința păsărilor descrie călătoria păsărilor lumii în căutarea suveranului lor, mitica pasăre Simorgh, al cărei locaș se găsește dincolo de cele șapte văi. Călătoria este una primejdioasă, plină de încercări și obstacole, fizice și emoționale, iar la destinație vor ajunge doar treizeci de păsări, transformate în chip esențial. Păsările realizează în final că Simorgh-ul, conducătorul îndelung căutat și mult așteptat, sunt chiar ele: si (treizeci) morgh (pasăre). Poemul este, așadar, o alegorie abil construită, descriind o călătorie interioară – călătoria pelerinului în interiorul propriului său suflet, locul unde sălășluiește de fapt divinul căutat cu atâta înfrigurare în exterior.
CÂNTECE ȘAMANICE/THE QUEST condensează povestea poemului și o aduce în prezent, modelând-o prin prisma filosofiei „Shaman-Punk” care stă la baza întregii creații a artistului Çağlar Yiğitoğulları. Acesta explică: „Șamanismul domină universul sonor, textura și atitudinea spectacolului. Punk-ul este ideologia operei mele, dar manifestat subtil, aproape ca un concept dramatic ascuns. Veți auzi influența Punk abia la sfârșit[ul spectacolului], care este și momentul în care sensurile textului se împlinesc și creează ideologia spectacolului. (...) [Spectacolul] se încheie cu revelația că nu avem nevoie de lideri, de eroi, căci noi suntem conducătorii vieților noastre. Pentru mine [revelația] asta este foarte Punk.”
Animat de credința că în societatea modernă artistul este cel care a preluat rolul de Șaman, având puterea de a trezi conștiința adormită a omului modern, sufocat de superficialitate și ignorând aspectele esențiale ale vieții, Çağlar Yiğitoğulları creează o experiență inedită, magnetică, care încurajează explorarea adâncimilor, transformarea interioară, reevaluarea sensului existenței și a rolului nostru în lume.
Experiența inițiatică pe care o propune spectacolul se construiește printr-o serie de performance-uri captivante, viscerale, ale celor opt artiști care fac parte din distribuția spectacolului, și este întregită de muzica cu sonorități insolite – creată special pentru spectacol de către Çağlar Yiğitoğulları și cei opt interpreți, accentele șamanice, decorul și costumele esențializate semnate de Tudor Lucanu.
CÂNTECE ȘAMANICE/THE QUEST este un spectacol care se dorește a fi trăit, simțit, descifrat, analizat activ, cu mintea și sufletul deschise, cu atenție, răbdare și curaj.