Suedia preia președinția UE într-o perioadă marcată de provocări istorice

Suedia preia președinția UE într-o perioadă marcată de provocări istorice
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Suedia a preluat, de la 1 ianuarie, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene de la Republică Cehă şi va avea astfel timp de şase luni, la Bruxelles, un rol-cheie de lider şi de mediere.

„Suedia preia preşedinţia într-o perioadă în care Uniunea Europeană se confruntă cu provocări istorice”, a spus prim-ministrul suedez Ulf Kristersson (foto) într-un discurs susţinut în decembrie, informează dpa.

Într-un comunicat pe site-ul său, Kristersson a enumerat printre principalele probleme ce vor trebui abordate războiul din Ucraina, lupta împotriva schimbărilor climatice şi competitivitatea Europei, subliniind că priorităţile Suediei se concentrează pe "o Europă mai verde, mai sigură şi mai liberă".

Ulf Kristersson şi cabinetul său de miniştri sunt relativ necunoscuţi pe scena UE. Guvernul său conservator este la putere de numai două luni şi jumătate, după ce l-a înlocuit pe cel social-democrat ce era condus de Magdalena Andersson.

ADVERTISING

Kristersson este primul şef de guvern suedez care a colaborat vreodată îndeaproape cu partidul populist de dreapta Democraţii Suedezi. Populiştii nu sunt în guvern, însă, în calitate de a doua cea mai puternică forţă parlamentară şi având mai multe mandate de parlamentari decât partidul lui Kristersson, Moderaţii, ei au încă multă putere la Stockholm.

În pofida euroscepticismului acestui partid de susţinere, ministrul suedez pentru afaceri europene, Jessika Roswall, a declarat că guvernul său "va acorda o mare prioritate activităţii UE".

Cum funcționează președinția prin rotație a UE

Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este deţinută prin rotaţie la fiecare şase luni de cele 27 de state membre ale UE.

Statele membre care deţin preşedinţia Uniunii lucrează împreună în grupuri de câte trei, numite "trio-uri", pentru o perioadă de 18 luni. Trio-ul actual este format din Franţa (ian.-iun. 2022), Cehia (iul.-dec. 2022) şi Suedia (ian.-iun. 2023), conform Consiliului UE.  

ADVERTISING

Sistemul de conducere rotativă a fost introdus prin Tratatul de la Lisabona, în 2009. Trio-ul stabileşte obiective pe termen lung şi pregăteşte o agendă comună, determinând subiectele şi aspectele majore care vor fi abordate de Consiliu pe o perioadă de 18 luni.

Logo-ul şi priorităţile preşedinţiei suedeze

Priorităţile preşedinţiei suedeze reflectă poziţiile pe care Suedia le-a susţinut în mod tradiţional în UE, dar răspund şi provocărilor geopolitice şi economice actuale cu care se confruntă Uniunea, conform site-ului guvernului suedez.

Securitatea-unitatea, rezilienţa-competitivitatea, prosperitatea (tranziţia energetică), valorile democratice şi statul de drept sunt temele aflate în centrul viitoarei preşedinţii suedeze, a transmis prim-ministrul suedez, Ulf Kristersson, într-un discurs la 12 decembrie, în Riksdag (parlamentul suedez), când a prezentat programul preşedinţiei suedeze a UE începând cu 1 ianuarie 2023.

ADVERTISING
  • În ceea ce priveşte domeniul afaceri externe, Suedia va acorda atenţie sporită situaţiei din Ucraina şi procesului de extindere a UE.
  • Cu privire la economie, preşedinţia suedeză va depune eforturi pentru unitate în actuala situaţie dificilă de criză.
  • La capitolul afaceri interne, viitoarea preşedinţie se va axa pe politicile migraţiei, pe combaterea crimei organizate, a terorismului şi a extremismului violent.
  • Pe zona politicilor sociale, a locurilor de muncă şi sănătăţii, Suedia arată că se va axa pe reducerea riscului de sărăcie şi excluziune socială, ca urmare a ultimelor crize: pandemia, criza energetică şi creşterea inflaţiei.
  • În plus, preşedinţia suedeză va promova activ obiectivele UE, pentru a atinge neutralitatea climatică până în 2050, în paralel cu creşterea competitivităţii, a ocupării forţei de muncă, a producţiei de alimente şi a sănătăţii şi bunăstării. În acest sens, punerea în aplicare a Pactului ecologic european va fi pe agendă în prima jumătate a anului 2023, informează site-ul preşedinţiei suedeze.

Logo-ul preşedinţiei Suediei la Consiliul UE este reprezentat de formula "sweden2023.eu", scrisă cu caractere galbene şi albe, pe fond albastru.

logo-presedintia-UE-Suedia

Prin evidenţierea diferitelor părţi ale logo-ului, se transmit mai mult mesaje.

  • "sweden eu" subliniază rolul Suediei în calitate de a deţinătoare a preşedinţiei şi contribuţia ţării la Uniune.
  • "we 2023" reflectă faptul că Suedia, în calitate de deţinătoare a preşedinţiei, acţionează în interesul comun al Uniunii.
  • "we eu" ilustrează comunitatea statelor membre ale UE şi importanţa construcţiei europene pentru cetăţenii săi.
  • legătura dintre literele "n" şi "u" din siglă simbolizează solidaritatea între statele membre.
  • punctul galben din siglă reprezintă hotărâre şi este un punct de referinţă pentru calea de urmat comună a statelor membre.
  • culorile alese sunt cele pe care Suedia şi UE le au în comun: galben şi albastru.

Temele prioritare ale actualului trio format din Franţa-Cehia-Suedia

  • protecţia cetăţenilor şi a libertăţilor acestora, cu accent pe respectarea şi protecţia valorilor europene - democraţia, statul de drept, egalitatea între femei şi bărbaţi etc. - şi pe consolidarea spaţiului Schengen şi a politicii europene privind azilul şi migraţia;
  • promovarea unui nou model european de creştere şi investiţii, bazat pe o creştere verde şi durabilă şi pe suveranitatea industrială şi digitală europeană;
  • construirea unei Europe mai verzi, mai echitabile din punct de vedere social şi mai protective în ceea ce priveşte sănătatea cetăţenilor europeni;
  • o Europă globală, actor mondial care promovează multilateralismul şi relaţii reînnoite cu partenerii săi, în paralel cu împărtăşirea unei viziuni comune a celor 27 state membre în ceea ce priveşte ameninţările strategice.

Trio-ul următor al preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene va fi format din Spania (iulie-decembrie 2023), Belgia (ianuarie-iunie 2024) şi Ungaria (iulie-decembrie 2024).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇