RoDrift Games, din nou la Constanța după 6 ani

RoDrift Games, din nou la Constanța după 6 ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

RoDrift Games revine la Constanța cu un nou eveniment dedicat sportivității și siguranței în trafic, proiect finanțat de Primăria Municipiului Constanța.

Zece dintre cei mai bine cotați piloți de drift din Campionatul Național vor fi prezenți pe 23 si 24 iulie, intervalul orar 17:00 – 22:00, în zona plajei Modern din Constanța pentru o ediție specială a RoDrift Games by the Sea, acolo unde aceștia vor face demonstrații spectaculoase, cu numeroase tandemuri, dar se vor dedica în special în educația rutieră a tinerilor șoferi și pe siguranță în trafic, pornind de la sondajele alarmante care ne pozitineaza pe ultimele locuri în europa în ceea ce privește numărul mare de accidente rutiere datorate teribilismului și condusului agresiv.

ADVERTISING

Claudiu Adam, Natalia Iocsak, Gabor Imre, Sorin Ene, Gabriel Imre, Alice Ene, Eduard Niță, Răzvan Stan, Ștefan Zaharie și Radu Moise, toți piloți cu experiență în Campionatul Național de Drift, organizat sub

Claudiu Adam, Natalia Iocsak, Gabor Imre, Sorin Ene, Gabriel Imre, Alice Ene, Eduard Niță, Răzvan Stan, Ștefan Zaharie și Radu Moise, toți piloți cu experiență în Campionatul Național de Drift, organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, vor fi prezenți alături de mașinile lor de concurs la o întâlnire cu publicul din Constanța, iar ulterior vor face o demonstrație de derapaje controlate.

ADVERTISING

Astfel, așa cum s-a întâmplat la edițiile trecute, acolo unde zeci de mii de oameni au fost prezenți, și de această dată piloții vor urma trasee deja stabilite pe circuit, unde vor avea misiuni de îndeplinit cum ar fi atingerea unei bile suspendate, parcare laterală în drift, derapaje controlate între două puncte fixe sau ocolirea unor obstacole în timpul derapajului controlat.

Pe lângă spectacolul oferit de piloți, spectatorii se vor putea bucura și de o experiență inedită, acela de a fi copiloți pentru una dintre cursele de drift. În plus, în permanență, la fața locului va fi expusă o mașină de concurs, acolo unde un instructor autorizat va explica publicului cât de importantă este siguranța într-o mașină de concurs, dar și la ce riscuri se expune un teribilist care alege să nu respecte regulile de circulație.

ADVERTISING

La finalul zilei de spectacol, piloții vor reveni în paddock, acolo unde vor avea o sesiune de Întrebări și Răspunsuri, dar și de poze, cu fanii prezenți la fața locului. De asemenea, vor organiza și un concurs între spectatori cu triciclete, iar cei mai buni vor fi răsplătiți cu premii și medalii.

„Siguranța rutieră este primordială și prin astfel de spectacole organizate vom putea atrage atenția și asupra pericolelor care ne pândesc atunci când ieșim pe stradă. De asemenea, îi îndemnăm pe toți cei care vor să epateze în trafic, să se gândească de două ori înainte de a încălca regulile. Totodată le recomandăm celor care își doresc o doză de adrenalină, să se înscrie în campionatul dedicat clasei street, organizat special pe circuite omologate și bine securizate”, a declarat Denis Alexandru Manea, reprezentant RoDrift.

Asociația Sportivă Romanian Drift Community a luat naștere în 2014, iar în prezent este principalul promotor al Campionatului Național de Drift, organizat sub egida FRAS. În toți acești ani, sute de tineri au făcut pasul spre competițiile oficiale, iar mesajul a fost în permanență de a goli străzile de teribiliști și mutarea lor într-un cadru oficial, unde pericolul accidentelor este mult mai redus. RoDrift Games by the Sea - Sportivitate și Siguranță în Trafic este un proiect finanțat de Primăria Municipiului Constanța. Accesul publicului la eveniment va fi gratuit pe toată desfășurarea acestuia.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇