Cea mai titrată atletă din istorie și-a anunțat retragerea

Cea mai titrată atletă din istorie și-a anunțat retragerea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sprintera americană Allyson Felix (36 ani), cea mai titrată atletă din istorie, a anunţat miercuri că se va retrage la finalul acestui sezon, informează AFP.

„Niciodată, în visele mele cele mai nebuneşti, nu mi-aş fi imaginat să am o asemenea carieră. Am atât de multă recunoştinţă pentru acest sport care mi-a schimbat viaţa. Am dat totul în curse şi, pentru prima dată, nu sunt sigură că mai am ceva de oferit”, a precizat septupla campioană olimpică într-o postare pe Instagram.

Allyson Felix are în palmares 11 medalii olimpice, ultimele două cucerite anul trecut, la JO de la Tokyo (aur la ştafetă 4x400 m şi bronz la 400 m), unde a devenit atleta care a urcat de cele mai multe ori pe podium (doar finlandezul Paavo Nurmi, la masculin, a reuşit mai multe).

ADVERTISING

"Vreau să spun la revedere şi mulţumesc acestui sport şi persoanelor care m-au ajutat să mă modelez, în singurul mod pe care îl ştiu: printr-un ultim tur de pistă", a adăugat sportiva care a câştigat 13 titluri de campioană mondială.

Jocurile Olimpice de la Tokyo, amânate cu un an, au fost ultima mare competiţie din cariera atletei, la trei ani după ce aceasta a adus-o pe lume pe fiica sa Camryn, în 2018, în urma unei operaţii de cezariană efectuată de urgenţă, după doar 32 de săptămâni de sarcină.

ADVERTISING

Situaţia sa de atunci a împins-o să devină o apărătoare ferventă a drepturilor mamelor care muncesc, după ce a rupt, în 2019, contractul cu firma Nike, care i-a redus plăţile pe durata sarcinii.

"În acest sezon voi concura pentru femei. Voi concura pentru un viitor mai bun pentru fiica mea. Voi concura pentru voi", a asigurat Felix, care urmează să participe pe 30 aprilie la Penn Relays, unde va lua startul într-o cursă pe distanţa de 300 m.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇