Cu toate că pandemia este pe final, nu putem nega faptul că ne-a schimbat radical comportamentul. Atât obiceiurile de consum cât și modul în care ne petrecem timpul liber au fost modelate. E momentul să aflăm cum au avut, în acest sens, cuplurile „de suferit”.
Acum, punem mai mult accent pe activitățile casnice, pe a avea rezerve de alimente sau benzină în caz de scumpiri sau alte restricții și suntem mai atenți în ceea ce privește sănătatea. Comportamentul cuplurilor s-a schimbat și el, activitățile pe care odinioară le consideram obișnuite, în ziua de astăzi s-au redus semnificativ.
Spre exemplu, procentul cuplurilor care iau masa în oraș, la restaurante, a scăzut drastic în ultimii doi ani și încă nu și-a revenit la nivelul din 2019. Ieșirile în locuri aglomerate sau vacanțele în locuri îndepărtate au scăzut și ele din lista preferințelor românilor.
Așadar, ce rămâne de făcut este să fim inventivi… cu ceea ce avem. Să punem mai mult pe intimitate, activități indoor sau vacanțe în locuri din apropiere, unde nu ne-am fi imaginat că vom ajunge. Orice relație este frumoasă la început, este plină de scântei și sclipiri în priviri. Însă, după câteva luni, în special dacă ne-am mutat împreună cu partenerul sau partenera, focul acela de la început începe să se stingă treptat, mai ales dacă observăm anumite obiceiuri ale persoanei de lângă noi. Chiar și la capitolul potența la bărbați lucrurile încep să stagneze, întrucât chimia dintre cei doi în afara patului este direct proporțională cu cea de sub așternut.
Ce facem, în cazul acesta, pentru a rămâne împreună și a ne condimenta relația? Haide să aflăm în continuare.
Activități de cuplu care condimentează relația. Ediția post-pandemie
Comunicați mai mult, mai des
O relație dintre doi oameni căsătoriți sau în cuplu care locuiesc împreună de câteva luni sau chiar ani nu ar trebui să fie banală și anostă. Nu ar trebui să fie bazată pe o comunicare referitoare la treburile casnice, la ce mai este nevoie să cumpărăm, la unde ducem copiii (dacă e cazul) sau când vizităm părinții.
Atunci când comunicarea se reduce la aceste activități de bază, plus eventual întrebări precum „cum ți-a fost ziua”, este un semn că nu am mai petrecut timp de calitate în relația noastră. Ce înseamnă „timp de calitate”? Se referă la momente de joacă, de distracție în doi, sau chiar întâlniri romantice „ca pe vremuri”.
De ce să renunți la aceste momente doar pentru că ești confortabil cu celălalt și nu mai contează să te îmbraci bine sau să-ți aranjezi părul? Pentru că e bine ca mereu să fie aceeași fluturi în stomac de la început, aceeași senzație de tremur în corp la fiecare sărut sau îmbrățișare. Pentru asta e nevoie de comunicare mai profundă decât subiectele banale. Să rediscutați ceea ce simțiți, ceea ce vreți să faceți, dacă sunteți fericiți sau ce anume v-ar face mai fericiți. Comunicarea este vitală într-o relație sănătoasă și ea presupune, în primul rând, să vă faceți timp unul pentru celălalt, nu doar fiecare pentru el.
Odată ce ați spart barierele comunicării și vă vedeți unul pe altul nu doar ca pe un iubit ci și ca pe cel mai bun prieten, e timpul să dăm drumul la activități!
Activități de cuplu pentru acasă
- Gătiți împreună, fie că sunteți amândoi începători, fie că sunteți experimentați sau unul din voi știe. E distractiv, mai ales când vă împărțiți atribuțiile și unul curăță legumele, celălalt le asamblează.
- Organizați o seară de jocuri, fie pe televizor, pe computer sau board games. Contează să fie jocuri pe care să le puteți juca în doi, care vă plac amândurora și care vă scot la iveală spiritul competitiv.
- Faceți baie sau duș împreună. Puteți chiar să creați atmosferă cu lumânări parfumate, sare de baie și spumant. Nu ne referim aici doar la spumant pentru apă, ci și șampanie în paharele voastre. Lăsați-vă răsfățați! Cine știe unde escaladează seara, chiar dacă va trebui să ia cineva pastile potență, important e să petreceți momente de neuitat și să renunțați la inhibiții.
- Seară de film, oricât de banal ar suna. Cu atâtea servicii de streaming la îndemână, sigur aveți titluri comune pe care să le vedeți. V-ar apropia și un maraton sau binging la un serial care vă place amândurora.
- Dansați acasă. Puneți muzică la televizor, telefon sau laptop și pur și simplu dansați. Nu contează cât de mic e spațiul, un dans corp la corp v-ar apropia foarte mult, ca relație.
Activități de cuplu în aer liber
- Plimbați-vă, fie pe jos, fie cu bicicleta sau trotinetele. Mergeți prin cartier sau luați orașul la pas. Lăsați mașina acasă și bucurați-vă de compania voastră, ținându-vă de mână.
- Faceți o escapadă de weekend. Luați trenul sau mașina și mergeți într-o destinație din apropiere. Fie spontan, fie planificat, important este să plecați undeva împreună, doar voi doi. Schimbați decorul de acasă pe cel al unui apartament în regim hotelier, de exemplu. O să vă placă!
- Vizitați un restaurant nou, fie din orașul vostru sau dintr-un oraș vecin. Simțiți-vă ca într-o excursie, poate chiar într-o seară din timpul săptămânii. Sigur vă scoate din rutină.
- Mergeți undeva unde vă place. Fie la cinematograf, piscină, la un picnic, la ski, la mare, la munte, la un muzeu, la biliard sau bowling, sunt numeroase locuri unde puteți să vă încărcați bateriile. Important este să fiți dispuși să renunțați la confortul de acasă pentru câteva ore. Credeți-ne, puteți câștiga ani de relație așa.
Activitățile de cuplu nu trebuie să vină forțat. Trebuie să le simțiți amândoi, să vi le doriți și să le planificați împreună. Chiar dacă nu ați mai petrecut timp de calitate împreună de multă vreme, important este să faceți un prim pas. La început veți simți că e dificil, că vă scoate din zona de confort, însă, credeți-ne, dacă vreți să vă salvați relația, aceasta este opțiunea.
La cât mai multă dragoste!