Legea USR care îi lăsa fără averi pe corupți și mafioți a fost respinsă de PSD, PNL, UDMR şi ALDE

Legea USR care îi lăsa fără averi pe corupți și mafioți a fost respinsă de PSD, PNL, UDMR şi ALDE
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Senatul a respins marţi proiectul de lege al USR care prevede lărgirea cadrului de aplicare a confiscării extinse a bunurilor provenite din acte de corupţie sau activităţi criminale. Senatorii USR au fost singurii care au votat împotriva respingerii proiectului, restul senatorilor PSD, PNL, UDMR, ALDE şi neafiliaţi votând „pentru”, potrivit unui comunicat de presă al partidului.

Iniţiativa legislativă a fost respinsă cu 116 de voturi „pentru”, 12 voturi „împotrivă” şi zero abţineri.   

Propunere legislativă prevede modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală.  

ADVERTISING

„România aşteaptă ca infractorii, hoţii, cei care profită de corupţie să fie pedepsiţi şi, mai ales, ca ţara asta să nu mai fie prăduită. Ce a fost furat să se întoarcă acolo de unde a fost furat. Prea mulţi hoţi şi corupţi au făcut ceva puşcărie doar pentru a se întoarce la viaţă de huzur pe banii celor de care şi-au bătut joc.

Propunerea USR aduce cu adevărat România la standardul european, eliminând piedici din calea confiscării extinse. Dar, mult mai important, această lege este necesară pentru că nu mai vrem ca o serie de mătuşi Tamara şi copii de 6 luni să fie proprietari de case şi terenuri provenite din furt şi din corupţie”, a explicat liderul senatorilor USR Radu Mihail, conform comunicatului de presă al formaţiunii.  

ADVERTISING

În momentul actual, textele din Codul Penal cu privire la confiscarea extinsă impun îndeplinirea unor condiţii cumulative care duc la restrângerea nejustificată a ariei de aplicare a confiscării extinse:   a) bunurile supuse confiscării să fie achiziţionate cu cel mult 5 ani înainte sau după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei;   b) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată să depăşească vădit veniturile obţinute de persoana condamnată in mod licit;   c) condamnarea pentru una sau mai multe infracţiuni enumerate limitativ la art. 112¹;   d) instanţa să aibă convingerea că bunurile supuse confiscării provin din infracţiuni de natura celor enumerate limitativ la art. 112¹.  

ADVERTISING

PSD, PNL, UDMR şi ALDE au votat împotrivă

USR reaminteşte că România avea termen în octombrie 2015 ca să îşi pună în acord legislaţia penală cu Directiva europeană 2014/42/UE privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană. Acest lucru nu s-a întâmplat, ceea ce a generat deschiderea procedurii de infringement faţă de România.  

„Recuperarea prejudiciilor cauzate prin infracţiuni este esenţială pentru orice de stat de drept şi pentru o Justiţie completă, înfăptuită până la capăt. Proiectul propus de USR ar oferi sistemului judiciar un instrument foarte eficient care să permită confiscarea extinsă în mult mai multe situaţii decât cele permise de legislaţia actuală.

Nimeni nu este mai presus de lege, iar cei care săvârşesc infracţiuni trebuie să răspundă şi să îşi piardă averile dobândite ilicit. De aceea este inexplicabil votul senatorilor PSD, PNL, UDMR şi ALDE împotriva proiectului USR care transpune în mod corect directiva europeană privind confiscarea extinsă”, a afirmat deputatul USR Stelian Ion.  

Ce noutăți conține proiectul USR de lege:

  • introduce un criteriu de apreciere constând în diferenţa dintre venituri şi „standardul de viaţă” al personei condamnate, ca indicator de ilegalitate;  
  • în calculul standardului de viaţă se poate include şi averea persoanelor asupra cărora condamnatul are influenţă;  
  • confiscarea specială se poate aplica bunurilor transferate către orice terţ dacă acesta ştia sau trebuia să ştie că scopul transferului era evitarea confiscării;  
  • se elimină limita de 5 ani pentru dobândirea bunurilor confiscate;  
  • lărgeşte aria infracţiunilor supuse confiscării extinse;  
  • introduce obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii.  

Iniţiativa legislativă a fost respinsă de Senat, în calitate de prim for sesizat, iar decizională este Camera Deputaţilor.

Poliția Capitalei pusă în genunchi în fața interlopilor de șeful Bogdan Berechet

Sub semnul imposturii. Dle Iohannis, dle Predoiu, nu vă e jenă?


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇