Dincolo de impactul devastator la nivelul infrastructurii sociale, economice și pierderile de vieți rezultate, războaiele și militarizarea excesivă sunt o sursă majoră de poluare.
De la distrugerea intenționată sau neintenționată a resurselor naturale (păduri, bazine acvatice, deversarea rezervelor de petrol), mașinăria militară globală este printre cei mai mari poluatori la nivel mondial. Conform unui studiu publicat de Brown University în 2019, Pentagonul/Ministerul Apărării americane produce mai multe emisii GES decât întregul stat suedez.
Crize de mediu provocate de conflictele militare
E destul să ne uităm la ultimii 30 de ani și vom vedea cum conflictele militare au contribuit direct și vizibil la schimbările climatice globale.
Astfel, în Columbia peste 3 decenii de conflict între FARC și forțele guvernamentale au dus la deversarea a 4.1 milioane de barili de petrol din cauza țintirii conductelor și centrelor de procesare. Apoi, între 1990 și 2013, 3 milioane ha de păduri au fost defrișate din cauza conflictelor din regiune.
În Afganistan, între 1990 și 2005, țara a pierdut 33,8% din pădurile sale. În 20 de ani de conflict, între 2001-2021, sute de mii de soldați americani au fost detașați (vârful fiind 110.000 în 2011) iar costul total variază între 2.1-2.3 trilioane de dolari. Această detașare a forțelor a presupus o amprentă de carbon imensă, atât pentru întreținerea liniilor logistice, cât și ca rezultat al operațiunilor militare propriu-zise.
În Irak, conflictele cu ISIS ale deceniului trecut au dus la deversarea și/sau arderea a între 1.4 și 2 milioane barili de petrol, iar cele 30.000 tone de sulf ale depozitului de la Mishraq, arse în 2016, au afectat grav zona de 200 km² din proximitatea depozitului.
În Siria, marile orașe au fost puternic afectate de războiul civil. 52% din locuințele din Alep au fost parțial distruse între 2011-2015, unde a fost necesară mutarea a aproximativ 15 milioane tone de materiale (~5.3 milioane în Homs), operațiunile de curățare și reconstrucție având o amprentă de carbon destul de mare (după cum vom vedea mai departe în material).
De asemenea, între 2014-2016, 2.386 de ținte afiliate infrastructurii petroliere siriene au fost distruse, aceasta ducând la multe deversări de petrol, respectiv la o poluare fără precedent.
În Yemen, peste 2 milioane de persoane au fost dislocate social într-una din cele mai grave crize umanitare din istorie. Infrastructura urbană yemenită era distrusă în proporție de peste 30% în 2017. Campaniile umanitare nu doar ca nu reușesc să ofere o alternativă viabilă locuințelor permanente într-un mediu sigur, acestea de multe ori sunt asociate cu nivel înalt de poluare, care afectează în primul rând pe cei ce au nevoie de acest ajutor umanitar.
Mecanismele din spatele poluării
Conflictele militare sunt operațiuni foarte complexe ce implică nu numai situațiile de luptă activă, ci și pe cele de prevenire, pregătire și recuperare. Așadar, trebuie să luăm în considerare mai mulți factori per ansamblu necesari întreținerii unui conflict militar ce includ:
- Baze domestice pentru pregătire, antrenament și testare a echipamentului militar.
- Baze externe în zone cu conflict militar activ sau zone neutre/tampon.
Ambele necesită materii prime, lanțuri complexe de aprovizionare, cantități însemnate de energie și apă și utilizarea a diverse vehicule terestre, marine sau aeriene.
Spre exemplu, un HUMVEE, mașină de bază cu armură suplimentară din cadrul armatei americane, consumă în medie 46 litri combustibil la 100 de kilometri, emițând ~260 kg CO2 per misiune (în medie). Cam cât ar emite 7 de automobile noi de mărime medie cu un consum mixt de ~7 % (un astfel de automobil produce ~13 kg CO2 per 100 km).
Emisiile cresc vertiginos dacă vorbim despre un avion de luptă F-35 care emite ~28 tone CO2 per misiune sau un avion cu armament nuclear precum B-2 ~251 tone (Sursa).
Peste jumate din totalul de energie necesară este pentru alimentarea avioanelor de transport și de luptă (kerosen).
Apoi, un factor foarte important este producția echipamentelor militare precum muniții, armament, rachete. Acestea împreună cu personalul militar necesită transport inițial de distanță lungă (spre exemplu, zboruri și/sau călătorii navale din America de Nord spre restul continentelor (în special Africa și Asia). De asemenea, transportul în teatrele de operațiuni propriu-zise trebuie luat în considerare.
Acțiuni militare active și poluarea
Emisiile dintr-un teatru de război pot fi împărțite în două:
Emisiile directe - Acestea includ devărsari de petrol și hidrocarburi, emisiile rezultate din folosirea activă a munițiilor, rachetelor și echipamentelor militare în general. Deseori țintele principale în teatrele de operațiuni militare sunt cele care implică producția, stocarea și transportul de combustibili.
În Siria, Irak și Libia această tactică a fost des utilizată, un caz marcant cu consecințe catastrofale fiind devărsarea și incendiile aferente din 1991 în timpul Războiului Golfului. 11 milioane barili de petrol crud au fost devarsați, iar trupele irakiene în retragere au incendiat în jur de 750 de puțuri petroliere într-unul din cele mai grave cazuri de terorism ecologic din istoria secolului 20.
Apoi, zonele cu multă vegetație reprezintă potențiale ținte. Pădurile pot reprezenta refugii într-o zonă cu conflict militar.
În 1967, în timpul războiului din Vietnam, armata americană a utilizat 5 milioane galoane de substanță defoliantă (care elimină frunzele copacilor și plantelor) împrăștiate peste 600.000 de hectare de păduri. Estimările pierderii pădurilor în Vietnam variază între 14 si 44%, cele mai afectate păduri fiind cele ale mangrovelor în zonele de coastă.
Este important să înțelegem în acest context rolul pădurilor, mai ales al celor de mangrove, în captarea și stocarea dioxidului de carbon din aer. Astfel, distrugerea lor reduce capacitatea noastră de a capta și stoca dioxidul de carbon din aer.
Emisiile indirecte - De regulă provin în timpul și după declanșarea unui conflict militar și includ amprenta de carbon a ajutorului umanitar, construcția rețelelor de curent, gaz, procesarea făcută direct de civili care nu au alternative ș.a. Acestea sunt dificil de cuantificat și necesită o înțelegere mai aprofundată a relațiilor sociale în perioade de conflict, unde nevoia de adaptare și mitigare este imediată.
Spre exemplu, în Siria, unde mare parte a infrastructurii energetice, de apă și inexistența unui management al deșeurilor fac țara aflată în război civil încă din 2011 să fie în pragul unui dezastru ecologic major.
În Siria, numărul rafinăriilor improvizate a crescut drastic în principal din cauza lipsei/ închiderii forțate a unui sistem centralizat.
Un raport din 2016 relata că o mare parte a populației în Siria care în trecut depindea economic de exploatarea hidrocarburilor folosește combustibili improvizați ce reprezintă un risc, dar și o sursă extremă de poluare, unde petrolul crud este distilat în butoaie încălzite sub foc deschis.
Apoi, este foarte dificilă estimarea amprentei de carbon a ajutorului umanitar. Transportul materialelor, personalului, dar și operațiunile zilnice ale unui program umanitar, precum cel UNIFEF, Crucea Roșie, Amnesty ș.a, sunt vitale pentru populațiile afectate de conflict militar.
Un studiu realizat in 2017 a arătat că în acel an aproximativ 5% din costurile agențiilor umanitare (~ 1.2 miliarde de dolari) au fost pe combustibili, dar și pentru achiziționarea de generatoare noi sau repararea generatoarelor existente.
Studiul, de asemenea, atrăgea atenția unor exemple pozitive, precum cel din Iordania, unde majoritatea taberelor de refugiați sunt alimentate cu energie solară. Este important să înțelegem că aceste misiuni sunt indispensabile, respectiv nu poate fi vorba despre o reducere a acestora, totuși, am putea reduce necesitatea unor astfel de misiuni scăzând numărul și intensitatea conflictelor globale.
Un alt exemplu notabil al emisiilor indirecte este cel din Bangladesh, unde defrișări masive au avut loc pentru crearea spațiilor pentru plasarea refugiaților Rohingya. De altfel, defrișările reprezintă o problema majoră în țări precum Columbia, unde conflictele militare îndelungate duc la o creștere a cererii a alimentelor de bază care se manifestă în conversia zonelor forestiere în zone agricole.
Costul climatic al reconstrucției post-război
Utilizarea pe termen îndelungat a explozibililor, rachetelor și dronelor are un impact devastator asupra populațiilor civile, infrastructurii și, de asemenea, e sursă majoră de gaze toxice de seră.
Când vorbim de un oraș distrus aproape în întregime precum Mosul, Sirte sau Alep trebuie să acordăm atenție la 3 factori importanți:
1. Managementul deșeurilor, fragmentelor de beton și alte materiale necesită foarte multe resurse. Conform CEOBS pentru mutarea și curățarea tuturor resturilor ar fi necesare peste 1 milion de călătorii ale unor camioane să transporte în condiții sigure sutele de tone de materiale.
Așadar, primul pas este unul foarte costisitor din perspectiva amprentei carbonului. Situația catastrofală a orașului Moșul, unde după recapturarea orașului a fost necesar transportul a 10 milioane tone de materiale cu un cost estimat de 250 milioane de dolari, este detaliată într-un articol din 2017 al celor de la BBC.
2. Reconstrucția orașelor distruse de război necesită cantități imense de ciment, beton, oțel și alte materiale. Acest fapt contribuie și mai mult la o situație problematică a industriei construcțiilor, care reprezintă o sursă mare de emisii, mai ales dacă ne uităm la faptul că în 2017 China era responsabilă pentru producerea 2,4 milioane tone metrice de ciment comparativ cu restul lumii, unde cumulată producția era de aproximativ 1,73 milioane.
Reconstrucția orașelor afectate de război în Orientul Mijlociu și Africa de Nord reprezintă însă o misiune dificilă din cauza dislocării sociale a sute de mii de oameni și din cauza faptului că în ultimii ani recorduri de temperatura au fost întrecute.
Alte exemple istorice sunt reconstrucția Varșoviei după 1945 și mai recent este un semn de întrebare asupra reconstrucției zonei Donbass, aflată în estul Ucrainei și disputată de Federația Rusă.
3. După finalizarea conflictelor militare active, deseori au loc schimbări ale modului de utilizare a pământului, mai ales deoarece instituțiile juridice ale statelor afectate de războaie sunt slabe sau inexistente. 2 cazuri sunt relevante aici: În Columbia unde după semnarea păcii între forțele guvernamentale și FARC, s-a observat o creștere de 177% a defrișărilor (efectuate în 31 din 39 de zone protejate).
Al doilea caz mai recent este situația din Myanmar, unde regimul militar aflat la conducere este acuzat de o accelerare agresivă a defrișărilor ilegale. În 2020, 9.900 de tone de lemn tăiat ilicit au fost confiscate în regiunile Rakhine, Kachin și Shan.
Schimbările climatice și războaiele – un cerc vicios care poate fi întrerupt
Schimbările climatice și conflictele militare pot deveni două dinamici ce se susțin și alimentează reciproc.
Schimbările climatice pot duce la creșterea prețului anumitor resurse precum apa potabilă, teren fertil, masă lemnoasă etc. Aceasta la rândul său poate crește tensiunea între state care pot ajunge în stadiul de conflict militar deschis din cauza dorinței de control asupra unor resurse precum hidrocarburile, metale prețioase, minerale, chiar și apa.
Războaiele pot cauza distrugerea infrastructurii ce duce la multă poluare, instabilitate și în final dislocarea a mase largi de oameni precum cazul Siriei.
Reducerea numărului de conflicte militare la nivel global ar contribui semnificativ la reducerea emisiilor provenite din distrugerea infrastructurii și toate operațiunile necesare intervenției și mentenanței unei zone aflată în război ce necesită apoi reconstrucție pe timp de pace.
Articol preluat de pe Infoclima.ro
Articolul este scris de Vlad Radu Zamfira. (Master of Arts Archaeology & History, Certificate of Postgraduate Studies Mediterranean & Venetian 16th century History (1559-1581) University of Aberdeen, Scotland).