Amenajarea unei curți mici: 5 etape esențiale

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Foto: unsplash

Deși poate părea floare la ureche, datorită spațiului redus în care trebuie să acționezi, amenajarea unei curți mici ridică o serie de probleme. Motivul îl reprezintă tot spațiul limitat, pentru că vei constata că acesta nu îți permite atâta libertate de mișcare cum îți închipuiai, poate, la început. Ca să te scoatem din încurcătură, îți prezentăm un plan viabil pentru amenajarea eficientă a unei curți de mici dimensiuni.

Maschează gardul

Senzația de spațiu îngust este amplificată atunci când granițele sunt la vedere, bine definite. În acest caz, gardul nu te ajută foarte mult, iar o soluție ar fi să îl camuflezi, astfel încât să nu se mai vadă de la interior. Poți face asta cu ajutorul unor plante cățărătoare pe care să le lași să crească pe gard, sau cu un gard viu, care sa-l dubleze.

ADVERTISING

De asemenea, pentru a amplifica perspectiva asupra spațiului, poți planta arbuști mai înalți în dreptul gardului iar în spatele curții, arbuști mai mici. Se va crea astfel o perspectivă naturală, care va da impresia că obiectele din depărtare sunt mai mici iar senzația va fi aceea a unui perimetru mai vast.

Folosește mobilier de grădină multifuncțional

Când dispui de un spațiu restrâns, nu e cea mai bună idee să îl umpli cu mobilier masiv sau de care nu ai foarte mare nevoie. În acest caz, cel mai potrivit este mobilierul ușor de grădină, cu elemente multifuncționale. De exemplu, poți instala pe terasă un fotoliu extensibil care se transformă în șezlong, sau o canapea cu spațiu de depozitare. De asemenea, scaunele și mesele pliante sunt alte accesorii adecvate pentru o curte mică, pentru că le poți strânge ușor când nu mai ai nevoie de ele.

ADVERTISING

Luminează toată curtea

Iluminatul joacă un rol esențial în amenajarea oricărui spațiu mic, fie că vorbim despre curte sau de locuință. O curte cu un spațiu redus va părea și mai mică după lăsarea serii, din cauza zonelor întunecate. Din acest motiv, curtea trebuie să fie foarte bine luminată. Amplasează corpuri de iluminat în zonele mai puțin expuse și reglează intensitatea luminii în funcție de nevoi. Astfel, calea principală de acces trebuie să fie bine luminată, în timp ce zona de relaxare are nevoie de o lumină ambientală, nu foarte intensă. Zonele mai puțin expuse pot fi luminate cu ajutorul unor spoturi sau felinare.

ADVERTISING

Nu planta vegetație înaltă

Dacă ai o curte mică, este bine să te rezumi la arbuști și tufe de înălțime mică sau, cel mult, medie. Vegetația înaltă ocupă mai mult spațiu și îți va crea senzația că ești izolat pe o insulă mică, înconjurată de ziduri de verdeață. Și nu e prea plăcut.

Instalează un sistem de securitate

Odată ce ai terminat de amenajat curtea trebuie să te asiguri și de partea de siguranță. Câteva camere de supraveghere video și un sistem de alarmă ar trebui să fie suficiente pentru a-ți proteja curtea și locuința, chiar și când ești plecat. În acest sens, poți instala un kit de supraveghere video de la Defence Shop, care va surprinde orice mișcare din interiorul și din afara curții.

Camerele de supraveghere funcționează continuu și poți vedea live imaginile surprinse pe telefonul mobil sau pe tabletă. De asemenea, imaginile sunt stocate pe un hard disk pentru a putea fi analizate ulterior. În ceea ce privește sistemul de alarmă, acesta poate fi montat în locuință, pentru a detecta orice încercare de forțare a ușilor sau ferestrelor. Odată declanșată alarma, acesta transmite notificări pe telefon, putând fi conectat și la dispeceratul unei firme de pază.

Ținând cont de aceste recomandări, nu vei avea mari bătăi de cap cu amenajarea curții, iar întreaga operațiune va dura mai puțin decât te-ai așteptat.