Niciodată n-a fost atât de lăudat UDMR, ca în aceste zile, când atât liberalii, aripa tradițională a lui Ludovic Orban, cât și liberalii aripioara răzvrătită a domnului Cîțu, ambii invitați, vineri, la congresul UDMR de la Sângeorgiu de Mureş, n-au mai contenit, care mai de care, cu elogii – de altfel corecte, după părerea mea, dar cam sfârâitoare – la adresa formațiunii ardelene.
„Am apreciat corectitudinea UDMR în respectarea programului de guvernare. Am apreciat calitatea profesională şi morală a reprezentanţilor UDMR” – a rostit dându-și importanță, solemn și apăsat, titularul aripei tradiționale a liberalilor, Ludovic Orban.
Numaidecât liderul răzvrătiților din partid a lansat contraoferta, incomparabil mai sulfuroasă decât ceea ce putuse rosti Orban și cu bătaie mult mai lungă:
„Indiferent de ce se întâmplă, de negocieri, de dorințele fiecăruia, este esențial să știi că, la finalul zilei, cel cu care discuți nu amenință, nu șantajează, nu-și ia jucăriile și pleacă. UDMR e acel partener pe care te poți bizui”. Așa a bătut șaua Cîțu, ca să priceapă Barna.
Și, ca să fie clar că se bizuie, nu glumă, premierul Cîțu n-a ezitat să se gudure mai apăsat pe lângă liderul Uniunii, cu o ofertă cât mai promițătoare și de perspectivă: „…domnule președinte, dragă Hunor. Vom sta la guvernare patru ani de zile”.
În final, după ce spusese tot ceea ce avea de spus, domnul Cîțu a simțit nevoia să pluseze încă o dată, înduioșând la maximum inimile prietenilor maghiari. Și-a încheiat speach-ul cu două cuvinte, de puternic efect scenic: ”kérem szépen”.
Cred că Marcel Ciolacu, invitat și dânsul în acea zi la congresul UDMR de la Sângeorgiu de Mureş, s-a gândit bine cum poate să-i supraliciteze pe antevorbitorii săi la laude și la pohvale, adresându-se domnului Hunor mai altfel și mai frățește decât respectivii antevorbitori:
„Dragă Kelemen, am admirat întotdeauna modul în care UDMR își selectează resursa umană. Îmi doresc ca întreaga clasă politică să împrumute seriozitatea și respectul de care vă bucurați dvs”.
Unu-zero: observați diferența dintre „dragă Kelemen”și „dragă Hunor”? Este exact ca diferența dintre un eventual „dragă Florine” și un posibil „dragă Cîțule”, sau, dacă vreți, ca diferența dintre un „dragă Gicule” și „dragă Ionescule”.
Știu, va zice cineva că așa este normal, că este o obligație prevăzută în Codul Manierelor elegante, ca invitații să-și omagieze gazda, să demonstreze cutoazie în fața celor care i-au invitat. Dar, în opinia mea, una este curtoazia, gentilețea, amabilitatea și alta este proslăvirea într-un stil, cum demult n-am mai auzit.
Mai țineți minte cum îl preamăreau pe Ceaușescu lingușitorii din jur? Ați uitat cumva cum se gudurau tot ei pe lângă „tovarășa”, cum nu pridideau s-o facă, rând pe rând, inginer, doctor și chiar academician numind-o cu duioșie „savant de renume mondial”?
Nu zic că ar fi la fel și în cazul nostru, nu zic că e identic, dar seamănă. Seamănă și provoacă dezgust, chiar dacă aprecierile privind comportarea în societate a domnilor din UDMR sunt corecte.
Corecte, căci Uniunea a știut într-adevăr să-și selecteze resursa umană, altfel decât o făceau cei care-i selectau pe Dragnea, pe Viorica, Grindeanu, Tudose, Orlando, Olguța, Vâlcov sau pe trezorierul ajuns la pârnaie, după ce fusese o vreme instalat exact ca lupul paznic la oi.
Dar să nu credeți că nu-i simte și „dragul Kelemen” pe cei care azi se gudură în jurul său, iar mâine vor avea nevoie de votul lui salvator. De trei decenii partidul-balama al României a știut cu abilitate să accepte plecăciunile mai tuturor partenerilor, de dreapta, de stânga, de mijloc, de oriunde ar fi ele.
Căci era ca un făcut, votul alegătorilor nu era mai niciodată îndeajuns să facă cineva vreo majoritate fără prețiosul UDMR.
Poate greșesc, dar parcă aș spune că, la negocieri, mai degrabă se ploconeau marile noastre partide în fața micuțului UDMR decât invers. Iar UDMR a fost totdeauna sigură pe ea, n-a râvnit la mai mult de vreo 5-7%, dar a știut mai totdeauna să nu cad[, ca Haplea, sub pragul de 5%.
Iar domnii de la UDMR au știut să pună umărul lângă cei care formau majoritatea fără să facă o demonstrație spectaculoasă, precum cea la care s-a pretat recent și încă mai ține coada sus partidul domnului Barna.
Nu încerc aici să-i aduc Uniunii elogii nemeritate, dar nu pot să nu apreciez o eleganță în inițiativa UDMR de a-i invinta la congresul de la Sângeorgiu de Mureş pe liderii principalelor partide politice din țară, precum și promptitudinea cu care aceștia au răspuns la invitație.
Mă întreb care din partidele notorii ale țării i-au invitat vreodată pe liderii UDMR – măcar din curtoazie, dacă nu de alta – la propriul congres? I-a invitat, cumva, PNL, când a fost înscăunat Orban, politicianul care le cântă acum duioase osanale celor pe care atunci îi neglija?
I-a invitat oare PSD, tot din curtoazie, atunci când era pe cai mari și-l alegea pe Dragnea? Sau atunci când era pe cai mici și o alegea pe Viorica-Vasilica? Sau când nu mai era pe niciun fel de cai și-l alegea pe Ciolacu?
Mi-aș pune întrebări și mai incomode: l-a invitat cumva Ciolacu pe vreun liberal la congresul său? L-a invitat Viorica sau Dragnea? Iar astăzi, pe cine l-a invitat sau se pregătește să-l invite acum PNL, la proximul congres? Intuiția îmi spune că UDMR este déjà pus pe listă, în bază de reciprocitate. Dar recentul potrivnic USR PLUS? Dar veșnicul adversar PSD? Are curajul Orban să-i invite? Are curajul Cîțu?
Cel mai mult m-ar interesa să văd cu ce cuvinte de curtoazie se vor adresa cei invitați gazdelor.
Hai, că-i palpitant. Aștept.