Apele încă sunt agitate în Polonia, unde Andrzej Duda a câștigat un al doilea mandat la o diferență mică față de contracandidatul său, dar totuși a primit două milioane de voturi în plus față de 2015. Cert e că PiS va profita de victorie și își va continua programul de politizare a justiției, care supără atât de tare Bruxelles-ul, prins însă cu garda jos, atâta vreme cât Ungaria lui Orban va ține un scut pentru Varșovia.
Presa controlată politic, clivajele mult mai subtile decât cele geografice, vestitul program ”500+” care a scos din sărăcie peste 3 milioane de polonezi și a contribuit la creșterea bunăstării altor 4 milioane, programul ”a treisprezecea pensie”, măririle de pensii și salarii din ultimii doi ani, alte bonusuri și înlesniri sociale pentru anumite pături mai sărace – toate acestea au înclinat balanța în favoarea actualului președinte și mai ales a guvernului.
Un guvern aflat în conflict deschis cu Bruxelles, dar care nu are prea multe instrumente reale care să determine Varșovia să dea înapoi în fața măsurilor considerate de politizare a justiției.
L-am rugat pe Octavian Milewski, politolog specializat în Europa Centrală și de Est, să analizeze într-un dialog cu Spotmedia.ro factorii care au decis victoria lui Duda, dar și consecințele politice și sociale ale relegitimării PiS.
Andrzej Duda a câștigat al doilea mandat prezidențial, dar cu un scor deloc confortabil, în fața contra-candidatului său. Care au fost factorii decisivi care au înclinat atfel balanța, în final?
Diferența între Duda și Trzaskowski a fost de 2%. Însă, acesta a primit 10,4 milioane de voturi, cu aproape două milioane de voturi mai mult decât în 2015 (atunci era votat de 8,6 milioane în turul 2).
Trebuie să avem în vedere și acest detaliu important. Duda nu este mai puțin legitim, chiar dacă diferența între el și Trzaskowski este de 420.000 de voturi.
Aș începe cu rolul mediilor de stat, în special al TVP (Telewizja Polska) ca unul din factorii decisivi ce au contribuit la realegerea lui Duda. TVP s-a transformat începând cu 2016 în instrument de propagandă al PiS. Are cea mai mare acoperire în Polonia și este sursa primară de informare pentru cea mai mare parte a polonezilor care au votat cu Duda. TVP a primit în februarie printr-o rectificare bugetară un supliment de 2 miliarde de zloți (aproximativ 450 milioane de Euro). Ce a produs în campanie și nu numai această televiziune este demn de comparație cu mediile putiniste din Rusia. În rândul Opoziției, TVP mai este numit ”Goebbels TV”.
Un alt factor a fost politica social-economică a PiS din primul mandat.
Vestitul program ”500+”, care a scos din sărăcie peste 3 milioane de polonezi și a contribuit la creșterea bunăstării altor 4 milioane, programul ”a treisprezecea pensie”, măririle de pensii și salarii din ultimii doi ani, alte bonusuri și înlesniri sociale pentru anumite pături mai sărace, scăderea șomajului până la 3-4% (până la pandemie), și lista e doar la început.
Cele două guverne PiS (sub Beata Szydło și Mateusz Morawiecki) au fost cele mai redistributive guverne din 1989 până în prezent.
Toate aceste măsuri populiste au fost dublate sau înfășurate într-un discurs al ”războiului cultural” despre cine sunt ”polonezii adevărați” și ce merită ei din partea statului, adesea în tandem (semi-formal) cu Biserica Catolică.
Acest etatism reinventat de PiS are priză la o bună parte din polonezi.
Ar mai trebui de notat că un rol special l-au jucat și mediile sociale, pe care PiS le-a utilizat mai bine ca orice partid important din Polonia încă din 2015. Este formula ”noului autoritarism” ce s-a distilat pe parcursul ultimilor ani.
O greșeală a fost și jocul ego-urilor din jurul dezbaterii televizate de final de campanie între cei doi candidați.
Trzaskowski a propus o dezbatere publică organizată de un consorțiu între canale ce susțin opoziția (TVN) și președintele (TVP și Polsat).
Duda nu a fost de acord, astfel încât cei doi au organizat dezbateri ”oarbe” în orașe diferite din voievodatul Wielkopolska (Konin și Leszno), la o distanța de 100 km unul de celălalt. Duda a fost confortabil menajat de TVP și Polsat (inclusiv cu ajutorul prompterului) într-un format ce mai degrabă s-a asemănat cu un interviu, iar Trzaskowski și-a demonstrat probitatea oratorică într-o conferință de presă de peste o oră. A pierdut Trzaskowski din acest episod, fiindcă spre deosebire de Duda, cel dintâi este mult mai puțin cunoscut în zonele rurale și orașele mici.
O confruntare cu Duda în Konin i-ar fi permis lui Trzaskowski accesul la acest public, și poate că diferența de peste 400.000 de voturi nu ar fi existat, încurajând ”partidul canapelei” (așa cum au fost numiți absenteiștii și nehotărâții din turul doi) să voteze.
Rezultatul scrutinului prezidențial arată o împărțire aproape egală a Poloniei. Despre ce clivaj vorbim însă? Care sunt diferențele ireductibile dintre cele două jumătăți ale electoratului?
Cred că în nici un caz nu trebuie să vorbim despre clivaje geografice. Ar fi incorect și foarte simplist să cădem în capcana istoricizării geografiei electorale a Poloniei după alegerile de duminică.
Sunt mulți autori/analiști/observatori care o fac, sugerând că Polonia este încă prizonieră a urmărilor partițiilor din secolul 18 atunci când Imepriul Rus, Imperiul Habsburgic și Prusia partajau în trei rânduri Polonia. Aceștia sugerează că Polonia ar fi în mare divizată pe un clivaj vest-est.
Nimic mai greșit. Un clivaj ar fi cel rural și municipal mic pe de o parte, și urban mediu și mare de cealaltă parte.
Alte clivaje ar fi cel de vârstă, acolo unde doar categoria de vârstă peste 50-59 de ani și 60+ au votat preponderent pentru A. Duda (60% sau mai mult), sau stratificarea ce rezultă din educație, acolo unde cei cu studii medii doar și profesionale au votat copleșitor cu Duda (74%).
O altă linie de divizare este între Polonia liberală, progresistă, cosmopolită, și Polonia conservatoare, naționalistă, auto-victimizată.
Dar și în aceste cazuri trebuie să evităm simplificările.
Vorbim doar de turul doi, în timp ce în turul întâi am avut un mozaic de opțiuni și alegeri pe multe segmente și straturi sociale. Practic au fost 11 candidați din care doar doi au fost de stânga sau centru-stânga, iar restul s-au înghesuit pe dreapta și centru dreapta.
În jur de 80% din electoratul polonez este de dreapta sau centru-dreapta.
A vorbi despre anumite clivaje în asemenea condiții poate fi înșelător.
Cum a fost interpretată victoria de către partidul de guvernare, PiS? Ce urmează pe agenda politică a Poloniei?
După alegeri avem doi mari vectori politici interni, mă refer la evoluția partidelor (și a liderilor lor) care sunt principalii actori politici, și nu președintele.
Primul, reașezarea pe eșichierul intern PiS a celor trei componente ale partidului Lege și Justiție (PiS).
Pe de o parte, îl avem pe Zbigniew Żiobro, ministrul Justiției (tot el cumulând și funcția de procuror general) împreună cu Solidarna Polska (Polonia Solidară), acesta vine cu pretenții pentru mai multă înfluență și control politico-juridic din partea statului, adică funcții în guvern și administrația de stat (inclusiv sistemul statului de drept, judecătorii, sistemul de învățământ și media).
De cealaltă parte, îl avem pe Jarosław Gowin cu partidul său Prozumienie Centrum (partidul ”Acordul Centrului”), fost vice-premier și cel care s-a opus din interiorul PiS organizării alegerilor pe 12 mai (ulterior anulate), va continua să reprezinte aripa moderată a PiS.
Nu știm însă în acest moment cum va alege să mențină balanța între acești doi poli Jarosław Kaczyński.
Dacă cel din urmă va decide să ia parte vreunei din aceste facțiuni, atunci nu putem exclude plecarea unuia sau altuia din PiS (mai degrabă plecarea lui Gowin).
Un asemenea scenariu ar trezi speculații cu privire la posibile alegeri parlamentare anticipate, fiindcă PiS ar pierde majoritatea în Sejm (camera inferioară).
Alegerea lui Duda însă indică spre satisfacție generală cu situația de fapt. Deci, principala intrigă se va păstra în jurul rolului lui Gowin în PiS, adică dacă va pleca sau nu, fiindcă în funcție de această mișcare se va creiona o nouă dinamică politică în jurul PiS.
Al doilea vector ar fi alimentat de dinamica din interiorul și între partidele de opoziție. Trzaskowski a devenit liderul de facto al Coaliției Civice (a nu se confunda cu Platforma Civică, care este doar cea mai mare componentă a Coaliției Civice) primind un vot comparabil cu al lui Duda, așadar un capital politic enorm la care nu putea spera cu două luni în urmă nici el, nici coaliția de partide care îl susține. Problema lui Trzaskowski va fi să se mențină la cote de popularitate comparabile în următorii ani, fiindcă următoarele alegeri în termen (alegeri parlamentare) vor avea loc doar în 2023.
De asemenea, va fi interesant de urmărit și dacă Szymon Hołownia, candidatul independent care a ieșit pe locul 3 cu 14%, va putea să își transforme capitalul politic într-un partid extraparlamentar relevant, capabil să crească în popularitate. Șansele sunt mici pentru Hołownia deocamdată. În general, vor continua încercările de a se ieși din matricea politică poloneză ce s-a instaurat cu 15 ani în urmă, acolo unde PiS și PO (sau Coaliția Civică) domină piața politică, în timp ce alte două sau trei partide mici încearcă să supraviețuiască pe margini.
Aș spune că principalul joc pe care ar trebui să-l urmărim aici este dacă proiectul ”Polonia 2050” al lui Hołownia va reuși sau va termina prin a fi absorbit de Coaliția Civică, așa cum s-a întâmplat în trecut cu alte proiecte politice similare.
În rest, două mari teme vor domina scena politicii interne:
(1) politizarea justiției, respectarea statului de drept și vicierea sistemului de control și balanță în stat; practic, pe lângă politizarea deja existentă prin controlul Tribunalului Constituțional, al oficiului Procurorului General și Consiliului National Judecătoresc (organism care decide cine poate deveni judecător), PiS vrea ”nivelarea” sistemului judecătoresc, adică de la 3 nivele la 2 nivele, iar prin această restructurare să plaseze oameni loiali în sistemul judecătoresc;
(2) la fel de important, încercarea PiS de a ”re-poloniza media” și de a defini legal profesia de jurnalist, adică statul ar avea monopolul asupra ”licențierii jurnaliștilor”.
Se va încerca limitarea conținutului pe care îl pot emite sau genera ”mediile aflate în proprietate străină” până la 20% în comparație cu prezentul.
Țintă vor fi trei mari consorții media: Ringer Axel Springer Polska (proprietari ai Fakt și Onet), Polska Press Group (proprietar al unor importante medii regionale și locale) și Discovery (proprietar al TVN, cel mai important canal TV de știri). PiS își dorește ca aceste consorții media să fie cumpărate de bănci poloneze de stat sau de companii media ale unor investitori afiliați PiS.
Formula a fost deja testată în Ungaria lui Viktor Orban. PiS nu a reușit să controleze media direct sau prin terți în acești 5 ani (cu excepția media de stat desigur!), și să lipsească astfel Opoziția de unul din cele mai importante mecanisme sociale de control și balanță.
Nu ar trebui, de asemenea, să uităm și alte mari teme care încă nu au fost ”decise” în accepțiunea PiS: înăsprirea legii asupra avortului (deja una din cele mai aspre din Europa și din lume), familia tradițională și drepturile minorității LGBT.
În egală măsură, temele așa-zis istorice și identitare: reparațiile de război în relație cu Germania și retrocedarea proprietăților evreilor polonezi omorâți în Holocaust vor continua să reapară pe agenda publică.
Am întrebat astfel, pentru că joi chiar Comisia LIBE a Parlamentului European a rediscutat încălcarea normelor statului de drept în Polonia. E declanșată deja procedura de activare a Art. 7. Contează asta în Polonia? Cum arată relația cu UE? E ea comparabilă cu cea dintre Budapesta și Bruxelles?
Activarea Art. 7 pentru Polonia este în dezbatere de peste doi ani la Bruxelles.
Se vorbește despre sancțiuni bugetare, ciclic au loc vizite ale comisarilor pentru justiție și vicepreședinților Comisiei, sunt făcute publice rapoarte ale Parlamentului European, au loc voturi în plen prin care sunt emise declarații oficiale, PiS este blamat etc, însă niciunul din aceste instrumente nu are efect asupra guvernării PiS.
De fiecare dată la Bruxelles se creează impresia că e ”acum ori niciodata”, urmat de o retorică de genul ” suntem foarte îngrijorați, dar vă mai dăm o șansă”.
Art. 7 are în prezent doar un rol tot mai slab de blam politic, un mesaj semi-normativ care are efect doar moral.
Varșovia știe bine că Art. 7 nu va fi votat în unanimitate pentru a fi activat.
Fidesz - sau mai bine zis ”scutul Orban” - este un aliat de nădejde al PiS la Bruxelles, iar Art. 7 nu pare a avea vreo șansă în prezent.
Rămâne de văzut dacă se va reuși institiurea unui Mecanism de Monitorizare a Statului de Drept cu împuterniciri de a da recomandări în privința racordării alocărilor bugetare UE pentru Polonia (prespectiva bugetară 2021-2027) în funcție de calitatea actului democratic în sens structural, adică modul în care Polonia va continua să funcționeze după principiile și spiritul democratic al Uniunii Europene.
Se face aici concret referire la independența instanțelor de judecată, a căror funcționare a fost vizibil politizată. Olanda, Franța, Danemarca și Finlanda sunt foarte convinse în prezent de necesitatea unui asemena mecanism de monitorizare.
Această luare de poziție vine și ca un semnal de recunoaștere a greșelilor de abordare a Budapestei de către UE în trecut.
Dacă pentru Budapesta este ”prea târziu”, atunci pentru Polonia nu se va mai face rabat. Cel puțin aceasta pare a fi la moment retorica din capitalele țărilor mai sus menționate.
Cu siguranță tensiunile între Varșovia și Bruxelles vor crește în perioada următoare.