Consiliul Fiscal apreciază, pe baza execuţiei bugetare din primele patru luni ale anului, că ţinta de deficit bugetar pentru anul 2021 este fezabilă. Sunt posibile chiar evoluţii mai favorabile decât cele avute în vedere în construcţia proiectului de buget.
„Pe de altă parte, cheltuielile bugetare aferente execuţiei din primele 4 luni ale anului 2021 relevă alocări probabil insuficiente la nivelul cheltuielilor de personal, a celor de asistenţă socială, precum şi a celor cu bunuri şi servicii – elemente de natură permanentă.
Această din urmă evoluţie ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea asigurării unui control strict al cheltuielilor bugetare pentru anul în curs", arată Consiliul Fiscal în raportul pe 2020.
Anii ce vin rămân foarte complicaţi, arată CF, care apreciază că pandemia nu este definitiv învinsă.
"Anii ce vin rămân foarte complicaţi. (…) Deşi pandemia nu este definitiv învinsă, ceea ce reclamă programe de sprijin guvernamental în economie şi în sectorul medical, în măsura în care putem încheia anul 2021 cu un deficit inferior celui prognozat, este indicat să se folosească aceste rezerve pentru sprijinirea consolidării bugetare.
Incertitudini privind dinamica economică în anii următori vor afecta ajustarea macroeconomică. În consecinţă, cu atât mai acută este nevoia pentru România de a valorifica la maxim fondurile europene incluse în cadrul financiar multianual şi în PNRR. (…)
Fondurile europene şi PNRR ajută la o realizare mai uşoară a corecţiei macroeconomice şi la creşterea robusteţii economiei româneşti", consideră Consiliul Fiscal.
2021, o provocare pentru România
Totodată, Consiliul Fiscal consideră că acest an reprezintă o provocare importantă pentru România deoarece constituie startul unui proces amplu de consolidare fiscal-bugetară.
”După ce anul 2020 a marcat atingerea unui deficit bugetar de 9,7% din PIB (conform metodologiei cash), respectiv de 9,2% din PIB (conform metodologiei ESA 2010), şi ca urmare a efectelor produse de pandemia COVID-19, anul 2021 constituie o provocare importantă pentru România deoarece reprezintă startul unui proces amplu de consolidare fiscal-bugetară care ţinteşte reducerea graduală a deficitului pe parcursul următorilor ani, în condiţiile în care efectele pandemiei încă sunt resimţite la nivel naţional şi global”, spune Consiliul Fiscal.
Reducerea deficitului cash în anul 2021 comparativ cu anul anterior este sprijinită semnificativ de sumele preconizate să se încaseze în anul 2021 din obligaţiile bugetare aferente anului 2020 amânate la plată de agenţii economici.