Toate medicamentele noastre ajung, într-un fel sau altul, din nou în natură, în lipsa unor mijloace de colectare eficiente. Și ajung să afecteze totul, de la plante, la animale, ecosisteme întregi.
Într-un studiu recent, oamenii de știință au vrut să vadă în ce fel sunt afectate langustele de citalopram, un antidepresiv folosit la scară largă pe întreg mapamondul, un poluant major al industriei farmaceutice.
În cadrul experimentului au fost folosite mai multe languste, expuse din când în când la medicament, așa cum s-ar întâmpla și în natură, în prezența apelor poluate. Au fost folosite, bineînțeles, și câteva languste care nu au fost expuse la acest medicament.
Experimentul a avut loc în mediu controlat, în niște bazine care conțineau inclusiv alge sau pietre, ba chiar și microbi specifici, relatează IFL Science, care citează un raport publicat de jurnalul Ecosphere.
După două săptămâni în care fiecare langustă (mascul) a stat în acvariul ei, acestora li s-a deschis posibilitatea de a explora și alte bazine, unele înțesate cu mirosul unui alt mascul sau cu miros de sardine.
Dacă subiecții care nu fuseseră expuși la medicament au fost ezitanți și nu au stat prea mult în bazinul străin, nu același lucru se poate spune despre ceilalți. Au fost mult mai aventuroși, intrând relativ repede în bazinele neexplorate până atunci, unde au și petrecut de trei ori mai mult timp.
Asta înseamnă, spun oamenii de știință, o perioadă mai mare de timp în care au fost vulnerabili. În natură, asta se traduce prin faptul că ar fi fost mâncați, a explicat autorul studiului, Alexander Reisinger, de la Universitatea din Florida.
Iar toate acestea s-au întâmplat după numai două săptămâni de expunere la medicament. Nimeni nu știe cum ar fi evoluat comportamentul langustelor după această perioadă.
În natură, mai puține languste ar însemna și reducerea numărului indivizilor din specii care se hrănesc cu ele, deloc puține la număr, printre care păstrăv, pisici de mare sau bibani. Practic, întreg ecosistemul ar fi afectat.
Citește și: