În cadrul unui ciclu cu cele mai apreciate spectacole din ultimele decenii, „The Metropolitan Opera” din New York a difuzat vineri spectacolul ”Simon Boccanegra” de Verdi, cu tenorul Vasile Moldoveanu, personalitate strălucitoare, a cărui voce a răsunat pe mai toate marile scene de operă.
Puțină lume știe însă că, în timp ce românul Vasile Moldoveanu era ovaționat la Viena sau Amsterdam, iar mai târziu peste tot, „pe patru continente”, cum se exprimă atât de plastic autorii unei monografii despre domnia sa, la București era judecat și condamnat la moarte în contumacie pentru „trădare de țară”.
Procesul s-a judecat în anii ‘70, iar ”trădarea” consta în faptul că, ajungând la Viena, invitat pentru unele audiții și solicitat fiind cu contracte în Vest, tenorul nu a mai revenit în țară.
Ulterior, „pedeapsa” a fost schimbată în șase ani de detenție și confiscarea averii, iar în 2010 anulată complet, în urma unui apel de la distanţă prin care cerea rejudecarea cazului, în dorința de a se putea întoarce în țară.
Între timp, glasul lui Vasile Moldoveanu culegea ropote de aplauze, pe cele mai prestigioase scene lirice de pe glob. Enciclopedia virtuală Wikipedia consemnează că, la faimoasa „The Metropolitan Opera”, tenorul român a cântat 105 spectacole într-un interval de 10 ani, în timp ce Luciano Pavarotti a avut 100 de apariții, Placido Domingo 149, iar Jose Carreras 51, într-un interval similar.
La timpul său, presa de profil și-a exprimat în mai multe rânduri aprecierea că celebrul trio format din spaniolii Carreras și Domingo, plus italianul Pavarotti nu era complet, atâta vreme cât nu-l includea și pe al patrulea în echipă, pe românul Moldoveanu.
În România, presa nu consemna decât foarte puțin sau chiar deloc despre vocea de aur care urma să facă o carieră oriunde în lume, dar nu în propria țară.
După absolvirea Conservatorului din București, tânărul Vasile Moldoveanu a aflat că la Opera Română i se oferă mai mult roluri secundare, întrucât nu avea… susținere politică. Fără carnet de membru al partidului-stat de atunci, nu ajungeai nicăieri.
Cumplite năravuri, nedispărute nici astăzi!
Roluri de prima mână i-au fost oferite cu generozitate numai când a ajuns în Occident, unde de altfel a excelat și unde a reprezentat cu cinste țara sa, acea țară ai cărei potentați îl condamnau la moarte, în loc să-l așeze pe soclul cuvenit talentului său.
Începând cu anul 1972, când debutează la opera din Regensburg cu pretențiosul rol Manrico din „Il Trovatore”, Vasile Moldoveanu marchează succes după succes în rolurile cele mai pretențioase din repertoriul partiturilor de operă.
A cules aplauze în aceeași măsură pentru pretențiosul rol al ducelui de Mantova din „Rigoletto”, pentru subtilitățile de interpretare a pictorului Rodolfo din „La Boeme”, pentru bravura cu care ataca ariile din „Il Trovatore” sau cele din „Traviata”, dar și duetele din aceeași operă alături de o parteneră ajunsă deja legendă, soprana Renata Scotto.
Nu exista rol care nu i s-ar fi potrivit, de la De Grieux din „Manon Lescaut” de Puccini, la „Don Carlos” de Verdi, la prințul Calaf din „Turandot” de Puccini sau Don Jose din „Carmen” de Bizet.
De multe ori, cronicarii muzicali comparau vocea sa cu cea a unor mari tenori din trecut, precum Giovanni Martinelli, Franco Corelli sau chiar „inegalabilul” Caruso.
Ca un paradox, deși Vasile Moldoveanu era puternic mediatizat în Occident, numele lui era și este încă prea puțin cunoscut în România. O ciudată lipsă de notorietate, la care a contribuit fără îndoială cenzura atotputernică în România comunistă, dar și ciudata apatie a societății postdecembriste, aplecată mai mult asupra personalităților politice, decât asupra valorilor umane.
Chiar și astăzi, dacă s-ar face un sondaj pe această temă, tare mi-e teamă că ar apărea mult mai cunoscute numele unor lideri de partid, adeseori mediocri sau chiar undeva mai jos, decât personalitatea celor mai de seamă scriitori ai momentului, a pictorilor de vază, a celor din domeniul muzicii, filosofiei, al istoriei, al fizicii, chimiei și chiar al medicinei – cu excepția cazului când aceștia s-au apucat între timp de politică.
”O, tempora, o mores!” – pronunța cândva, oftându-și cuvinele, cel mai mare orator al antichității, poate mai puțin cunoscut multora dintre noi decât un oarecare fotbalist care tocmai s-a însurat, sau o prezentatoare care, dimporivă, a divorțat.
După ce a cunoscut gloria în străinătate, Vasile Moldoveanu și-a propus să-și pună încă o dată în valoare măestria perfecționată de-a lungul anilor, transmițând arta sa tineriei generații. Împlinit în năzuințele sale, artistul are astăzi domiciliul la Monte Carlo, dar și o rezidență în România.
Tenorul îşi dedică timpul tinerilor interpreţi lirici, împărtăşindu-le din frumoasa şi vasta sa experienţă, căpătată pe cele mai importante scene ale lumii. Maestrul Vasile Moldoveanu susţine de mai multă vreme la Iași, pro bono, un masterclass de interpretare vocală pentru tinerii muzicieni români veniţi din toată ţara.
Revenind la cele cu care începeam rândurile de față, mă întreb câți din milioanele de români au aflat vineri că opera newyorkeză difuza o înregistrare de colecție, unde, în rolul tenorului, strălucește un român din Constanța, aflat cu domiciliul la Monte Carlo, cu rezidența la Iași și care, la București, era condamnat la pedeapsa capitală.
