”USR/PLUS pare a fi un conglomerat care s-a vrut de genul ‘catch all‘ și a ajuns cumva mult mai la stânga în spectrul politic”, spune Augustin Ofițeru, fost vicepreședinte al partidului Noua Republică, în opinia căruia România nu a avut niciodată după Revoluție un ”autentic partid de dreapta la guvernare” și nici nu există diferențe doctrinare între Pro-România și USR/PLUS, în afară de ”recursul la meritocrație și demersul anti-corupție”.
”Candidez pentru ca îmi pasă de ce se va întâmpla în România. Este țara în care trăiesc și țara în care cresc și copiii mei, neimplicarea nu rezolvă prea mult. În plus, sunt convins că se poate să schimbăm traiectoria actuală. (…) Prima valoare la care ar trebui să se raporteze un politician este integritatea. Este prima pe scara mea de valori”. Mulți ar crede în ziua de azi că aceste declarații publice au fost făcute de un tânăr politician din USR sau PLUS.
Nu este așa, ele îi aparțin lui Augustin Ofițeru, un tânăr cercetător care în 2012 își asuma riscul de a candida împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu, la Senat, într-un colegiu din București.
Augustin Ofițeru a fost unul dintre fondatorii partidului Noua Republică, partid construit de ”la firul ierbii”, în 2011, și lansat ca o mare speranță a politicii românești, dar dispărut din peisaj în 2015.
În același an se înființa partidul Uniunea Salvați Bucureștiul, precursorul actualului USR, partid votat masiv în ultimii ani și perceput ca o alternativă curată și modernă la partidele mari – PSD și PNL.
Măcinat de tot mai multe scandaluri interne, mai bine sau mai puțin bine ascunse de ochii alegătorilor, proiectul USR riscă și el să o ia pe drumul Noua Republică (NR).
”Principala cauză a eșecului NR a fost incapacitatea de a menține un nivel adecvat al doctrinei asumate în acțiunile partidului”, a explicat Augustin Ofițeru într-un interviu acordat Spotmedia.ro, în care vorbește și despre alte teme de interes, printre care supraviețuirea politică a lui Victor Ponta după uriașul scandal de plagiat din 2012, celelalte partide nou înființate sau felul în care Gabriela Firea ar putea pierde Primăria București .
Pentru cititorii noștri mai tineri, spuneți-ne mai întâi câteva cuvinte despre dvs: Când și de ce ați intrat în politică, ce funcții ați ocupat, când și de ce ați ieșit din politică? Și cu ce vă ocupați în prezent?
Am fost parte din inițierea mișcării Noua Republică, devenită ulterior asociație, apoi partid politic, în total trei ani și ceva. În acest timp am fost membru în consiliul director și vicepreședinte NR, începând cu congresul de înființare.
Am trecut prin alegerile parlamentare din 2012, sub umbrela ARD, când am candidat la Senat împotriva lui Tăriceanu (obținând pe circumscripție unul dintre cele mai mari procente ARD la nivel național). Am fost și pe lista europarlamentarelor din 2014, la care NR a participat, de asemenea.
După acel moment am considerat că proiectul se diluase destul de mult în concept, deși fizic, pe hârtie, părea solid. M-am retras împreună cu mai mulți membri fondatori, de asemenea, dezamăgiți de inconsistența doctrinară a structurii pe care ne-o asumasem ca reper.
După politică m-am ocupat în continuare de afacerea pe care am inițiat-o în 2005, am revenit în cercetare, predau un curs de proteomică la facultate.
Ce mai știți despre partidul Noua Republică? În opinia dvs, a fost un succes sau mai degrabă un eșec politic?
Teoretic este pe-acolo, ca entitate juridică. Practic, se află la cimitirul partidelor, alături de zeci de alte inițiative mai mult sau mai puțin similare.
Retrospectiv, cred că NR a fost un succes, pentru că a fost cu adevărat primul partid din România post '89 născut de la firul ierbii, care a fost ridicat prin forțe și fonduri proprii ale membrilor și care a impus pe scena politică din România niște idei și repere care nu erau explicit conturate sau exprimate din interiorul sferei politicului la acea vreme.
Vă reamintesc de tema onestității în mediul academic, cu referire directă la plagiat ca formă de furt calificat, sau subiectul identității doctrinare (NR a fost un partid declarat conservator, de dreapta cu adevărat, primul afiliat din România la Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni).
Poate vă mai amintiți sloganul "Furatul ucide", care a fost preluat acum în panoplia comună publică. E "inventat" de strategul media NR (și bunul meu prieten), Radu Cujbă.
Viziunea creștină, pentru piață liberă, antreprenoriat, performanță, meritocrație, plus-valoare, pentru o Europă unită dar structurată în jurul principiului național, toate aceste elemente sunt definitorii conservatorismului european autentic și se regăsesc acum pe alocuri în discursul altor partide nou înființate.
Cred că NR a fost un punct de cotitură pe parcursul procesului de cristalizare a inițiativelor cetățenești spre partide reale, cu o prezență publică susținută și oarece impact media.
Principala cauză a eșecului NR a fost incapacitatea de a menține un nivel adecvat al doctrinei asumate în acțiunile partidului.
Odată cu creșterea numărului de membri s-a produs inevitabil și erodarea pietrelor de temelie conceptuale. Poate una dintre cele mai mari greșeli pe care le-am făcut (și îmi asum și eu, a fost o decizie unanimă în forurile de conducere), a fost participarea la alegeri sub umbrela Alianței România Dreaptă, sub presiunea "nevoii de uniune a dreptei", pentru a învinge monstruosul USL al lui Ponta și Antonescu.
Pe termen lung, s-a dovedit o alegere foarte neinspirată, întrucât fisurarea principiului echivalează de regulă cu spargerea sa.
Care sunt cele mai mari piedici de care trebuie să treacă un nou partid în România? Credeți că legea este confecționată special de către partidele vechi pentru a le împiedica pe cele noi să se dezvolte?
Înființarea unui partid în România lui 2012 era un coșmar administrativ, gândiți-vă doar la aberantele liste de zeci de mii de semnături din minimum 22 de județe (acum au apărut ceva progrese).
Apoi, pragurile electorale care condiționează accesul în Parlament (cu redistribuirea procentelor frățește între ceilalți actori), discrepanța grotescă în ce privește finanțarea partidelor mari și a celor incipiente.
Acest tip de organizare electorală este elaborat pentru a bloca în fapt accesul în sfera politicului a acțiunilor originale de la nivel individual cetățenesc.
Nu susțin că statul ar trebui să finanțeze nediscriminatoriu orice inițiativă. Din contră, susțin că cei care vor să se organizeze într-un partid trebuie să își finanțeze organizația din fonduri proprii. Deci fără finanțări din bani publici pentru nimeni, asta ar minimiza discrepanțele și ar crește competitivitatea partidelor mici.
Vă dau un exemplu din experiența personală. În campania din 2012 eu am consumat vreo 5.000 de euro, bani din surse proprii și câteva finanțări modeste, de la membri și simpatizanți.
În același timp, contracandidatul meu a folosit cam 600.000 de euro, din estimările vremii (parcă exista și un dosar la DNA legat de finanțări ilegale, pe numele respectivului, nu?). Cam asta e diferența și între partide. Ideea mea este de a ajusta concurența neloială din această zonă cumva...
Ce părere aveți despre USR și PLUS? Ce recomandări le-ați face acestor tineri intrați în politica românească pe un traseu similar cu al celor din Noua Republică (oameni de valoare, cu cariere bine conturate, reuniți mai întâi sub forma unei asociații civice care apoi s-a transformat în partid)?
Cred că modul de agregare este singura asemănare. USR/PLUS pare a fi un conglomerat care s-a vrut de genul "catch all" și a ajuns cumva mult mai la stânga în spectrul politic.
În afară de recursul la meritocrație și demersul anticorupție, nu văd principial diferențe doctrinare între Pro-România și USR/PLUS. Viziunea etatistă și pozițiile progresiste sunt destul de pregnante.
Sunt într-adevăr mulți oameni onești acolo. Dacă aș putea să le recomand ceva, ar fi să observe că România nu a avut niciodată după Revoluție un partid autentic de dreapta la guvernare, poate cu o foarte voalată și punctuală excepție în perioada CDR-ului.
Nu ducem lipsă de partide de stânga deci. Iar situația noastră economică, degringolada ideologică și performanța noastră limitată, ca țară, trebuie să fie analizate și din această perspectivă, poate ne dă de gândit.
Părerea mea e că lumea se află într-o adevărată nouă etapă a revoluției bolșevice, care a atins până și America, din păcate, după zeci de ani de marș gramscian prin instituții.
N-ar fi rău să vedem totuși care sunt elementele conceptuale care asigură prosperitatea și care păstrează verticalitatea unei nații, prin vremuri... N-o să găsim prea multe dintre ele la partidele sau doctrinele de stânga.
Care este opinia dvs despre PMP, alt partid înființat în ultimii ani?
Pare să-și asume un rol de construcție pe zona de centru-dreapta a spectrului politic. Moștenește din păcate și câteva reflexe din politica "veche". Și nu numai, se pare că și niște oameni, unii cu o calitate îndoielnică. Dar sunt și câțiva politicieni destul de articulați acolo, este un partid care nu este întru totul nefrecventabil, aș zice.
Un alt partid nou apărut este și Pro-România, iar unul dintre politicienii de care v-ați legat numele este liderul lui, Victor Ponta, protagonistul unui uriaș scandal de plagiat în 2012 (care în alte țări i-ar fi pus capăt carierei politice), în prezent perceput ca viitoarea speranță a social-democrației românești. De ce credeți dvs că are Victor Ponta succes în politica românească și de ce ar fi votat în continuare de alegători (pare să stea bine în sondaje)?
Sper să fi reușit dimpotrivă, să nu-mi fi legat în niciun fel numele... Ce să spun? Unii oameni din peisajul politic sunt ca scabia, greu de "tratat". Pentru persistența acestui tip de personaj în viața politică, chiar după un episod cum a fost plagiatul, cu expunerea cuvenită funcției, domnul Ponta nu are niciun fel de merit. Întregul merit este al alegătorului.
Nu degeaba tot spun că reflexele socialiste în politică sunt dezastruoase. Duc la apariția unui votant după chipul și asemănarea politicianului. Fiecare "calitate" a acestuia din urmă creează o deprindere în anumite zone ale societății: tupeul duce la antrenarea uitării, demagogia alimentează setea de "pomeni", minciuna hrănește superficialitatea, impostura, în loc de a induce repulsie, naște la unii un sentiment de emulație în ale parvenirii. Cumva, ei ajung să se identifice și să aibă nevoie unii de alții, din teamă, interes sau pură eroare.
Nu în ultimul rând, sistemul are nevoie de astfel de personaje perfect șantajabile pentru funcțiile cheie, ne amintim că personajul nu era complet imaculat nici înainte să-l ia domnul Năstase sub pulpana generoasă a partidului-stat.
Ce părere aveți despre evoluția partidului aflat la guvernare – PNL, mai ales după dezmembrarea USL și, în special, cum apreciați guvernarea Orban?
După apartenența la USL, PNL nu mai poate păcăli pe nimeni legat de valorile sale chipurile liberale (ca să nu vorbim de liberalism clasic). Este unul dintre partidele componente și moștenitoare ale FSN-ului. Puținele personaje noi nu pot masca mareea gigantică de oportunism, incompetență și lipsă de onestitate, iar faptul că la fiecare scrutin presa continuă să se refere la PNL ca fiind "dreapta" este de-a dreptul o oroare.
Mi-e greu să spun mai mult decât că PNL este "partidul Președintelui", acesta din urmă un fost membru de frunte al USL-ului, ne amintim.
PNL a avut de altfel un real ghinion (nu, nu acela, neapărat...) cu pandemia aceasta, însă a reușit să transforme ghinionul în dezastru absolut. Felul în care a pierdut aproape trei luni de la declararea epidemiei de către OMS și până a debutat în România, fără nicio pregătire și mai mult, jucându-se de-a tot felul de manevre electorale și de-a guvernul Cîțu, a fost absolut halucinant.
Apoi întreaga pleiadă de gafe legate de nerespectarea legii fundamentale, atracția comunistoidă spre restricții și amenzi, în dauna măsurilor reale, figurile chinuite și impopulare de genul lui Vela și Tătaru, plus bâlbele jenante ale "experților" Streinu, Rafila, Arafat, au pus capac PNL-ului.
Nu știu ce iepure trebuie să scoată din joben ca să recupereze ceva din voturile pierdute, cu zecile de scandaluri tip Unifarm ce vor urma. Să nu uităm că vine din spate adevărata dramă petrecută sub ochii noștri în aceste luni, sutele de mii de bolnavi cronici ignorați de sistemul de sănătate, printr-o aiurisantă și completă incompetență administrativă, vecină cu inconștiența.
Aceste luni de închidere a spitalelor se vor răzbuna teribil pe acești oameni, iar din punct de vedere politic tot ce va urma va fi decontat de PNL.
Sunteți cercetător. Zilele acestea s-a dat examenul de Bacalaureat, urmează înscrierile la universități. Cum apreciați că a evoluat sistemul de educație după reforma Funeriu, urmată de acele uriașe scandaluri de plagiat? Mai avem fabrici de diplome? Au urcat universitățile noastre în clasamentele internaționale? S-a dezvoltat domeniul cercetării?
Plagiatul începe să reprezinte o problemă pentru cei care îl practică. Dacă în 2012 era un fel de tabu, acum chiar există niște politici anti-furt intelectual. Dar mai e mult până departe. Cazurile depistate nu merg totdeauna spre consecințe serioase pentru autori.
Nivelul educației este evident în descreștere, se vede de la an la an la Bacalaureat (poate unul dintre reperele cu adevărat importante lăsate de Funeriu). Este o adevărată spirală a morții (cerebrale): absolvenți mai slabi, viitori profesori și mai slabi, viitoare generații din ce în ce mai superficial pregătite.
Ce este mai grav este că fabricile de diplome s-au mutat la stat. Din dorința de a păstra volumul, exigențele sunt din ce în ce mai firave. Oricum, cancerul sistemului academic și universitar românesc rămâne format din triada nucleului dur: impostură științifică, superficialitate academică (vezi formă fără fond și lipsă de viziune) și un sistem de tip colhoz, bazat pe cantitate și fără criterii de performanță reale, dar stufos documentate prin varii forme de birocratizare.
Sunt două sau trei universități care sunt undeva prin clasamente, nici sus, nici foarte jos. Dar pe ansamblu sistemul are o rezultantă modestă, iar din punct de vedere al producției științifice cu adevărat relevante, cercetarea românească nu are deloc motive de laudă.
Exodul creierelor continuă, finanțarea din surse private este nesemnificativă, fiind mână în mână cu starea economiei, iar cea din surse bugetare este la un nivel scăzut și afectată de vicii de fond (inclusiv în modul și criteriile de selecție). Finanțarea cercetării este la pământ, nu și-a revenit cu adevărat niciodată după 2008 (nu că ar fi excelat atunci). Rarele competiții sunt sufocate de numărul de proiecte propuse, iar domeniile finanțate denotă o lipsă completă a strategiei naționale pe domeniu.
Se merge în salturi și după niște direcții ce par aleatorii sau copiate infantil după alte modele, cu alte caracteristici.
Cât despre fondurile europene, devine ridicol cât de multe vorbe se spun, de atât de mulți ani, și cât de puține fapte se fac.
Vin alegerile, locale și parlamentare. Mergeți la vot? Dacă da, pe ce criterii veți alege candidații/partidele pe care veți pune ștampila?
La locale va prima aspectul "gospodarului". La parlamentare, eu personal voi pune ștampila pe cei care vor dovedi cât mai multă aplecare spre politici cu caracter conservator.
In ce condiții credeți că ar putea fi schimbată garnitura 100% PSD-istă care administrează Capitala?
Paradoxal, cred că societatea civilă are multă putere aici. Mă gândesc doar ce ar putea însemna pentru doamna Firea o serie de proteste (deja oarecum prefigurate) ale numeroaselor asociații bucureștene și limitrofe care au în componență "Inițiativa".
Deja văd că se cam dezmembrează căruța. Șobolanii au un miros al dezastrului, se pare, Pro România să fie pe fază, domnul Negoiță va avea nevoie de un "vehicul".
Este oricum descurajantă prestația de starletă irascibilă a domnului Nicușor Dan, vezi episoadele jenante cu conferințele de presă în stradă. De spectacol bucureștenii sunt sătui, poate ar fi momentul să vedem niște planuri detaliate, credibile, verificabile!
Credeți că e posibilă și de dorit ”unitatea Dreptei” (în general) în fața mamutului PSD, unitate invocată foarte des și de atâția ani, sau dimpotrivă, diversitatea e mai bună?
Vocația dreptei este aceea de conglomerat divers. Doar socialiștii au caracteristica asta de monolit. Și, apoi, distanța genetică dintre anumite formațiuni ale așa zisei drepte românești este ireconciliabilă. Problema este pragul electoral, unele partide sunt periculos de aproape de acesta.
Să tragem o concluzie, la final: Cine și cum ar putea curăța și moderniza politica din România – alegătorii, partidele, presa? De unde și cum ar trebui început?
Toate împreună, altfel nu se poate! Partidele trebuie forțate să se regândească și să respecte un nivel acceptabil al moralei și performanței, prin presiune continuă din partea presei și societății civile. Poate uneori părea o luptă nesfârșită și fără sorți de izbândă.
Nu e așa! Am tot auzit formula asta: critica trebuie să fie constructivă, nu gratuită. E un non-sens: critica este mereu constructivă în domeniul politicii, este esența organizării în care ne aflăm.
Piciorul alunecă repede pe pedala puterii, doar o atenție sporită a tuturor poate stopa excesele, erorile și abuzurile. Doar că cineva dintre cei criticați trebuie să mai și audă, să-i mai și pese, eventual să plătească și prețul surzeniei selective.