WTA reacționează după ce mai multe tenismene au anunțat că se tem să se vaccineze anti-Covid 19

WTA reacționează după ce mai multe tenismene au anunțat că se tem să se vaccineze anti-Covid 19
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Asociaţia jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA) a reacţionat, după ce mai multe jucătoare de la Miami Open şi-au manifestat reticenţa faţă de vaccinul anti-COVID-19, şi a a anunţat că va informa şi va încuraja sportivele să se imunizeze, transmite Reuters.

Jucătoare precum Elina Svitolina (Ucraina) şi Arina Sabalenka (Belarus) şi-au manifestat îngrijorarea privind rapiditatea cu care vaccinul a ieşit pe piaţă, după un timp scurt pentru testarea lui, şi au decis să strângă mai multe informaţii înainte de a lua o decizie.

ADVERTISING

WTA a precizat că nu va forţa jucătoarele să se vaccineze, dar a subliniat beneficiile campaniei de imunizare.

''WTA crede în vaccin şi va încuraja pe toată lumea să-l facă. Acest lucru va ajuta la protejarea individuală pentru cei care au primit vaccinul, faţă de cei care nu se vaccinează, şi va permite lumii noastre să revină la normalitatea dorită. WTA, cu ajutorul deplin al asistenţei din partea consilierilor noştri medicali de la clinica Mayo, a informat şi va continua să informeze jucătoarele noastre despre vaccinurile diferite şi despre beneficiile ce le aduce vaccinul. Acestea fiind spuse, WTA nu va obliga jucătoarele să se vaccineze, deoarece aceasta este o decizie personală pe care noi o respectăm'', se arată într-un comunicat.

ADVERTISING

Poziţia WTA este în ton cu cea a majorităţii statelor şi ţărilor care fac mari eforturi în vaccinarea oamenilor, în timp ce cresc îngrijorările privind noile tulpine agresive ale COVID-19 şi un nou val de infectări.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!