Ţara care duce zi de zi un război cu o plagă biblică

Ţara care duce zi de zi un război cu o plagă biblică
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un fenomen cu alură de plagă biblică a lovit la mijlocul anului 2019 Africa de Est, ameninţând siguranţa alimentară din regiune.

Ca urmare a unor fenomene meteorologice neobişnuite din Peninsula Arabică, ţările din această parte a lumii au ajuns să se confrunte cu cea mai devastatoare invazie de lăcuste de deşert, care sunt unele dintre cele mai rapace insecte de pe pământ, din ultimele decenii.

Războiul om contra lăcuste se poarta dis-de-dimineaţă în Kenya.

În zorii zilei, pilotul Kieran Allen porneşte în migăloasa misiune de a repera din elicopterul lui lăcuste adormite, înainte ca soarele să le încălzeasă trupurile, iar insectele să-şi ia zborul către ogoarele ţării, scrie France24.

ADVERTISING

Din „sala de război” de la sol este informat că la poalele Muntelui Kenya a fost zărită o colonie. De sus, Allen vede „ceva roz” în copaci. Lăcustele tinere – şi cele mai vorace – sunt roz-roşiatice. Pilotul estimează că trebuie acoperită o suprafaţă de 30 de hectare şi cheamă în ajutor un al doilea elicopter, care începe să stropească zona cu pesticide. În câteva ore, lăcustele vor muri.

Luna trecută, Allen a însumat 25.000 de kilometri de zbor pe parcursul acestor expediţii de vânătoare de lăcuste, după ce Kenya a fost lovită de un nou val al invaziei, sosit din Somalia şi Etiopia.  

La fel ca Allen, piloţi care se ocupau în mod obişnuit cu stingerea incendiilor, cu turismul sau cu operaţiuni de salvare s-au înrolat în acest război a cărui miză este protejarea recoltelor care trebuie să hrănească populaţia ţării.

ADVERTISING

Sala de război

O aşa-numită sală de război a fost înfiinţată în Kenya ca răspuns la această criză, efort comun al Organizației pentru Alimentație și Agricultură din cadrul ONU şi al companiei 51 Degrees, specializată în gestionarea regiunilor protejate.

Echipamentele folosite pentru depistarea braconajului, a animalelor sălbatice rănite şi a defrişărilor ilegale au fost ajustate astfel încât să servească acestei noi provocări.

Liderii comunităţilor locale sau persoane instruite pentru astfel de situaţii pot suna la un număr de telefon dedicat atunci când găsesc lăcuste, iar un elicopter precum cel pilotat de Allen va survola zona în care insectele au fost văzute.

De unde vin lăcustele de deşert

S-a ajuns în această situaţie în urma ploilor masive care au căzut începând cu primăvara anului 2018 în zone de regulă aride din Peninsula Arabică, ce au favorizat creşterea vegetaţiei şi, pe cale de consecinţă, înmulţirea lăcustelor de deşert.

ADVERTISING

În vara lui 2019, au ajuns în Etiopia şi Somalia, iar la sfârşitul anului soseau şi în Kenya primele roiuri, aceasta din urmă confruntându-se în ianuarie cu cea mai mare invazie din ultimii 70 de ani.

Au fost la rândul lor afectate în estul Africii Djibouti, Eritrea, Uganda şi Tanzania. Peste Golful Aden, războiul civil din Yemen a slăbit eforturile făcute aici pentru a preveni înmulţirea necontrolată a lăcustelor, ceea ce a favorizat migrarea roiurilor către Iran şi apoi către Pakistan şi India.

China contempla anul trecut posibilitatea de a trimite în linia întâi a luptei din Pakistan 100.000 de raţe, dar se pare că ideea a fost abandonată.

O invazie de mari proporţii a mai avut loc în aceste regiuni pe la mijlocul secolului trecut, dar amploarea fenomenului s-a redus de-a lungul ultimelor decenii datorită unor măsuri mai eficiente privind monitorizarea şi controlul populaţiilor de lăcuste.

Iar acum fenomenele meteorologice atipice vin să îngreuneze lupta omului pentru supravieţuire.

Lăcustele de deşert sunt o specie de lăcuste extrem de greu de controlat, în condiţiile în care formează roiuri uriaşe atunci când au parte de condiţii propice pentru înmulţire (în condiţiile potrivite, fiecare generaţie nouă poate fi de 20 de ori mai numeroasă decât cea precedentă), de la un kilometru pătrat la câteva sute de kilometri pătrați, şi pot parcurge zilnic distanţe de până la 150 de kilometri.

O insectă adultă poate devora echivalentul propriei greutăţi într-o singură zi. Cu alte cuvinte, un roi de mărimea Parisului poate mânca într-o zi cât jumătate din populația Franței.

Citeşte şi alte articole din categoria Mediu:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇