Drumuri naționale din Cluj, Hunedoara și Caraș-Severin sunt închise total sau parțial din cauza inundațiilor

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Centrul Infotrafic anunţă că, duminică dimineaţă, trei drumuri naţionale din judeţele Cluj, Hunedoara şi Caraş-Severin sunt afectate de ploile abundente care au căzut în ultima perioadă.

Pe două dintre ele circulaţia este întreruptă, iar pe al treilea se circulă alternativ. La ora 07:00, traficul pe autostrăzi se desfăşoară în condiţii normale, carosabilul fiind uscat.

”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, sunt semnalate două drumuri naţionale cu circulaţia rutieră întreruptă şi un alt drum naţional cu traficul alternativ, pe un sens,  ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile”, a transmis, duminică, Centrul Infotrafic.

ADVERTISING

Sunt afectate de ploi:

- DN66A Uricani – Câmpul lui Neag, la kilometrul 27+900 de metri, în judeţul Hunedoara, unde traficul auto este deviat provizoriu pe un drum logistic, pe creasta barajului;

- DN1R, localitatea Sâncraiu, judeţul Cluj, circulaţia rutieră este deviată pe DJ 126, prin localitate;

- DN 57 B, oraşul Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, la kilometrul 1+200 de metri, din cauza ploilor abundente din ultima perioadă, zidul de sprijin al taluzului s-a prăbuşit în albia unui râu, afectând parţial şi suprafaţa de rulare. Un sens de mers este blocat în oraş, circulându-se deviat.

ADVERTISING

”Pe principalele artere rutiere, respectiv A1 Bucureşti-Piteşti, A2 Bucureşti-Constanţa, A3 Bucureşti-Ploieşti, A4 Ovidiu-Agigea, DN 1 Bucureşti-Braşov şi DN 7 Bucureşti-Sibiu, se circulă în condiţiile unui carosabil uscat, valorile de trafic fiind normale”, a mai transmis Infotrafic.

De asemenea, în perioada 22 iunie – 9 iulie 2020, pe DN 6 Drobeta-Turnu Severin – Orşova, la kilometrul 354+150 de metri, în afara localităţii Gura Văii (viaductul Slătinicul Mare), judeţul Mehedinţi, se execută lucrări de reparaţii la rosturile de dilataţie. Astfel, circulaţia se desfăşoară pe un singur fir, dirijat prin semaforizare ori cu piloţi de circulaţie.

ADVERTISING

”Recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudenţă la volan, să se asigure şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare, dar şi să crească distanţa de siguranţă între vehicule”, recomandă poliţiştii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇