Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat, luni, la Timişoara, că nu vor fi introduse noi taxe nici anul acesta, nici anul viitor, iar cele existente nu vor creşte. De asemenea, a precizat că programul de guvernare al PNL este bazat pe dezvoltare şi investiţii şi nu pe creşterea taxelor. Totodată, Cîţu a declarat că 320.000 de clienţi ai băncilor şi-au amânat ratele, însă o parte dintre aceştia au început deja să şi le plătească.
”PNL nu introduce taxe, nu va introduce taxe nici anul următor. Orice ar spune propaganda plătită a socialiștilor despre noi, nu introducem taxe, din contră. Cea mai mare dovadă că nu introducem taxe este că am început anul cu eliminarea taxelor impuse de socialişti. Am eliminat supraacciza la carburant, preţul la combustibil a scăzut imediat şi sunt oameni din Parlamentul României care ar fi trebuit să îşi dea demisia pentru că erau peste tot şi puneau pariu că nu se va întâmpla aşa ceva, am eliminat acea măsură nenorocită, supraimpozitarea contractelor part time, am eliminat TVA defalcat, o măsură nenorocită pe care Tudose care azi nu îşi mai aduce aminte de ea, el a venit şi ne-a băgat-o pe gât şi a uitat acum de ea, am oprit naţionalizarea pilonului 2 de pensii, şi am eliminat acea Ordonanţă 14, o măsură care a pus pe butuci sectoare întregi din economie pentru că lovea sectoare întregi din ecominie.
Am eliminat toate acestea si am reuşit ca într-o perioadă de criză economică generată de criza de sănătate să avem venituri mai mari la buget decât anul trecut, când aveam aceste taxe”, a declarat Florin Cîţu, la Timişoara, în cadrul ueni conferinţe de presă care a avut loc luni la sediul PNL Timiş.
Ministrul Finanţelor a mai declarat că va propune reeşalonarea datoriilor acumulate de mediul de afaceri. ”După discuţiile cu mediul de afaceri, data limită pentru reeşalonarea datoriei acumulate de la începutul stării de urgenţă şi până în 25 octombrie, era 15 decembrie. Voi propune în şedinţa de guvern, prelungirea până la 15 ianuarie. Mediul de afaceri spune că are nevoie de mai mult timp şi vom cere prelungirea datei limită”, a mai declarat ministrul.
Florin Cîţu a adăugat că programul de guvernare al PNL este bazat pe dezvoltare şi investiţii. ”Programul nostru de guvernare e pe dezvoltare, investiţii, nu pe creştere de taxe. Bugetul de anul viitor o sa fie construit ţinând cont de planul national de dezvoltare si reconstrucţie. Deja anul acesta primim cele 3 miliarde de euro bani de la Comisia Europeană cu dobândă zero, care vor fi folosiţi pentru a deconta măsurile active. Viziunea noastră este strâns legată de fonduri europene. Pentru prima oară, bugetul pentru investiţii a fost construit pe două surse: fonduri europene si fonduri de stat. Execuţia a ţinut cont de acestă construcţie.
Ministerul Transporturilor va avea anul acesta record de investiţii din fonduri europene. Anul acesta a avut în buget 6 miliarde de lei şi ne-am asigurat că va primi cei 49 milioane de lei la rectificate, necesari pentru a finanţa investiţiile dinfonduri europene”, a mai declarat Cîţu.
Ministrul a precizat că vor fi eliminate unele taxe şi că se va introduce factura electronică.
”Este foarte important, nu introducem taxe, nu le creştem pe cele care le avem, din contră, eliminăm taxe. Bugetul, pe partea de venituri, estimăm că vom avea în primă lectură sau vom aproba şi oronanța care va fundamenta introducerea facturii electronice din România care va elimina evaziunea.
Italia este ţara care a avut succes. Celelalte sisteme nu neapărat aduc bani la buget, dar fac mai simplă relaţia ANAF cu contribuabilul. Vrem să reducem cozile şi să introducem plata cu clickul.
Pentru anul viitor sunt 3 obiective mari la constructia bugetului: sănătatea, investiţiile şi independenţa financiară a României”, a mai declarat Florin Cîţu.
Românii și-au amânat ratele la bănci
Cîţu a precizat că 320.000 de clienţi ai băncilor au solicitat amânarea ratelor, dar şi că şomajul tehnic este prelungit.
”320 000 de clienţi ai băncilor şi-au amânat ratele, sunt persoane fizice şi juridice. Mulţi dintre ei au început să plătească din vară. Şomajul tehnic este prelungit. Va rămâne pentru sectoarele închise prin decizii ale guvernului, până în vară, nu ştiu dacă se va prelungi şi pentru altele”, a declarat ministrul.
Întrebat când va creşte salariul minim, ministrul Finanţelor a declarat că va fi o creştere, însă anul viitor.
”Este o discuție tripartită, Ministerul Finanţelor este supervizor acolo, este Ministerul Muncii implicat, dar noi rămânem consecvenţi a ceea ce am făcut anul acasta, am legat printr-o formulă transparentă, dinamica salariului minim de dinamica reală a economiei. E adevărat că 2020 este un an dificil şi în acea formulă există această variantă în care nu esti penalizat de un an ca acesta. Salariile trebuie să crească cu productivitatea, iar în anii în care e criză economică, să nu fii penalizat.
Va fi o creştere, nu stiu cu cât va creşte, dar va fi anul viiitor. Trebuie să găsim acest ecilibru, să nu omorâm companiile, dar să avem şi venituri mai mari. În 2020 venitul net lunar a crescut, a ajuns la aproape 8% după 10 luni de zile. Cu criza economică, venitul mediu net lunar a crescut cu 8%.
Trei ani la rând am avut cea mai mare inflație europeană (2015 - 2017). Au fost efectele taxelor și a politicilor nenorocite, dezastruoase din România”, a declarat Cîţu.
Ministrul Finanţelor a mai precizat: ”Mizăm şi pe o creştere a punctului de pensie cu 4,8 la sută. Anul acesta am crescut punctul de pensie cu 177 lei care este cea mai mare creştere a valorii punctului de pensie. Socialiştii nu au făcut niciodată aceste creşteri. Noi am reuşit să facem aceste creşteri într-un an dificil”.
Ce a mai promis ministrul Finanțelor:
Florin Cîțu anunță că subvenția pentru partidele politice va fi tăiată în 2021
Florin Cîțu: Garantez că guvernul PNL va trece Carpații cu autostrada