O ambulanţă care transporta un pacient s-a răsturnat, duminică, la Piaţa Leu din Capitală, după ce s-a ciocnit cu un alt autoturism.
Asistentul medical şi o femeie care conducea celălalt vehicul au fost răniţi.
”În jurul orei 11.00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier la Piaţa Leu. Din primele informaţii, un autovehicul condus de către o femeie a intrat în coliziune cu o ambulanţă din cadrul SABIF, care transporta un pacient.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea asistentului medical, dar şi a conducătoarei din celălalt autovehicul, care au fost transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale suplimentare”, anunţă Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.
Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele indicate fiind “zero”.
La acest moment este restricţionat total traficul rutier pe Şos. Cotroceni, de la Piaţa Leu către Splaiul Independenţei.
”În continuare, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie”, precizează sursa citată.