România este lovită de furtuni violente, după perioada marcată de temperaturi extreme. O furtună puternică a lovit sâmbătă după-amiază municipiul Timișoara și mai multe localități din județele Timiș și Caraș-Severin, provocând rănirea a zece persoane, prăbușirea mai multor copaci și distrugeri semnificative.
De asemenea, o vijelie a produs mai multe pagube în Hunedoara, acoperişul unui bloc fiind smuls, iar copaci căzuţi în diferite zone ale oraşului au avariat mai multe autoturisme. Iar în Cluj Napoca, un cablu de curent electric a căzut peste un tramvai.
Concert oprit la Timișoara, 10 persoane rănite
Timișoara, un concert organizat în aer liber, în Parcul I.C. Brătianu, a fost oprit brusc de vijelie. Zece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar cinci dintre ele – trei bărbați și două femei – au fost transportate la spital cu excoriații și contuzii ușoare.
Tot în parcul I.C. Brătianu, un copac rupt de vânt s-a prăbușit peste un tânăr de 28 de ani, care a fost rănit și dus la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cum s-a produs incidentul și dacă au fost respectate normele de siguranță.
Furtuna a lăsat în urmă pagube importante în mai multe cartiere din Timișoara și în județ. În total, zece copaci au căzut în oraș, dintre care patru peste autoturisme și unul peste o locuință.
La Buziaș, doi copaci s-au prăbușit – unul peste o casă, celălalt pe o stradă –, iar în Pișchia un alt arbore a fost doborât de rafale. De asemenea, în Timișoara au fost semnalate elemente de construcție și panouri publicitare desprinse, dar și mai multe fire electrice rupte.
Localitățile Utvin, Victor Vlad Delamarina și Pietroasa Mare, precum și o parte din cartierul Freidorf din Timișoara au rămas fără energie electrică din cauza fenomenelor meteo.
Stâlp de electricitate căzut în Reșița
Și în județul Caraș-Severin, furtuna a provocat daune însemnate. În Reșița, un stâlp de electricitate a căzut peste o mașină, în timp ce în Zlatița, Caransebeș și Câmpina, pompierii au intervenit pentru copaci doborâți.
La Oravița și Slatina Nera, vântul a desprins elemente din acoperișuri, iar la Topleț un trăsnet a aprins o căpiță de fân.
La momentul producerii acestor incidente, județele Timiș și Caraș-Severin se aflau sub avertizare cod portocaliu de vijelii, cu rafale ce au atins peste 90 km/h, ploi torențiale, grindină și descărcări electrice.
Acoperişul unui bloc a fost smuls în Hunedoara
O vijelie a produs mai multe pagube și în municipiul Hunedoara, unde acoperişul unui bloc a fost smuls, iar copaci căzuţi în diferite zone ale oraşului au avariat cinci autoturisme. Până la ora 24;00, județul Hunedoara se află sub incidenţa Codului Portocaliu de instabilitate atmosferică şi vijelii.
În urma vijeliilor manifestate în mai multe localităţi din judeţul Hunedoara, pompierii militari din cadrul subunităţilor Hunedoara, Deva şi Brad au intervenit la mai multe situaţii de urgenţă.
Și în Deva, au fost avariate două autoturisme, tot din cauza arborilor căzuţi. De asemenea, în localităţile Ciungani, Zlaşti şi Băcia, copacii căzuţi au blocat parţial drumurile, până la sosirea echipajelor operative.
Cluj Napoca: Cablu de curent electric căzut peste tramvai
Și autorităţile din judeţul Cluj au primit, sâmbătă seară, numeroase apeluri la 112 după ce o furtună a provocat pagube în mai multe localităţi din judeţul aflat sub cod portocaliu de vreme rea. Au căzut arbori peste mașini, acoperișuri au fost smulse de vânt.
În municipiul Cluj Napoca, un cablu de curent electric a căzut peste un tramvai, călătorii evacuându-se. De asemenea, vântul puternic a doborât copaci şi stâlpi.
Furtuna la Suceava
Opt județe afectate
În total, au fost afectate de fenomenele meteo 27 de localități din opt județe (BH, CS, CJ, DJ, HD, SB, SJ, TM), potrivit IGSU. Zece acoperișuri au fost luate de vânt, au căzut doi stâlpi de electricitate şi 22 de copaci. A fost înrefistrat și un incendiu la o căpiţă de fân, provocat de un trăsnet, care s-a extins la o locuinţă.