În ziua 1227, Rusia a lansat un atac aerian de amploare asupra Kievului, soldat cu mai multe victime și distrugeri semnificative.
Forțele ruse au folosit 550 de drone și rachete. Kievul a fost principala țintă a acestui val de lovituri, care a inclus peste 330 de drone Shahed, rachete balistice Iskander și o rachetă aero-balistică de tip Kinjal. Apărarea antiaeriană ucraineană a reușit să doboare 478 de aparate de zbor, însă opt dintre ele au reușit să lovească ținte, iar fragmente de rachetă sau dronă au fost căzut în 33 de locații diferite din țară.
Raidul de la Kiev survine în contextul intensificării bombardamentelor asupra capitalei, dar și pe fondul incertitudinii privind sprijinul militar american, după ce Pentagonul a anunțat suspendarea unor livrări de arme, Donald Trump spune că nu a oprit nimic, dar depozitele sunt goale.
În paralel, Ucraina a ripostat cu atacuri asupra regiunii rusești Rostov și a districtului Sergheiev Posad, în apropiere de Moscova.
Tot la Moscova, încă un personaj influent din Energie a căzut de la etajul 10. Sinuciderea e prima ipoteză, desigur.
Ucraina și Rusia au făcut un nou schimb de prizonieri de război, al şaselea după negocierile din 2 iunie de la Istanbul.
Iar președintele Volodimir Zelenski a fost la Copenhaga, cu prilejul preluării președinției Consiliului UE de către Danemarca. Alături de liderii europeni, Zelenski a pledat pentru accelerarea procesului de integrare a Ucrainei în UE și consolidarea cooperării în domeniul apărării.
Tot astăzi, a avut loc o discuție telefonică între Donald Trump și Volodimir Zelenski, considerată de președintele ucrainean „foarte importantă și utilă”.
Situaţia pe front
- 550 de drone şi rachete - Forțele ruse au lansat asupra Ucrainei 550 de drone și rachete, potrivit Forțelor Aeriene Ucrainene. Kievul a fost principala țintă a acestui val de lovituri, care a inclus peste 330 de drone Shahed, rachete balistice Iskander și o rachetă aero-balistică de tip Kinjal. Apărarea antiaeriană a reușit să doboare 478 de aparate de zbor, însă opt dintre ele au reușit să lovească ținte, iar fragmente de rachetă sau dronă au căzut în 33 de locații diferite din țară, scrie Ukrainska Pravda.
- Atac la Kiev - Cel mai greu afectat de atacurile Rusiei a fost Kievul, unde avem cel puțin 23 de răniți (inclusiv o fată de 10 ani) și pagube semnificative. Daune au fost raportate în 6 din cele 10 cartiere mari ale Kievului, inclusiv un incendiu la un spital, provocat de resturile unei drone. Locuitorii Kievului au auzit explozii repetate, iar unii au petrecut noaptea în subteran, la metrou. Potrivit companiei naționale de căi ferate, bombardamentele au deteriorat infrastructura feroviară în partea de vest a orașului, ceea ce a dus la devierea traficului. Atacul a avut loc în contextul unor intensificări recente ale bombardamentelor rusești asupra orașului, potrivit Kiev Independent.
- Ucraina atacă în Rostov - O persoană a fost ucisă de un atac ucrainean cu drone, în regiunea Rostov din sudul Rusiei, a anunțat guvernatorul regional. „Dronele au atacat peste noapte districtele Azov, Millerovsky și Tarasovsky. Armata a respins atacul aerian, dar, din păcate, nu a fost fără consecințe tragice", a scris pe Telegram Iuri Sliusar, guvernatorul interimar. În satul Dolotinka din districtul Millerovsky, o dronă s-a prăbușit într-o clădire rezidențială cu două etaje. Aici s-a înregistrat singura victimă a atacurilor.
- Lovitură aproape de Moscova - Ucraina a lansat un atac cu dronă şi asupra districtului Sergheiev Posad de lângă Moscova, vineri dimineață, rănind o persoană și deteriorând infrastructura electrică. „Le cer tuturor să rămână calmi, să nu se apropie de ferestre, să nu fotografieze activitatea apărării aeriene”, a scris șefa districtului, Oksana Yerohanova, pe Telegram. Ea a declarat că cel puțin patru explozii au fost înregistrate în întregul district, situat la aproximativ 75 km de Kremlin, și că o stație electrică a fost avariată, lăsând părți din district fără electricitate.
Alte informaţii relevante
- Zelenski a vorbit cu Trump - Preşedintele Volodimir Zelenski a purtat o discuţie la telefon cu preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat pe Telegram şeful administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Andrii Iermak, informează Ukrainskaia Pravda. „O discuţie foarte importantă şi semnificativă între preşedinţi. Toate detaliile – foarte curând”, a scris Andrii Iermak. Anterior, Zelenski anunţase că intenţionează să discute în curând cu Donald Trump despre continuarea livrărilor de arme şi muniţii din SUA către Ucraina, în special rachete PAC-3 pentru sistemele Patriot. Corespondentul Axios, Barak Ravid, citând o sursă, a menţionat că „discuţia bună” dintre preşedinţi a durat aproximativ 40 de minute.
- Ce au vorbit Zelenski și Trump - Volodimir Zelenski a declarat vineri că a abordat problema apărării antiaeriene a Ucrainei în discuția cu Trump și a convenit cu acesta să lucreze la creșterea capacității Kievului de a „consolida protecția” spațiului aerian ucrainean, pe măsură ce atacurile rusești se intensifică, relatează Reuters. Zelenski apreciază că discuția a fost „foarte importantă și utilă”. Pe contul său din Telegram, președintele ucrainean mai spune că a discutat și despre producția comună în domeniul apărării, precum și despre achiziții și investiții comune. Ucraina a cerut Washingtonului și să-i vândă mai multe rachete și sisteme Patriot.
- Zelenski trage pentru aderare - Într-un moment-cheie pentru viitorul european al Ucrainei, președintele Volodimir Zelenski a lansat joi seară un apel ferm pentru unitate europeană, sancțiuni sporite împotriva Rusiei și deschiderea negocierilor de aderare, în cadrul unei reuniuni organizate la Copenhaga, cu prilejul preluării președinției Consiliului UE de către Danemarca. Alături de liderii europeni, Zelenski a pledat pentru accelerarea procesului de integrare și consolidarea cooperării în domeniul apărării, afirmând că „Europa trebuie să devină lider global în tehnologiile de securitate” și să transforme următoarele șase luni într-o perioadă de decizii strategice pentru pace.
- Uite racheta, nu e racheta - Președintele SUA, Donald Trump, a respins informaţiile privind suspendarea livrărilor de armament către Ucraina, susținând că Washingtonul continuă să ofere sprijin militar Kievului. „Nu am oprit nimic. Dăm arme”, a declarat Trump unui reporter în timp ce se pregătea să urce la bordul Air Force One. Afirmațiile președintelui vin în contradicție cu declarațiile anterioare ale Pentagonului, care a confirmat că anumite transporturi de armament au fost într-adevăr suspendate, în cadrul unei „evaluări a capacităților” privind stocurile interne ale SUA. În acest context, un grup de congresmeni a cerut administrației Trump să revină asupra deciziei. Detalii AICI
- Germania vrea să cumpere Patriot pentru Ucraina - Germania este în discuţii pentru a cumpăra sisteme de apărare aeriană Patriot pentru Ucraina, pentru a o ajuta să contracareze unele dintre cele mai puternice atacuri ruseşti de la începutul războiului în 2022, a declarat vineri un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin, relatează Reuters. SUA au întrerupt livrările către Ucraina a unor arme esenţiale, inclusiv 30 de rachete de apărare aeriană Patriot, din cauza stocurilor scăzute, iar Kievul a avertizat că acest lucru îi va slăbi capacitatea sa de a se apăra. Germania a trimis în Ucraina din stocurile proprii trei dintre sistemele fabricate în SUA , iar luna trecută ministrul apărării, Boris Pistorius, a lansat o iniţiativă de identificare a altora în cadrul grupului Ramstein, care reuneşte aproximativ 50 de ţări dispuse să ajute Ucraina.
- Nou schimb de prizonieri - Ucraina a adus acasă un nou grup de prizonieri de război, majoritatea aflați în captivitate rusă încă din 2022, a anunțat președintele Volodîmîr Zelenski. Printre cei eliberați se numără militari din forțele armate, garda națională, poliția de frontieră, serviciul special de transport și civili, care au luptat în zone precum Donețk, Mariupol, Lugansk, Harkov și Herson. Schimbul face parte dintr-un acord încheiat la Istanbul pe 2 iunie, care prevede eliberări regulate ale prizonierilor grav răniți sau bolnavi și repatrierea corpurilor soldaților căzuți. Este al șaselea schimb de acest tip din luna iunie. Ministerul rus al Apărării a confirmat schimbul, fără a dezvălui numărul soldaților returnați, scrie Kiev Independent.
- Căzut de la etajul 10 - Un personaj influent la Moscova, Andrei Badalov, vicepreședintele companiei ruse de stat Transneft, a murit vineri dimineață. Moartea a fost una violentă, după ce a căzut de la etajul 10 al apartamentului său. Locuința se află într-o zonă rezidențială de lângă Moscova. Ancheta este în curs, iar autoritățile verifică circumstanțele incidentului. Surse citate de agenția TASS afirmă că versiunea preliminară este sinuciderea. Moartea sa se adaugă unei serii de decese suspecte în rândul elitelor din sectorul energetic rus, survenite după începutul invaziei ruse în Ucraina.
- O nouă reuniune a țărilor voluntare - Premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron vor coprezida joi, în format de videoconferință de la baza din Northwood, în apropiere de Londra, o reuniune a țărilor „voluntare” pentru consolidarea capacităților de apărare ale Ucrainei în fața invaziei ruse, a anunțat vineri Palatul Elysee, citat de AFP. Ei vor avea un schimb de opinii cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cancelarul german Friedrich Merz, premierul italian Giorgia Meloni, dar și cu alți lideri. „Va exista desigur o discuție despre cum să fie menținută serios capacitatea de luptă a Ucrainei”, asigurarea „regenerării armatei ucrainene” și desfășurarea „unei forțe de reasigurare în cadrul unei încetări a focului atunci când va veni timpul”, a precizat Palatul Elysee.