Președintele Nicușor Dan face în aceste prime zile după alegerea în funcție exact ceea ce electoratul așteaptă de la domnia sa. Marea problemă este că așteptările nu sunt concordante cu prerogativele prezidențiale. Așteptările îl împing pe președinte într-o zona cu care, constituțional, nu are nicio legătură și, de aici, va urma ori o mare dezamăgire, ori presiunea pentru o reformă constituțională.
Dl Dan și-a declarat ca prima și aproape singura prioritate a momentului chestiunea deficitului bugetar, căruia i-a dedicat cele mai multe dintre întâlnirile și declarațiile domniei sale. Este firesc după o campanie electorală care a decurs ca una pentru alegerea premierului României, nu a președintelui, și în care domnia sa a dat în scris că TVA nu va crește în următorii 5 ani, o promisiune pe care deja a nuanțat-o, reducând-o la cota specială pentru alimente.
Dar indiferent câte planuri și socoteli face președintele pe tema deficitului sau oricare alte teme economice, limitele acțiunii sale în acest domeniu sunt extrem de strânse. Așa cum sunt în absolut toate domeniile, cu excepția politicii externe și a sistemului de apărare a țării.
Toate sunt în mâna guvernului și, desigur, a majorității parlamentare. Sigur, nimeni nu are nimic de comentat acum. Toate partidele, toate ministerele îi deschid larg ușile, îi prezintă cifrele, îl lasă să facă declarații necontrazis. Este perioada de miere.
Cota de încredere a noului președinte este foarte mare, undeva la 70%, spune sociologul Marius Pieleanu. Să ne aducem aminte că imediat după alegerea lui Klaus Iohannis în 2014, în condiții la fel de dramatice, parlamentul a acceptat într-o singură ședință un snop de ridicări de imunități parlamentare amânate luni de zile.
Animalele politice experimentate, partidele nu au niciun motiv să încerce să taie acum valul. Preferă să înoate pe sub el, știind că din momentul în care președintele desemnează premierul, iar parlamentul învestește guvernul, puterea lui asupra actului guvernamental se prăbușește.
Orice guvern ar urma la Palatul Victoria, el va fi dependent fie de PSD, fie de o oaste de strânsură alcătuită din așchiile desprinse din partidele parlamentare, pe modelul deschis deja de POT. Ne imaginăm că vreuna dintre aceste variante este una reformistă?
Vă propun să ne uităm la condițiile puse de PSD pentru a intra la guvernare sau a susține guvernul. Ele sunt condiții de opoziție clare: să nu crească fiscalitatea și să nu scadă investițiile autorităților locale, adică banii pentru primari. Echilibrarea bugetară fără măcar una dintre cele două nu este posibilă. Ori ridici fiscalitatea, ori tai din cheltuieli acolo unde se face risipă. Dacă nu cumva amândouă.
Nici în PNL apetitul reformist nu este chiar general. Credeți că primarii liberali vor să rămână fără bani sau au chef de reforme care să muște din clientela? Nu am nicio îndoială față de competența și integritatea lui Ilie Bolojan. Dar este doar un om și după cum chiar domnia sa sublinia, un premier eficient este cel care se poate baza pe o majoritate care să meargă în aceeași direcție. Ilie Bolojan nu poate face minuni singur.
În plus, menținerea unei coaliții de guvernare în aceste condiții va presupune concesii, în decizii și funcții, care pot provoca mari dezamăgiri.
Nicușor Dan poate fi lăsat să vorbească, să calculeze, dar până când președintele nu va avea, asemeni președinților de pană acum, un partid prezidențial parlamentar puternic cu care să guverneze, nu va putea să livreze conform așteptărilor.
Acest partid poate apărea până în 2028 prin alipirea unor bucăți din partidele de acum, adică prin traseism, și încă unul sulfuros. Și să se unească PNL și USR integral sub sceptru prezidențial, ceea ce e puțin probabil, tot nu sunt suficiente fără existența unui nou UNPR. Sau un partid nou, dar numai în perspectiva viitoarelor parlamentare. Ambele variante presupun o mare erodare politică.
Pe de altă parte, nu toate așchiile se vor alipi musai proiectului prezidențial. Există un imens bazin suveranist, cu doar 800 de mii de voturi mai mic decât cel care l-a votat pe președintele Dan, pentru care ar putea să apară o ofertă nouă și cu mult mai facilă, pentru că reprezintă populism de opoziție.
Și mai există un risc. Dacă Nicușor Dan intră în haina constituțională, va dezamăgi pentru că va abandona temele esențiale de reformă care nu țin de competențele domniei sale.
Dacă nu le va abandona, cursul de coliziune cu viitorul premier, indiferent cine va fi el, este inevitabil. Doar doi premieri, Nicolae Văcăroiu și, până la un punct, Emil Boc, au acceptat subordonarea fără crâcnire față de președinte, dar într-o cu totul altă dinamică politică, adică fiind ei creații politice ale acelor președinți.
În rest, de câte ori președintele a încercat să intre peste premier, mai devreme sau mai târziu au ieșit scântei. De aceea cred că momentul actual ar putea fi, ar trebui să fie și un moment de clarificare constituțională.
Dacă tot votăm președintele prin vot direct și universal, iar campaniile și programele sunt concentrate pe atribuții de premier, nu ar trebui că președintele să fie premierul, pe model american?