Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că în opinia sa sumele care sunt alocate partidelor politice pot fi reduse în perioada următoare.
Sumele de care beneficiază partidele pot fi reduse în perioda următoare, dar mai ales reglementate în aşa fel încât, după modelul fundaţiilor germane, aceste sume să se ducă în principal pe partea de pregătire a membrilor acestor partide.
"Consider că sumele care sunt alocate partidelor politice pot fi reduse în perioada următoare, dar mai ales reglementate în aşa fel încât, după modelul fundaţiilor germane, aceste sume să se ducă în principal pe partea de pregătire a membrilor acestor partide pentru a fi mai competitivi, mai profesionişti", a spus Ilie Bolojan în conferinţa de bilanţ a mandatului.
El a precizat că banii din subvenţie se pot duce şi pe partea de training-uri, pentru că în felul acesta, această investiţie, practic, care se face din banii publici, se va întoarce prin serviciile pe care aceşti oameni le vor aduce ţării noastre acolo unde sunt de un post, în favoarea cetăţenilor.
În 2023 s-au înregistrat noi recorduri cu privire la finanțarea partidelor politice. Șase partide au primit 227 de milioane de lei și au cheltuit 252 de milioane.
Bugetul pe anul 2024 a adus alocări și mai mari, în valoare de 314 milioane de lei, pe care partidele îi vor putea folosi pentru cheltuieli legate de funcționare și promovare, dar și pentru campaniile electorale, potrivit Expert Forum.
Conform legislației actuale, nu există nicio limită privind sumele care pot fi cheltuite pentru campanii raportat la subvențiile primite – cu alte cuvinte, se pot finanța campaniile integral din bugetul de stat.