Alegerile de duminică ar putea amenința locul României în Europa dacă „artele negre ale Rusiei și amnezia istorică” vor câștiga, scrie Larisa Faber, scriitoare și actriță care s-a născut în România și a crescut în Luxemburg, într-un text de opinie pentru The Guardian.
„Undeva în podul meu, prin colecția mea destul de extinsă de păpuși Polly Pocket și Barbie, se află un poster al caricaturistului român Mihai Stănescu, pe care se adună praful. Adevărul e că nu este al meu, ci al mamei mele. Mi l-a dat acum ceva timp și o mare parte din tinerețea mea a stat lipit pe ușa camerei mele. Pe o linie, posterul scrie ‘Înainte: EU – RO – PA’, cu RO căzând. Dedesubt: ‘După 22 decembrie 1989: EUROPA’ cu RO restaurat: România, în sfârșit, din nou parte a Europei”, își începe Faber textul.
Ea menționează că Stănescu a fost unul dintre puținii caricaturiști care au îndrăznit să facă lucrări subversive care ironizau regimul Ceaușescu, iar desenele sale întruchipau speranța pe care mulți o aveau pentru o Românie democratică.
„O Românie orientată spre vest. Aceeași speranță a susținut și revoluția din 1989. Una dintre cele mai cunoscute pancarte ținute de protestatari în decembrie 1989 spunea: ‘Copiii noștri vor fi liberi’.
Acei copii și copiii lor vor avea ocazia să voteze în turul decisiv al alegerilor prezidențiale din România, duminică. Omul momentului, atât în România, cât și în diaspora românească, este George Simion, un candidat de extremă dreapta, anti-UE, care, spre încântarea Kremlinului, a câștigat primul tur pe 4 mai. Încă o dată, literele RO se află în pericol. Vor avea suficienți tineri români grijă să pună RO la locul lui?”, se întreabă Faber.
Mai departe, vorbește de evenimentele postdecembriste de sub conducerea lui Ion Iliescu, care, „când vechiul regim a căzut, și-a schimbat rapid titulatura din comunist în democrat și a urcat la putere”.
Printre „golanii”, cum i-a numit Iliescu pe demonstranți, care au început să se adune în Piața Universității din București în ianuarie 1990, s-au aflat și mama lui Faber, atunci în vârstă de 30 de ani, bunica sa, de 59 de ani, fratele ei și soția lui, de 49 și respectiv 40 de ani.
„A existat o unitate nerostită, își amintește mama mea. România era pe drumul spre democrație și oamenii nu voiau să-i permită lui Iliescu să o deturneze. Fără KGB, fără Securitate, fără Uniunea Sovietică, fără propagandă. ‘Reprezentați conștiința României pentru întregul continent european’, le-a spus mulțimii poeta disidentă Ana Blandiana. (...)
Dintre toate poveștile pe care mama și bunica mea mi le-au spus despre perioada comunistă, mineriada m-a captivat cel mai mult. Nu s-a simțit niciodată ca o istorie îndepărtată. Mai degrabă, această revoltă pare parte integrantă dintr-o lungă istorie a protestelor într-o regiune mutilată de expansionismul rus. Protestele din 1990 au fost strigăte disperate pentru libertate, autonomie și autodeterminare”, scrie Faber.
Dacă până recent aceste evenimente aproape că nu înregistrau ecouri în rândul tinerei generații, victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie anul trecut și anularea ulterioară a votului pe fondul suspiciunilor de ingerință rusă înseamnă, în opinia autoarei, că trecutul ajunge din urmă și tineretul României, ținta campaniei lui Georgescu pe TikTok.
„Într-un sens mai larg, societatea românească nu s-a confruntat încă cu trecutul său. Victimele și călăii, colaboratorii și spectatorii, vechea gardă și noile generații au trăit cot la cot de atunci încoace.
Când am vizitat România după mai bine de 20 de ani în străinătate și am stat în apartamentul bunicii mele – apartamentul în care mi-am petrecut copilăria – aceiași vecini erau încă acolo. Foști membri ai poliției secrete, membri ai partidului și informatori, azi bătrâni inofensivi. Trecutul? Cui îi mai pasă? Trebuie să mergem înainte și să încetăm să tot vorbim despre asta”, scrie Faber.
Ea remarcă mai departe că, pe 18 mai, românii au de ales între două viziuni contrastante pentru viitorul țării: cea a lui Simion, candidatul de extremă dreapta, sau Nicușor Dan, centristul.
„Vor vota copiii revoluționarilor cu speranțele părinților și bunicilor lor sau va câștiga din nou teren spectrul vechilor narațiuni, susținut de conspirații și amnezie istorică?
O frază dintr-un cântec care a devenit simbol al mișcării de protest din începutul anului 1990, intitulat Imnul Golanilor de Cristian Pațurcă, îmi vine în minte: ‘Dintre morți și dintre vii, ne ridicăm din nou ca niște fantome’. Fantomele care pun ‘RO’ înapoi în Europa”, încheie Faber.
C.S.