Cei 135 de cardinali electori urmează să se întrunească începând de la 7 mai în conclav, în Capela Sixtină, pentru a alege un nou suveran pontif.
Anunţul a venit luni de la Vatican, scrie BBC.
Papa Francisc a murit pe 21 aprilie, în a doua zi de Paște, la vârsta de 88 de ani, în urma unui accident vascular cerebral. Funeraliile și înhumarea au avut loc sâmbătă, 26 aprilie, la Roma, unde peste 400.000 de persoane, inclusiv lideri politici și capete încoronate, i-au adus un ultim omagiu, potrivit Reuters.
Regulile pentru conclav
Conform datelor transmise de Reuters, 135 de cardinali cu vârsta sub 80 de ani sunt eligibili să voteze în cadrul conclavului, dar prezența tuturor nu este garantată. Cei peste 80 de ani pot participa doar la discuțiile pregătitoare, nu și la vot.
Persoana aleasă ca papă nu trebuie să fie neapărat unul dintre cardinalii electori, dar, în practică, întotdeauna este.
- Urmează un papă conservator? De ce candidatura episcopului maghiar Péter Erdő îi face pe unii să tremure
- Care sunt condițiile pentru a fi ales papă? Teoretic, nici nu e obligatoriu să fii preot
- Scandal la Vatican: Un cardinal condamnat cere să participe la alegerea noului papă
Cum se votează în conclav
Alegerea are loc în Capela Sixtină, într-un proces desfășurat cu ușile închise și strict controlat – fără acces la telefoane, internet sau presă.
Votul este secret și necesită o majoritate calificată de două treimi din voturi pentru ca un cardinal să fie ales papă.
În fiecare zi de conclav se organizează patru tururi de scrutin, cu excepția primei zile, care include doar unul.
Fumul alb
La finalul fiecărei sesiuni de vot, buletinele sunt arse, iar culoarea fumului anunță rezultatul: negru dacă nu a fost ales un papă, alb dacă votul a fost decisiv.
Semnalul vizual este completat de sunetul clopotului mare al Bazilicii Sfântul Petru, iar după alegere, noul papă este prezentat oficial de la balconul basilicii, prin celebra formulă latină: „Habemus Papam”.
Potrivit Reuters, cardinalii electori provin din 71 de țări, majoritatea din Europa (53), dar și din Asia (23), Africa (18), America de Sud (17), America de Nord (16), America Centrală (4) și Oceania (4). Blocul național cel mai numeros este cel italian, cu 17 cardinali, urmat de SUA (10) și Brazilia (7).
Conclavul este unul dintre cele mai vechi și secrete procese electorale din lume, iar durata sa variază – cel mai recent, din 2013, care l-a desemnat pe papa Francisc, a durat două zile și a necesitat cinci tururi de scrutin.