Cazul Bolojan, ieri înger, azi demon pentru o parte a electoratului care nu îi iartă exprimarea opțiunii de vot și demolarea argumentată a iluziei că va deveni premierul minune, poate fi, atunci când ne vom mai răcori după alegeri, unul de studiu despre capacitatea de autoamăgire, despre dubla măsură și slaba cunoaștere a mecanismelor politice constituționale.
Președintele interimar Ilie Bolojan și-a exprimat opțiunea de vot pentru un candidat. Candidatul pe care l-a propus oficial coaliției de guvernare, candidatul al cărui nume apare în protocolul de funcționare a coaliției formată după alegeri semnat de președintele PNL Ilie Bolojan.
Când Ilie Bolojan a devenit președinte interimar și a luat primele măsuri în aplauze, când i se cerea pe toate tonurile să candideze ca să salveze țara, cele de mai sus erau foarte bine cunoscute. Cei cărora nu le plăcea candidatul aveau toate motivele și tot dreptul să fie supărați de atunci. Dar nu erau. De ce?
Pentru că susținătorii acum dezamăgiți ai domniei sale erau convinși că dl Bolojan a mințit când a semnat. Asta așteptau de la el, să mintă, să semnalizeze dreapta și să o ia la stânga, să fie ca restul oamenilor politici, dar într-un interes convenabil.
Altfel, nu înțeleg de unde dezamăgirea. Omul vorbise, semnase pentru un candidat, provenit din partidul său. Ce era de așteptat să facă un om corect? Să susțină alt candidat?
Dezamăgirea constă, spun unii, în exprimarea publica a opțiunii de vot. Adică să fi tăcut în timp ce aproape toți candidații îi vampirizau capitalul de încredere anunțându-l drept premier preferat, dacă nu de-a dreptul coleg de tandem.
Tot un fel de minciună, adică, dar prin omisiune. Minciuna și pentru cei care au crezut în semnătura sa pe protocol, minciună și pentru cei care sunt lăsați să creadă că Ilie Bolojan poate deveni prim-ministru după alegerile prezidențiale.
Ar fi fost o minciună profitabilă pentru Ilie Bolojan? Desigur! Ambiguitatea e comodă, a face cu ochiul tuturor e avantajos.
Avea dreptul să facă declarații de susținere a unui candidat? Da, a stabilit CCR în 2014, când Traian Băsescu îi făcea campanie Elenei Udrea. Cel care l-a reclamat, într-un conflict de natură constituțională, a fost premierul de atunci Victor Ponta.
În avizul negativ la propunerea de suspendare a președintelui Băsescu din 2007, CCR a arătat că președintele este îndrituit la opinii politice. Și, totuși, mulți dintre cei dezamăgiți de dl Bolojan pentru exprimarea opțiunilor politice se numără chiar foști susținători ai lui Traian Băsescu.
Foarte supărați sunt și cei care s-au bucurat când Klaus Iohannis, înainte de alegerile locale din 2016, l-a primit la Cotroceni și s-a fotografiat cordial cu candidatul PNL la Primăria Capitalei. PSD a reclamat atunci la BEC această implicită, dar clară declarație de opțiune electorală.
De fapt, obiecția dezamăgiților nu este de natură constituțională, ci exclusiv de conținut al opțiunii anunțate. Dacă opțiunea era diferită, se aplicau deciziile CCR și era bine. Dacă tăcea măcar, iluziile puteau fi convenabil manipulate.
Dl Bolojan nu a vrut, cum spuneam, să îi lase mințiți pe cei convinși de mai mulți candidați și, chiar mai intens, de susținătorii acestora că va fi desemnat premier.
„M-aţi întrebat mai înainte dacă n-am încălcat Constituţia susţinând un candidat. Dar cei care-mi folosesc numele în campanie, propunându-mă premier, şi acum cinci luni de zile, în cealaltă campanie, şi acum, nu încalcă o regulă, dacă nu constituţională, măcar de bună-cuviinţă? Deja în turul doi erai abandonat, pentru că sigur că se înţelege care-i situaţia.
Vedeţi, asta nu-i o problemă, ci doar dacă ai o opţiune corectă şi fair-play şi îţi respecţi nişte înţelegeri, poate părea o problemă. Din nou trebuie să fim foarte corecţi cu românii. Niciun partid politic nu are mai mult de 25% în Parlament. Partidul politic care are cea mai mare pondere din această coaliţie, dar şi din Parlament este PSD-ul. PNL-ul are o pondere de 15%, să spunem, da? Credem că este fezabil să ai un premier al cărui partid are o pondere de 15%?”, a declarat președintele interimar, la Prima TV.
Mai clară decât această explicație nu cred că e posibil de formulat. Politica se face pe mandate și majorități. Este contra naturii ca partidul mai mic al coaliției să dea premierul. Partidul mai mare acceptă așa ceva, dacă are nevoie de un premier de sacrificiu. Cum a fost Nicolae Ciucă numai bun să îi arunce PSD în cap toate eșecurile comune sau cum a fost Dacian Cioloș în 2016.
PSD nu are niciun motiv să renunțe la funcția de premier. La Marcel Ciolacu, poate, în anumite condiții. Dar să renunțe la șefia Guvernului, niciodată, mai ales din poziția de cel mai mare partid din Parlament și singurul fără de care nu se poate forma o majoritate.
Asta nici măcar nu mai este strategie sau opțiune. Este aritmetică simplă. Iar dl Bolojan este și matematician, și om politic experimentat.
Așa că poate, până la urmă, decidem ce vrem: să fim mințiți convenabil sau adevărul, bule de iluzie sau aritmetică onestă, oameni politici care mint și amăgesc sau oameni politici care spun adevărul și își țin cuvântul? Indiferent ce ne convine într-un moment sau altul.