Rămășițele pământești ale papei Francisc au fost mutate, miercuri, de la Casa Santa Marta la Bazilica Sfântul Petru, acolo unde trupul său va fi expus așa încât credincioșii să-i poată aduce un ultim omagiu până la înmormântarea care va avea loc sâmbătă.
Ritualul de mutare a trupului papei Francisc a avut loc miercuri dimineață în Vatican, fiind condus de Colegiul Cardinalilor reuniți la Roma în urma decesului Suveranului Pontif.
Cardinalul Kevin Farrell, Camerlengo al Sfintei Biserici Romane, a început ritualul liturgic în capela Casei Santa Marta cu o rugăciune scurtă pentru sufletul Papei Francisc.
În rugăciunea de deschidere, cardinalul Farrell i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru cei 12 ani de pontificat ai regretatului papă.
„În timp ce părăsim această casă, să-I mulțumim Domnului pentru darurile nenumărate pe care le-a oferit poporului creștin prin slujitorul Său, papa Francisc. Să-L rugăm, în milostivirea și bunătatea Sa, să-i ofere regretatului papă o casă veșnică în împărăția cerurilor și să aducă mângâiere, prin speranța cerească, familiei papale, Bisericii din Roma și credincioșilor din întreaga lume”, a rostit el, citat de Vatican News.
Rugăciuni și ropote de aplauze
Colegiul Cardinalilor a condus apoi procesiunea sicriului prin Piața Santa Marta din Vatican, sub Arcul Clopotelor, și până în Piața Sfântul Petru.
Peste 20.000 de persoane s-au adunat în piață pentru a-i aduce omagiu regretatului papă, izbucnind într-un ropot de aplauze în timp ce sicriul era urcat pe treptele bazilicii.
Sicriul a fost așezat în fața Altarului Mărturisirii, iar corul a intonat în latină „Litania sfinților” pentru odihna sufletului său.
Bazilica Sfântul Petru va rămâne deschisă miercuri până la miezul nopții, se va redeschide apoi joi, la ora 7:00, și va rămâne deschisă până la 24:00, iar vineri va fi deschisă între orele 7:00 la 19:00.
Liturghia de înmormântare a papei Francisc va avea loc în Piața Sfântul Petru, sâmbătă, la ora 10:00, și va fi prezidată de cardinalul Giovanni Battista Re, Decanul Colegiului Cardinalilor.
Acesta va fi însoțit de patriarhi, cardinali, arhiepiscopi, episcopi, preoți, persoane consacrate și credincioși laici din întreaga lume, care se vor reuni pentru a-și lua rămas bun de la Papa Francisc.
La finalul Liturghiei de sâmbătă, trupul neînsuflețit al papei va fi dus în Bazilica Sfântul Petru, iar apoi la Bazilica Santa Maria Maggiore, unde va fi înmormântat.
Ce se va întâmpla la înmormântarea papei
În mod tradițional, funeraliile papale sunt ceremonii elaborate, însă papa Francisc a cerut să fie urmate instrucțiuni mai simple.
El va fi primul papă din ultimul secol care nu va fi înmormântat în cripta din Bazilica Sfântul Petru, ci în Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma.
Francisc a cerut să fie înmormântat într-un sicriu simplu din lemn, căptușit cu zinc – spre deosebire de predecesorii săi, care au fost înmormântați în trei sicrie suprapuse, din chiparos, plumb și stejar.
Zeci de lideri mondiali, politici și religioși, sunt așteptați să participe la funeralii, alături de zeci de mii de credincioși.
Prim-ministrul britanic Keir Starmer, președintele american Donald Trump, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele francez Emmanuel Macron au confirmat participarea, la fel și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Prințul de Wales îl va reprezenta pe regele Charles la funeralii. Regele și regina au avut o întâlnire privată cu papa în timpul recentei lor vizite în Italia.
Din partea României va fi prezent președintele interimar Ilie Bolojan.