O femeie de 32 de ani a ajuns la spital, sâmbătă, în comă, după ce şi-a prins capul între sistemul de decapotare al unui unui autoturism şi haion, într-o intersecţie din Constanța.
Potrivit Poliţiei Judeţene Constanţa, sâmbătă dimineaţă, poliţişti din cadrul Secţiei 4 au fost anunţaţi că o femeie şi-a prins capul între haion şi sistemul de decapotare al unui autoturism.
Incidentul a avut loc pe strada I.L.Caragiale, la intersecţia cu strada Spătarul Nicolae Milescu, din orașul Constanţa.
"Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că victima se afla pe bancheta din spate, iar în momentul în care a fost activat sistemul de decapotare de către pasagera din dreapta-faţă, capul i-a fost prins între haion şi sistemul de decapotare. Femeia are 32 de ani şi a fost transportată la spital în stare comatoasă", a arătat Poliţia Constanţa.
În maşină se aflau şoferul şi trei femei.
Poliţiştii fac cercetări în acest caz, pentru vătămare corporală din culpă.