Ministrul Educației, Daniel David, nu susține interzicerea telefoanelor în școli, argumentând că tehnologia în sine nu e bună sau rea, ci modul în care o folosim. De asemenea, el crede că educația e bine să fie făcută acolo unde e mintea copiilor, inclusiv pe TikTok.
Daniel David a vorbit și despre analfabetismul funcțional, cu o prezență majoritară în societatea românească: „Dacă noi suntem în situația în care un procent foarte mare dintre noi știe lucruri, dar nu știe cum să le folosească, nu știe cum să le aplice în viață, nu știe cum să le aplice în domeniile de specialitate, într-o lume competitivă, modernă în care trăim, devine o problemă de securitate națională”.
Nu în ultimul rând, ministrul Educației a spus și că David Popovici este un tânăr care poate fi dat drept exemplu generațiilor tinere.
Declarațiile au fost făcute într-o emisiune difuzată duminică la Digi24.
Nu susține interzicerea telefoanelor în școli
Daniel David nu susține susţine interzicerea telefoanelor mobile în şcoli.
„Eu întotdeauna am avut o problemă, exceptând chestiile antisociale evidente, eu sunt împotriva interzicerii diverselor lucruri, pentru că eu, ca psiholog, ştiu că dacă le interzici, reapar, de multe ori cu intensitate mai mare, în zone gri pe care nu le controlezi. Sunt pentru a controla educaţional telefoanele în şcoală. Adică, de ce să le interzic?”, a argumentat Daniel David.
Ministrul susţine, în schimb, alte metode privind controlul utilizării acestor gadgeturi în unităţile de învăţământ.
„Poţi să ai diverse reguli, nu ştiu, ai un dulap în clasă, când ai intrat în clasă, toţi ne lăsăm telefoanele aici. Avem pauză, bun, astea 10 minute, poţi să iei telefonul, să vorbeşti cu părintele tău dacă e o problemă sau alte lucruri, intrăm la clasă, ţi-l laşi din nou acolo.
Nu înseamnă că aşa trebuie făcut, spun că aşa trebuie să folosim aceste device-uri. Tehnologia în sine nu este bună sau rea, devine bună sau rea în funcţie de cum o foloseşti. Hai să o folosim bine!”, adaugă el.
Educație pe TikTok, acolo unde se află mintea copiilor
În ce privește generația TikTok, ministrul spune că elemente de educație s-ar putea face pe TikTok, pentru că educația trebuie dusă acolo unde se află mintea copiilor.
„Nu știu de unde putem vorbi de generația TikTok, eu ca psiholog definesc generațiile altfel, poate începând cu generația Z, generația Alfa de după 2012, cei care își iau nu numai distracția de pe TikTok, ci își iau și cunoașterea de acolo, ceea ce este o problemă.
Este o problemă fiindcă cunoașterea în zona respectivă apare într-un amestec de cunoaștere și pseudo-cunoaștere cu foarte multă pseudo-cunoaștere, manipulare, conspirație și foarte mulți n-au mintea pregătită să le separe”, a spus Daniel David.
El a fost întrebat și dacă școala se poate face pe TikTok.
„Elemente de educație s-ar putea face pe TikTok. Am avut o discuție cu vicepreședinta Comisiei Europene, pentru că discutând cu diverși experți în domeniu, ei aveau ideea de educație, eu de zona de știință, am vrea de exemplu să ducem, dar la nivelul unui angajament european, să ducem conținuturi legate de știință și conținuturi educaționale, așa cum avem din când în când la televizor un spot de 30 de secunde cu stil de viață sănătos, după ce te-ai jucat acolo, după ce te-ai socializat, apare un mesaj legat de știință cu conținut educațional”, a spus ministrul Educației.
El susține că educația trebuie dusă acolo unde este mintea copiilor.
„Să ne asigurăm că ducem educația și acolo unde se află mintea copilului, că altfel putem de multe ori să devenim rezervații academice, muzee, adică avem clădiri, stăm acolo, dar copiii chiar dacă vin acolo obligatoriu, au au mintea altundeva”, a explicat David.
Analfabetismul funcțional, o problemă de securitate națională
Ministrul Educației a vorbit și despre situația actuală, considerând că analfabetismul funcțional este o problemă de securitate națională.
„Când vorbești de analfabetism funcțional înseamnă că ești alfabetizat, în ghilimele, adică nu mă refer doar la faptul că știi să scrii și să citești, ai și elementele de bază de matematică, aritmetică, de geometrie, dar utilizarea lor fie în domeniul respectiv, adică să rezolvi probleme de matematică, fie în viața de zi cu zi, (...) această funcționare este afectată”, a spus Daniel David.
Ceea ce este o problemă de securitate națională.
„Dacă noi suntem în situația în care un procent foarte mare dintre noi știe lucruri, dar nu știe cum să le folosească, nu știe cum să le aplice în viață, nu știe cum să le aplice în domeniile de specialitate, într-o lume competitivă, modernă în care trăim, devine o problemă de securitate națională.
N-am spus-o prima dată, doar că acum din poziția de ministru al Educației poate reușim să conștientizăm mai bine acest lucru și atunci unele măsuri pe care le luăm trebuie să vină să corecteze, dar nu peste un an, doi, trei, ar fi trebuit corectate de mult”, a mai spus ministrul Educației.
De ce David Popovici este un model
Ministrul Educaţiei a explicat și de ce crede că David Popovici este un tânăr care poate fi dat ca exemplu tinerelor generaţii.
„Îmi place David Popovici. Îmi place că, dincolo de faptul că este talentat şi un sportiv extraordinar, este un om care îşi şi exprimă valorile la nivelul societăţii” spune ministrul Educației.
El are şi „o mică critică” la adresa campionului olimpic.
”Sfatul meu este - fiindcă am avut şi această mică critică, tocmai fiindcă am aşa o apreciere faţă de el - e momentul să aibă grijă în câte domenii se exprimă.
Adică trebuie să ai grijă că nu te poţi pricepe la toate domeniile şi atunci lucrurile bune şi mesajul bun pe care îl dai, ca tânăr care eşti bun în sport, care ai valori puternice, europene, pro-sociale, s-ar putea să fie afectat”, a spus ministrul Educaţiei
El a dat ca exemplu faptul că jurnaliştii îl „vânează şi îl întreabă” pe David Popovici, ce crede el despre politică sau despre domenii în care nu ar avea nici experienţă, nici expertiză.
„Şi fiind de multe ori presat de aceste lucruri, are tot felul de declaraţii care cred că îl încurcă. Şi, repet, el are o imagine foarte bună, poate să fie un model pentru noua generaţie. Doar că trebuie să avem şi noi grijă, oarecum, de el şi cum îl expunem public”, a conchis Daniel David.