33 de persoane au murit la Istanbul, iar alte 48 au fost internate în spital după ce au consumat luni băuturi alcoolice contrafăcute.
Băuturile contrafăcute cu metanol, un alcool industrial diferit de etanolul folosit în băuturile alcoolice, sunt suspectate a fi cauza deceselor, a relatat joi seară agenția de turcă de presă Anadolu, scrie AFP.
Patru persoane suspectate că au vândut alcool contrafăcut au fost arestate pentru ”ucidere din culpă”, a precizat joi seară guvernoratul Istanbulului într-un comunicat.
De la 1 ianuarie, 29 de tone de alcool contrafăcut au fost confiscate la Istanbul și 64 de puncte în care erau comercializate băuturi contrafăcute sau de contrabandă au rămas fără licență, a adăugat guvernoratul.
Proprietarii magazinelor specializate acuză guvernul că este indirect responsabil pentru valul de decese din cauza taxelor mari pe alcool, despre care spun că încurajează producția ilegală.
În 2024, 110 persoane s-au îmbolnăvit după ce au consumat băuturi alcoolice contrafăcute în Istanbul, iar 48 dintre acestea au decedat, a declarat guvernoratul Istanbulului pe X.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan, un musulman pios acuzat de oponenții săi că intenționează să islamizeze societatea turcă, s-a exprimat în repetate rânduri împotriva consumului de alcool și tutun, notează AFP.