Ajunul Crăciunului şi sărbătoarea Naşterii Domnului sunt marcate în România prin cântece şi jocuri, urări care fac referire la belşug şi sănătate, iar majoritatea colindelor se referă la viaţa pământească a lui Iisus, de la Naştere la Răstignire, la cele şapte Taine şi la mila creştină.
Pițărăii – Alaiul magic al Ajunului
Pițărăii sunt o tradiție specifică mai multor regiuni din sudul României, precum Oltenia, Muntenia, Banat și Valea Jiului. Copiii și tinerii pornesc dis-de-dimineață, în Ajunul Crăciunului, îmbrăcați în costume tradiționale, pentru a aduce vestea Nașterii Domnului. Însoțiți de stegari și păstori, aceștia merg din casă în casă cu urări de belșug și sănătate.
Obiceiuri specifice:
- În Valea Jiului, copiii poartă trei stele de dimensiuni diferite, fiecare simbolizând o etapă a vieții. Steaua mare este ținută de copilul cel mai mare, cea mijlocie de un copil mai mic, iar cea mai mică este purtată de un copil de vârstă fragedă.
- Stegarii din alai duc steaguri împodobite cu clopoței, mărgele și beteală. Steagurile, simboluri ale unității și prosperității, sunt întotdeauna în număr impar.
- La Petroșani, pițărăii folosesc căruțe împodobite pentru a ajunge în toate colțurile comunității, asigurându-se că fiecare gospodărie primește vestea cea bună.
Gazdele oferă pițărăilor colaci, mere, nuci, biscuiți și alte bunătăți, iar urările sunt răsplătite cu daruri și veselie. Ritualul se încheie cu o petrecere comunitară, unde se împart bucuria și mulțumirea pentru un an rodnic.
Ritualuri pentru belșug și sănătate
Semănatul grânelor în Ajun
Un ritual des întâlnit în zonele rurale implică folosirea semințelor ca simbol al prosperității. Gazdele pregătesc farfurii cu grâu, porumb, dovleac și alte semințe, iar colindătorii sau pițărăii aruncă aceste semințe în sus, rostind urări de belșug. Practica este asociată cu speranța unei recolte bogate în anul următor.
Bețele de alun și focul vetrei
În sudul și vestul țării, copiii care merg cu pițărăii poartă bețe de alun (colindețe), sculptate în spirală și afumate pentru a avea un model alternant de alb și negru. Aceste bețe au semnificații multiple:
- Folosite pentru a „înteți” focul în vetrele gospodăriilor, bețele simbolizează vitalitatea și energia vieții.
- Uneori, copiii ating cu aceste bețe animalele din curte pentru a le asigura sănătatea și fertilitatea.
Ritualuri legate de animale
O altă categorie importantă de obiceiuri din Ajunul Crăciunului vizează protecția și bunăstarea animalelor din gospodărie:
- Atingerea vacilor cu bețele de alun: Acest gest era menit să aducă sănătate vitelor și să asigure nașterea unor viței sănătoși.
- Paiele lăsate în curte: În Oltenia, copiii lăsau paie în curtea gazdelor, crezând că acestea vor aduce gospodinei multe ouă și pui în anul următor.
Obiceiuri legate de mâncare și ospăț
Mâncarea joacă un rol esențial în ritualurile de Ajun, având adesea o încărcătură simbolică:
- Colacii: Oferiți colindătorilor și pițărăilor, colacii simbolizează belșugul și ciclul vieții. Forma rotundă a acestora este asociată cu soarele și eternitatea.
- Pâinea și vinul: În unele zone, gazdele pun o bucată de pâine și un pahar cu vin pe masă, simbolizând belșugul și sacrificiul lui Hristos.
- Platouri cu semințe și fructe: Farfuriile cu mere, nuci și semințe, decorate cu panglici și oglinzi, sunt oferite colindătorilor ca urări de rodnicie.
Credințe legate de stea și lumină
Steaua, un simbol central al sărbătorilor de Crăciun, este adesea folosită în colindatul copiilor și al cetei. Pe lângă povestea biblică a stelei călăuzitoare, aceasta simbolizează și victoria luminii asupra întunericului. În unele regiuni, colindătorii cu steaua sunt întâmpinați cu lumânări aprinse, semnificând speranța și renașterea spirituală.
Colindatul – Mesajul Nașterii Domnului
Colindatul este una dintre cele mai răspândite tradiții de Crăciun din România, practicat de la sate la orașe. Începând cu Ajunul Crăciunului, colindătorii pornesc la drum pentru a duce vestea Nașterii Domnului în toate casele.
Regiuni și specificități:
- Oltenia și Muntenia: Copiii colindă cu Moș-Ajunul, cântând versuri simple și glumețe, cum ar fi:
„Dă-mi un covrig, că nu mai pot de frig;
Dă-mi un măr, că mă iau cu mâinile de păr!”
În unele sate, paiele lăsate în curțile gazdelor sunt un simbol al belșugului. - Țara Hațegului: Copiii strigă „Rod în grâu, rod în grâu!”, urând gospodăriilor recolte bogate.
- Transilvania și Maramureș: Colindele sunt acompaniate de steaua cu mâner mobil, care este rotită în timpul cântecului, adăugând o notă spectaculoasă alaiului.
Gazdele răsplătesc colindătorii cu colaci, băuturi calde și bani, iar colindatul se încheie deseori cu o petrecere organizată de tinerii din comunitate.
Steaua – Simbolul călăuzitor al magilor
Colindatul cu steaua este o tradiție veche, practicată de copiii până în 7-8 ani. "Steaua nu se face oricum! Pe o sită veche se prind 5, 6, 8 sau 12 coarne triunghiulare, care se leagă între ele prin sfori. Se acoperă totul cu hârtie colorată, tăiată mărunt, cu bucăţele de oglindă, iar în centru se lipeşte o icoană de hârtie. În interior se agaţă un clopoţel şi stelarul o va mişca în ritmul cântecului", spune expertul Ana Pascu, muzeograf la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.
În Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, steaua are un mâner mobil şi, în timpul cântecului, copiii o învârtesc. Acolo, steaua însoţeşte Irozii, scrie Ana Pascu.
Colindele cu steaua povestesc despre Nașterea Domnului, steaua călăuzitoare a magilor, darurile aduse de crai și alte episoade biblice. Muzeograful Ana Pascu menționează că aceste colinde sunt compuse de preoți și învățători, având o semnificație profund religioasă.
Colindatul: Tradiția Nașterii Domnului și bucuria colectivă
Colindatul este una dintre cele mai vechi și mai răspândite tradiții de Crăciun din România, un obicei ce îmbină credințele religioase, folclorul și comunitatea. Practicat atât în sate, cât și în orașe, colindatul marchează vestirea Nașterii Domnului și aduce în casele oamenilor speranță, binecuvântare și bucurie.
Originea colindatului
Colindele românești își au originea în cântecele ritualice ale daco-romanilor, care marcau solstițiul de iarnă. Odată cu creștinarea, colindele au fost integrate în sărbătorile Nașterii Domnului, devenind un mijloc de a povesti evenimentele biblice legate de venirea pe lume a lui Iisus.
În prezent, colindatul este practicat sub diverse forme, fiecare regiune având specificul său. Deși colindele diferă ca tematică și stil, toate au în comun mesajul de bun augur și chemarea la solidaritate și credință.
Colindatul copiilor: Moș-Ajunul
Copiii deschid adesea sărbătorile de Crăciun prin colindatul de Moș-Ajun, în Ajunul Crăciunului (24 decembrie). Îmbrăcați călduros și organizați în cete, aceștia merg din casă în casă, cântând versuri simple și vesele precum:
„Bună dimineața la Moș-Ajun,
Că-i într-un ceas bun!
Dă-mi un covrig,
Că nu mai pot de frig!”
Darurile oferite copiilor:
Gazdele îi răsplătesc pe copii cu colaci (numiți „colindețe”), mere, nuci, dulciuri și, în prezent, chiar bani. În unele regiuni, copiii lasă paie în curtea gospodarilor, ca simbol al belșugului.
Cetele de tineri și colindele elaborate
După ce copiii termină colindatul, tinerii și adulții preiau această tradiție. Colindele lor sunt mai elaborate, cu versuri care variază în funcție de ocupația sau situația gospodăriei. De exemplu:
- Pentru ciobani: „Miorița năzdrăvană”, o colindă despre turme sănătoase și belșug.
- Pentru fete nemăritate: Colinde care evocă frumusețea și viitorul prosper.
- Pentru gospodari: Colinde despre bogăția casei și milostenia stăpânului.
Ritualul colindatului:
Colindătorii pornesc întotdeauna cu binecuvântarea preotului și colindă mai întâi casele oamenilor de vază din comunitate: preotul, primarul, bătrânii satului. Apoi, iau casele la rând, până acoperă întregul sat.
Colindătorii cântă:
- La fereastră: Un colind scurt, pentru a chema gazdele.
- În casă: Cântă colinde mai lungi și elaborate, în funcție de tema aleasă.
Gazdele îi răsplătesc cu daruri, precum colaci, vin, țuică, carne sau bani, iar tinerii mulțumesc pentru ospitalitate înainte de a merge mai departe.
Colindele cu steaua
O tradiție specială este colindatul cu steaua, practicat de copii cu vârsta până în 7-8 ani. Steaua, realizată manual, este decorată cu hârtie colorată, bucăți de oglindă și icoane. Cântecele cu steaua evocă evenimentele biblice, precum călătoria magilor și Nașterea Domnului:
„Steaua sus răsare,
Ca o taină mare,
Steaua strălucește
Și lumii vestește
Că astăzi Curata,
Prea Nevinovata,
Fecioara Maria,
Naște pe Mesia.”
În unele regiuni, steaua este rotită în ritmul cântecelor, adăugând un efect spectaculos alaiului de colindători.
Tradiții regionale și specificități
Transilvania și Maramureș:
- Colindatul este acompaniat de Irozi, personaje ce recreează scena biblică a uciderii pruncilor de către Irod.
- Stelele sunt mari și rotative, iar colindătorii cântă pe voci antifonice.
Țara Hațegului:
- Copiii urcă pe ulițe strigând „Rod în grâu!”, urând belșug gospodăriilor.
- Gazdele îi răsplătesc cu coșuri pline de fructe, nuci și colaci.
Oltenia și Muntenia:
- Colindele sunt scurte și glumețe, adaptate nevoii copiilor de a aduce veselie.
- În sudul Olteniei, copiii folosesc bețe de alun (numite „colindețe”), pe care le afumă pentru a aduce noroc în gospodării.
Colindele: Poezii cântate despre viața lui Iisus
Majoritatea colindelor românești se concentrează pe viața și misiunea lui Iisus Hristos, acoperind teme precum:
- Nașterea Domnului în iesle;
- Steaua care i-a călăuzit pe magi;
- Mila creștină și faptele bune;
- Răstignirea și Învierea lui Iisus.
Colindele sunt cântate adesea antifonic, cu două grupuri care alternează versurile, demonstrând priceperea vocală și armonia grupului. Refrenul clasic „Lerui, Doamne!” este derivat din expresia latină „Halleluiah Domine”, ceea ce subliniază legătura dintre tradițiile românești și moștenirea creștină universală.
Importanța socială și spirituală a colindatului
Colindatul nu este doar o manifestare culturală, ci și un mijloc de consolidare a comunității și de întărire a legăturilor sociale. Prin colindat:
- Se păstrează vie memoria colectivă, transmițând valori creștine și tradiționale.
- Se creează legături între generații, copiii învățând de la cei mai în vârstă obiceiurile și cântecele.
- Se întăresc relațiile dintre gospodării, colindele fiind prilej de socializare și celebrare colectivă.
Colindele, un obicei ce dăinuie în timp
Colindatul este o comoară culturală a României, care îmbină arta, religia și comunitatea. De la colindele vesele ale copiilor până la cântecele solemne ale tinerilor și adulților, această tradiție continuă să aducă bucurie și să reamintească de adevărata semnificație a Crăciunului. Este un prilej de reconectare spirituală și culturală, care demonstrează forța tradițiilor în a ne uni în jurul valorilor esențiale.