Negocierea programului de guvernare și a componenței viitorului guvern stă sub semnul unor realități politice care marchează decisiv întregul demers.
1.Primele luni ale viitorului guvern vor fi sub semnul campaniei electorale prezidențiale și nu orice campanie, ci una sub semnul populismului extrem, al mesianismului și al emoției paroxistice. Deci orice decizie cu efecte resimțite negativ, fie ea una extrem de corectă, îi va radicaliza la vot pe cei afectați.
2.În general primele luni de guvernare sunt cele în care se iau deciziile cele mai impopulare, pe fondul bonusului politic al învingătorilor ajunși la guvernare. Doar că de această dată nu avem învingători și nici bonus.
Partidele prooccidentale au fost lovite de tren și încearcă să încropească o guvernare care să împace două realități contractorii. Cea economică extrem de gravă și cea electorală despre care am vorbit la punctul 1.
3.Această conciliere este cu atât mai grea cu cât nu numai că orice restrângeri sunt contraindicate electoral, dar partidele de la guvernare sau măcar o parte din ele vor fi cel mai probabil rivale în competiția prezidențială.
Situația poate fi evitată numai dacă toată partidele aflate la guvernare vor avea un candidat comun, ceea ce este extrem de improbabil, dacă nu chiar exclus. Nici măcar o guvernare în patru nu vom avea.
Deci fiecare partid va încerca să se plaseze cât mai bine în concursul de frumusețe, după cum vedem deja în negocieri. Lista maximală, cu tușe populiste, și tonul de ultimatum dat de USR restul partidelor reflectă destul de transparent intenția de a rămâne în opoziție și de a aborda de acolo, cu Elena Lasconi, prezidențialele.
E drept că partidele tradiționale nu par să fi înțeles mare lucru din votul recent, dar nici USR nu este un campion al înțelepciunii dacă crede că electoratul șocat de ascensiunea extremiștilor este amator de o noua rundă de scandal. Rămâne de văzut cât din electoratul USR le va aprecia poziția și cât va socoti că iar fug de guvernare.
Pe de altă parte, ce efecte are asupra guvernării competiția electorală am văzut anul acesta și încă nu se punea la fel de acut nevoia unor reforme serioase.
În aceste condiții, partidele tradiționale evită să iasă din zona generalităților și să asume măsuri impopulare în zona lui de electorat, cum ar fi o masivă și necesară restructurare a aparatului bugetar în care și PSD și PNL au o puternică bază electorală.
După cum era previzibil ca accentul să fie pus pe măsuri cu rezonanță populistă de tipul supraimpozitarea marilor averi. Ce însemna mare avere? Și de ce supraimpozităm averile la vedere, deja impozitate deci, și nu ne ducem după averile ascunse prin paradisuri fiscale?
La fel de previzibil este că acest guvern, cel mai probabil cu majoritate la limită, să fie unul punte până la alegerile prezidențiale, care trebuie învestit cât mai repede, să stabilească data alegerilor și să ia măcar măsuri de oprire a declinului și clasare a temerilor investitorilor, pentru ca necesarele corecții serioase să înceapă abia după prezidențiale.