Continuă să ningă în mai multe zone, iar aproape toată țara se află azi sub atenționări cod galben, portocaliu și roșu de vânt puternic.
Mai multe drumuri au fost închise, iar pe altele se circulă cu dificultate. De asemenea, toate porturile de la Marea Neagră au fost închise din cauza vântului puternic. Aproape 150 de localități și 30.000 de consumatori au rămas fără energie electrică.
În județul Alba un bărbat a fost rănit după ce un copac a căzut peste maşina în care afla.
Iar în Timișoara, un tânăr a fost rănit în timp ce ajuta la ridicarea unui panou luat de vânt. Un acoperiş și mai mulţi copaci au fost doborâţi de rafale.
SpotMedia.ro vă ţine la curent cu evoluţia vremii şi problemele cauzate de ninsori și vânt puternic în ţară:
- Un nou cod roșu de viscol. Vântul va bate cu peste 140 km/h
Potrivit ANM, vineri, de la ora 18.10 până vineri, la ora 21.00, este în vigoare o avertizare cod roşu de intensificări puternice şi susţinute ale vântului, care vor depăşi la rafală 140 km/h, viscol puternic şi vizibilitate zero în zonele montane ale judeţelor Braşov, Argeş, Prahova, Dâmboviţa şi Sibiu, la altitudini de peste 1800 de metri.
- Pene de curent în Harghita, mii de gospodării afectate
Zeci de puncte de transformare a energiei electrice care asigură alimentarea a mii de gospodării din judeţul Harghita sunt afectate, vineri seară, de vântul puternic şi de căderile masive de zăpadă.
Începând cu ora 16:30, în localităţile Bilbor şi Secu 901 utilizatori au rămas fără energie electrică, la Gheorgheni şi Lacu Roşu avariile afectează 477 de gospodării, iar în localităţile Filpea, Hodoşa, Platoneşti şi Remetea sunt de asemenea pene de curent.
Autorităţile din Harghita au anunţat, în jurul orei 18:00, că noi avarii produse pe reţeaua de alimentare afectează 1.904 utilizatori din localităţile Sărmaş, Hodoşa, Gălăuţaş, şi, parţial, localităţile Borsec şi Topliţa.
Pe drumul naţional 15, mai mulţi copaci au căzut pe carosabil în zona Secu din Topliţa.
- Aproape 150 de localități și 30.000 de consumatori fără curent
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, pe teren fiind 241 de echipe de intervenţie, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la finalul şedinţei Comandamentului de iarnă.
El a precizat că în reţeaua de înaltă tensiune, în reţeaua Transelectrica, o singură linie a fost deconectată, din cauza rafalelor de vânt, însă la nivelul Sistemului Energetic Naţional nu are niciun impact, nu există probleme deosebite.
De asemenea, a subliniat Burduja, în reţeaua de gaze nu sunt probleme, nici la transport, nici la distribuţie.
- Bărbat rănit în Alba de un copac căzut peste maşină
Un bărbat a fost rănit, vineri după-amiază, după ce un copac a căzut peste maşina în care afla, pe drumul comunal 217, în zona Tău Bistra, din judeţul Alba, unde un arbore a căzut peste habitaclul unui autoturism de teren, exact în zona scaunelor din faţă.
Şoferul, în vârstă de 45 de ani, a fost surprins în maşina strivită şi a fost scos de către pompieri. El era conştient, dar a suferit multiple traumatisme, fiind preluat de un echipaj medial de terapie intensivă mobilă şi transportat la spital.
- Trafic închis pe A1
Traficul rutier a fost închis vineri dimineață pe autostrada A1 între Sibiu și Boița. Drumarii au spus că măsura a fost necesară din cauza vântului extrem de puternic care bate la rafală cu peste 120 km/h.
„Există riscul real de răsturnare a camioanelor de mare tonaj, mai ales în zona viaductelor”, au precizat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov pe Facebook. Traficul este deviat către DN 1.
UPDATE: Centrul Infotrafic a anunțat la ora 14:00 reluarea circulației între Boița și Cisnădie (Sibiu) de pe autostrada A1.
- Trafic îngreunat pe Transalpina
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate pe Transalpina, unde mai mulţi copaci au fost doborâţi de vânt şi au căzut pe carosabil. Potrivit datelor furnizate de oficiali Poliţiei judeţene Alba, traficul rutier este îngreunat pe DN 67 C Transalpina - între localitatea Tău Bistra şi Barajul Oaşa.
La faţa locului au fost trimise echipe care taie pomii prăbuşiţi şi utilaje care să îi îndepărteze de pe şosea.
- Trafic blocat spre Păltiniş
Traficul rutier este blocat spre staţiunea Păltiniş şi se desfăşoară cu probleme pe DN 1 şi DN 7. Șoferii sunt sfătuiţi să circule prudent pe DN 1 şi DN 7 Valea Oltului, din cauza vântului puternic zăpada este viscolită şi s-au rupt indicatoare rutiere şi copaci, au anunţat IPJ Sibiu şi societatea de drumuri.
- Circulaţie restricționată pe DN 18
Traficul rutier pe DN 18 prin Pasul Gutâi a fost restricţionat pentru camioane, fiind permisă trecerea doar pentru vehicule al cărui tonaj ajunge la 7,5 tone, a informat purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Judeţul Maramureş, Dan Bucă.
Conform acestuia, pe DN 18 prin Pasul Gutâi şi alte drumuri naţionale şi judeţene se circulă în condiţii de iarnă şi ninge abundent.
- Toate porturile de la Marea Neagră au fost închise
Manevrele navelor pentru transportul maritim şi fluvial au fost suspendate în toate porturile de la Marea Neagră, din cauza vântului puternic, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
Zona Dobrogei este sub avertizare cod galben de vânt puternic.
- Probleme cu zborurile la Timișoara
Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic.
Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Timişoara, aeronava, care venea de la Bucureşti, a stat minute bune în zona de aşteptare, pentru a ateriza la Timişoara, însă din cauza vântului puternic pilotul a decis să plece spre Cluj-Napoca, pentru a ateriza în siguranţă.
De asemenea, zborul de întoarcere spre Bucureşti a fost afectat. Reprezentanţii companiei Tarom vor decide dacă pasagerii vor fi transportaţi la Timişoara pe cale aeriană sau terestră.
Alte zboruri nu au fost afectate pe Aeroportul Timişoara.
- Probleme cu zborurile și la Sibiu
Un avion cu zeci de pasageri la bord, care venea din Germania, nu a putut ateriza vineri, pe Aeroportul Internaţional din Sibiu (AIS), din cauza vântului prea puternic, fiind deviat la Cluj, după ce pilotul a încercat fără succes să aterizeze pe pistă de două ori, a anunţat purtătoarea de cuvânt a AIS, Alexandra Păcurar.
"Vă informăm că zborul Nurnberg - Sibiu programat pentru aterizare la ora 12,00 a fost deviat la Cluj din cauza condiţiilor meteorologice de pe Aeroportul Sibiu. Aeronava a încercat de două ori aterizare până la luarea acestei decizii. Aeronava are o capacitate de 180 de locuri", a explicat Alexandra Păcurar.
Potrivit AIS, pasagerii care au aterizat la Cluj vor fi transportaţi pe cale rutieră către Sibiu.
"Şi zborurile ulterioare programate pentru astăzi vor înregistra întârzieri (vineri - n.r.) la plecare şi sosire. Informaţiile vor fi actualizate în timp real pe site-ul nostru. În acest moment, zborul Sibiu-Dortmund are ora estimată de plecare la 16,05, faţă de ora iniţială de 12,30", a transmis purtătoarea de cuvânt.
Sibiul se află încă din cursul dimineţii sub avertizări de cod roşu şi cod portocaliu de vânt puternic.
- Tânăr rănit în Timișoara
Un tânăr de 22 de ani din Timișoara care ajuta la ridicarea unui acoperiş luat de vânt a fost rănit, fiind dus la spital. Pompierii au intervenit după ce mai mulţi copaci au căzut luaţi de vânt, iar un acoperiş s-a prăbuşit lângă un bloc.
În judeţul Timiş, este cod portocaliu de vânt.
- Trei localităţi din Timiş au rămas fără curent
Trei localităţi din judeţul Timiş au rămas fără alimentare cu energie electrică, din cauza vântului puternic care a avariat reţelele. Sunt afectate două sate şi strada principală a unei comune.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, pe strada principală din comuna Dumbrava a fost întreruptă energia electrică, la fel şi în satele Luncanii de Jos şi Luncanii de sus, din comuna Tomeşti.